Celebrul regizor Nikita Mihalkov despre pandemie, cipuri, vaccin, criptomonedă și Noua Ordine Mondială (II)

Citiți prima parte a articolului

În buzunarul cui este statul?” Liberalii pierd teren, deci…

Pentru cine este convenabilă criza pe care o traversăm acum?” – se întreabă Nikita Mihalkov, realizatorul emisiunii cenzurate de pe canalul TV Rossia 24.

Iată ce spune economistul Mihail Hazin, jurnalist la postul de radio Avrora: „Este simplu. Acum ies în joc echipele de elită ale liberalilor, care sunt într-o situație dificilă. Căci liberalii au început să piardă teren în toată lumea. Sunt dați la o parte de președintele Chinei, Xi Jiping, de Trump în America, și președintele Putin a anunțat în perioada decembrie 2019  februarie 2020 că încearcă să diminueze puterea liberalilor.

De aceea, echipele liberale sunt interesate la maximum ca problemele de acum să continue. Cu cât mai gravă este problema, cu atât îi interesează mai mult ca ea să persiste. De ce? Pentru că ei nu se tem de nimic, căci dețin o cantitate colosală de bani furați în ultimii 30 de ani și alte resurse imense.

Toată această criză, în mare, nu îi va afecta pe ei personal, nici pe copiii lor sau pe nepoții lor. Și cu cât situația este mai încordată, cu atât probabilitatea ca liberalii să fie lăsați în pace este mai mare. Și poate că vor reuși chiar să scape din această situație”, conchide Mihail Hazin.

Deci, ca urmare a conjuncturii pandemice – continuă Mihalkov –, omul rămas acasă se informează de pe ecranul televizorului și cel al calculatorului și treptat se obișnuieşte ca acesta să devină unica lui sursă de comunicare, în afara familiei și a apropiaților săi.

Acolo, pe ecran, este lumea! Prin ecran se desfășoară învățământul, cursurile școlare, oamenii sunt nevoiți să accepte asta și o fac pentru că nu au încotro. Dar dacă o acțiune impusă se va preschimba, treptat, în principiu general de viață, trecându-se definitiv la învățământul de la distanță, înțelegeți ce se va petrece?

Omul va pierde ocazia comunicării directe cu semenii, a împărtășirii din căldura sufletească a celuilalt, nu-i va mai simți respirația, nu va mai avea sentimentul că este privit de ochii aproapelui său, nu va mai avea sentimentul realității prezenței aproapelui, atunci omul va ființa exclusiv în lumea virtuală a ecranului și se va schimba.

Dacă omul se va deprinde multă vreme cu așa o viață claustrată, va ajunge treptat să se teamă să mai iasă din casă, pentru că afară e o altă viață, pe care el nu o mai cunoaște, căci își va fi pierdut posibilitatea să se apropie și să vorbească direct cu profesorii, să-i întrebe câte ceva după cursuri, să râdă, în fine, să șușotească, pur și simplu să șușotească cu ceilalți. Și acum cred că ne apropiem de cea mai gravă parte.

Digitizarea socială, omul viitorului și Reichstagul

Deci vom avea de-a face cu oameni pentru care dependența digitală e mai importantă decât relațiile umane și emoțiile – continuă Mihalkov. Vreau să argumentez cu un citat al domnului Gherman Oscarovici Gref, politician, fost ministru al economiei și comerțului, președinte și CEO al biroului executiv al Sberbank, cea mai mare bancă de stat a Rusiei.

Iată ce spune el: „Școlile noastre produc oameni handicapați de frica permanentă a evaluării. De aceea, unul din scopurile mele personale este să desființez examenele”.

Iată cum comentează această chestiune Valentina Matvienko, senatoare de Sankt-Petersburg, președinte al Consiliului Adunării Federale a Rusiei și președinte al Camerei Superioare a Parlamentului Rus: „Pandemia covid a impulsionat mișcarea de formare a învățământului mediu și universitar, care să îmbine organic metodele clasice de învățământ cu cele digitale, de la distanță. Viitorul îl reprezintă exact acest tip de sistem. Ea cere deja o definire mai precisă, juridică și legislativă, în viitorul cel mai apropiat. Este necesar să înțelegem că de acum încolo, învățământul de la distanță nu va mai constitui doar o formulă temporară, de rezervă, aplicabilă doar în situații excepționale, ca cea de acum.

Reacția doamnei senator a fost neașteptat de promptă față de aceste evenimente, observă necruțător Mihalkov. În acest timp, o petiție împotriva legiferării învățământului la distanță în Rusia a adunat în jur de 150.000 de semnături – continuă realizatorul; ea susține că „Învățământul la distanță este o măsură temporară, impusă de condițiile speciale pe care le traversăm. De aceea considerăm inacceptabilă legiferarea învățământului de la distanță ca formă principală de învățământ, care să înlocuiască învățământul față către față. Să nu acceptăm, sub pretextul pandemiei, ca învățământul de la distanță să devină forma principală de învățământ și ca învățământul față către față să devină cu plată”.

Am mai vorbit despre asta într-o ediție anterioară a emisiunii „Alungătorul de demoni” – amintește Nikita Mihalkov. În ediția din 1 februarie 2019, intitulată „Va frânge, oare, Google țepușa Universității de Stat din Moscova?” [Una dintre clădirile „zgârie-nori” ale capitalei Rusiei (care copiază modelul arhitectonic american al anilor 30), Universitatea de Stat din Moscova (MGU) are, ca semn distinctiv, o țepușă și este una din imaginile-simbol ale Moscovei], spuneam:

Învățământul viitorului va fi de două feluri: cel computerizat, care va fi ieftin, și cel față către față, care va fi scump. Deoarece cunoștințele se devalorizează rapid, iar socializarea și posibilitatea de a învăța față către față se vor scumpi”.

Este un citat din domnul Dmitri Peskov, un personaj important, purtător de cuvânt al președintelui Federației Ruse pe probleme de dezvoltare digitală și tehnologică. În opinia acestuia, Google este necesar să frângă țepușa Universității de Stat din Moscova.

Unde își are originea această idee? Unde îi este rădăcina? – se întreabă realizatorul. Iată un alt citat: „Încă din 2003, ONU a adoptat documentul numit «Agenda 2030», care își definește ca scop învățământul pus în slujba dezvoltării durabile a întregii populații a Terrei. Întregul program, dar mai ales componenta educațională, este motivat de necesitatea asigurării dezvoltării durabile în lume.

Dar stabilitatea (sau durabilitatea) lumii, după părerea ONU, poate fi drastic compromisă de excesul de educație. De fapt, excesul de educație constituie o amenințare pentru stabilitate. De regulă, oamenii mai bine instruiți, cu venituri mai mari, folosesc mai multe resurse decât oamenii mai slab educați, care au tendința să aibă venituri mai mici”.

Textul a fost publicat în 2006, în documentul numit „Cu cât mai multă educație, cu atât mai mare este pericolul pentru stabilitate”.

Acest document se corelează cu realitățile noastre, susține Nikita, argumentând cu o altă înregistrare cu directorul Sberbank, făcută la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg din 12 iunie 2012:

Domnilor și doamnelor, mă sperie ceea ce spuneți! Văd că vă propuneți să transmiteți puterea în mâinile poporului. Dar în momentul în care oamenii își vor înțelege esența sinelui și se vor recunoaște cine sunt cu adevărat, vor fi extrem de dificil de condus, adică de manipulat. Oamenii instruiți nu vor să fie manipulați.

În cultura iudee, Cabbala, care furniza știința vieții, a fost timp de 3000 de ani o învățătură secretă, pentru că oamenii înțelegeau ce înseamnă să ridici vălul de pe ochii poporului, astfel încât oamenii să-și devină suficienți lor înșiși. Cum să-i mai conduci atunci? Orice conducere a maselor presupune un element de manipulare.

Cum să trăiești, cum să guvernezi o societate în care toți membrii au acces egal la informație, unde toți au acces la informații primare, de la sursă, nefiind nevoiți să acceadă exclusiv la informații prealabil prelucrate de analiști și politologi instruiți de guverne și de imensa mașinărie mass-media, care este doar în aparență independentă, dar, cum înțelegem foarte bine, are ca scop conservarea și alimentarea stării de frică? Cum să trăiești într-o astfel de societate?” – se întreabă, cu o sinceritate stupefiantă, Gherman Gref, cel care, în discursul său incendiar din 2013 a îndrăznit să numească public democrația „un aspect periculos”.

Și tot Gherman Gref spune, citat de Mihalkov: „Noi am stabilit trei competențe care vor caracteriza omul viitorului. Acesta va fi, în primul rând, un om cu o doză ridicată de creativitate, în al doilea rând, acest om va avea o gândire sistemică dezvoltată. Cred că sunteţi de acord că e foarte greu să găsești oameni cu o doză ridicată de creativitate și cu o gândire sistemică dezvoltată. Din șapte miliarde de oameni, șase vor fi secerați. Iar a treia componentă este capacitatea de a-și atinge rezultatele propuse”.

Ce înseamnă aceasta? – se întreabă Mihalkov, răspunzând: Înseamnă că din cele șapte miliarde, cei care nu corespund acestor criterii sistemice, așa cum le înțelege Gref, vor fi… secerați! Vă amintiți spusele domnului Gref despre caracterul ezoteric al științelor sacre?

Oamenii instruiți nu vor să fie manipulați. În cultura iudee, Cabbala, care furniza știința vieții, a fost timp de 3000 de ani o învățătură secretă, pentru că oamenii înțelegeau ce înseamnă să ridici vălul de pe ochii poporului, astfel încât oamenii să-și devină suficienți lor însuși. Din momentul în care oamenii își vor înțelege esența sinelui și se vor recunoaște cine sunt cu adevărat, vor fi extrem de dificil de condus, adică de manipulat.”

Declarații atât de deschise, de sincere și de îndrăznețe nu am mai auzit decât în planurile OST, de colonizare și germanizare forțată a Europei de Est ale Celui de-al Treilea Reich, observă Nikita Sergheevici. Despre ele am vorbit în ediția emisiunii din 1 februarie 2019. (Planul general Ost (Generalplan Ost): program al Germaniei Fasciste de colonizare și germanizare forțată a Europei de Est, elaborat pe baza doctrinei de rasă și al conceptului de „spațiu vital”, sub conducerea Reichsfuhrerului Heinrich Himmler; a fost conceput din 1939 pentru 30 de ani, dar a fost dezamorsat în 1943. – n.n.)

Heinrich Himmler considera că pentru popoarele înrobite învățământul nu este necesar. La fel considera Martin Borman, un alt membru marcant al Reichstagului și secretar personal al lui Hitler: „Slavii să lucreze pentru noi. În măsura în care nu ne sunt de folos, pot să moară. Învăţătura este periculoasă pentru ei. E suficient ca ei să știe să numere până la 100. În cel mai bun caz, este acceptabil un sistem de învățământ care să pregătească pentru noi marionete.”

Dacă omul vorbește așa și este convins de aceste aspecte – remarcă Nikita Mihalkov –, că din șapte miliarde, șase se doreşte să fie secerate, firește că nu se imaginează pe sine printre cele șase miliarde secerate, ci în rândul miliardului rămașilor în viață! În acel unic miliard de elită!

Omenește, este atât de jenant, încât nu-ți vine decât să asculți mai departe, ca să te lămurești unde vrea, de fapt, să ajungă Gherman Gref: „Practic, Fondul național valutar de rezervă al Rusiei (parte importantă a fondului de pensii – n.n.) devine societate publică pe acțiuni acționară a Sberbank, iar principalul beneficiar al activității băncii devine întregul popor al Rusiei”. Grozav, nu?… dacă ar fi așa.

Dar nu este așa! – observă realizatorul. Căci procentul acțiunilor libere ale Sberbak deținute de SUA este de 40%, iar al celor deținute de Marea Britanie, 29%, adică aproape 70% din acțiunile Sberbank nu sunt deținute de Rusia! Atunci se explică multe! – conchide Nikita.

Dar ce legătură este între Bill Gates și Gherman Gref? Cred că mai bine ca mine vă va răspunde la această întrebare doctorul în istorie Olga Cetverekova, care explică pentru postul de televiziune „День ТВ” (din 26.03.2020):

Toate datele personale ale unei fiinţe umane se vor depozita pe o singură platformă informatică, adică datele despre fiecare om vor fi cunoscute ca în palmă; pentru a crea un asemenea sistem este nevoie de tehnologii digitale foarte performante, și anume tehnologiile Cloud (…)

Sarcina principală este acum de a crea o masă de tineri cu conștiința modificată, ceea ce este foarte important, pentru că și oamenii care lucrează în structurile de care am vorbit sunt oameni cu conștiința modificată, cărora, ca să mă exprim delicat, le lipsește componenta umană, care au ajuns să gândească după algoritmii mașinilor.

Căci acest sistem digital va funcționa eficient doar în condițiile modificării conștiinței oamenilor. De aceea Gherman Gref s-a apucat acum de copii, începând cu copiii de grădiniță și de școală, pe care insistă să îi treacă pe învățământul digital.

Cu alte cuvinte, directorul băncii naționale a Rusiei nu se ocupă doar de învățământ, ci și de construcția statului – conchide Mihalkov. Citez: „Statul își schimbă profilul, el devine foarte comod pentru cetățeni, statul devine insesizabil. Statul poate intra într-un buzunar și el va fi într-un buzunar”, susține fostul ministru al Economiei Rusiei.

Mă tulbură, însă, întrebarea: În buzunarul cui va fi statul? – continuă Nikita. Ce se află în spatele retoricii despre perfecționare, despre ușurarea vieții, digitalizare, despre putința de a rezolva probleme apăsând pe o singură tastă, ceea ce este comod și confortabil?

Mie nu îmi place cuvântul „confort”, dar el există. Ce se află în spatele acestui confort? Cu ce preț îl dobândim? Ce dăm în locul lui? Libertatea? Individualitatea noastră unică? Vor hotărî alții pentru noi cine are dreptul să meargă la școală și cine nu? Vom fi secerați, cernuți, ca la un casting mondial? Casting!… Și cine va organiza acest casting? Interesant, nu? – remarcă cu amărăciune regizorul.

Iar între toți acești roboței cipați, ce loc vor mai avea poeții, artiștii, gânditorii, contemplativii? „Eroul este poetul acțiunii, iar poetul este eroul contemplației” – spunea un filosof rus.

Unde este aici contemplația? Unde va fi locul pentru poeți, când, pentru buna îndeplinire a comenzilor pe care le veți primi, veți primi bonusuri, ca niște soldăței de plumb, cu care vă veți cumpăra o gumă de mestecat? Unde sunt aici creativitatea și viața? Lipsesc! Dar poate că ăsta este și scopul?…

Dar noi ce vom face? Noi unde ne vom duce? Noi, oamenii care trăim pe pământul pe care au viețuit un Pușkin, un Musorski, un Cehov, un Dostoievski? Ce ne rămâne nouă de făcut? Mai este nevoie de noi?

Mergeți la Centrul prezidențial al Fundației Boris Elțîn și vi se va explica cum toată acea lume nici nu a existat! Există doar acesta, de acum! Măreții ani ai prezentului! Dar cel mai important este că cei care, cu geniul lor, au inventat toate aceste tehnologii de acum, le înțelegeau, cu siguranță, pericolul! – apreciază regizorul.

Iată un fragment din emisiunea noastră trecută: Fondatorii reali ai acestui imperiu informatic al internetului, inclusiv ai platformelor Google, Yandex și Twitter, își apără copiii de excesele tehnologiei virtuale. Copiii lui Steve Jobs nu aveau acces la Ipad-uri în general și aveau interdicție la folosirea gadgeturilor pe timpul nopții și în zilele de sărbătoare.

Chris Anderson, unul din fondatorii 3D Robotics, de asemenea le restricționează copiilor săi utilizarea gadgeturilor. Fiul întemeietorului serviciului Twitter are voie să-și folosească smartfoanele și tabletele nu mai mult de o oră pe zi.

Alți directori de companii informatice își restricționează copiii la maximum 30 de minute pe zi de utilizare a gadgeturilor, iar copiii lor mici nu au deloc smartfoane sau Ipad-uri.

În acest context se mai naște o întrebare: poate că pandemia asta nu este întâmplătoare? Dacă ea se va prelungi, poate că este avantajoasă? Dacă se va prelungi încă o lună, două, cinci, un an, trei ani… gata! Șederea la calculator timp de trei ani la rând va conduce la o nouă „selecție naturală”! Vom avea un nou popor și o nouă țară! Oameni noi!… Nu știu cum vor fi aceștia… Dar vor fi altfel!

Poate că de asta ni s-a și dat această încercare, ca să ne pună pe gânduri. Nu spun asta ca să certăm pe cineva, ca să interzicem ceva, ci ca să ne punem pe gânduri, ceea ce nu este deloc o ocupație proastă. Cred că, în acest sens, foarte multe aspecte sunt în mâinile celor care ne conduc țara.

Închipuiți-vă că ideile expuse de domnul Gref ar fi fost rostite de un paznic, de o vânzătoare de bilete, de un cântăreț la operă sau chiar de un profesor: ce valoare și ce însemnătate ar fi avut? Niciuna!

Pentru că în spatele celor care lansează astfel de idei se află sume imense de bani, banii noștri. Deci suntem cadorisiți cu programe de modificare a conștiinței, concepute pe banii noștri! Mă bucur că destul de multă lume înțelege asta acum, și chiar cei din conducerea actuală.

Iată ce crede în această privință prim-ministrul Rusiei, domnul Mihail Mișustin: „Actualele metode de comunicare on-line la distanță sunt utile, putând fi un excelent sprijin și un instrument de lucru, pot fi organizate lecții practice prin internet, dar nimic nu poate înlocui acel mediu universitar și academic, care formează medici de elită, ingineri de elită, profesori de elită”.

Ca să încheie într-o notă stenică și mai relaxată, temerarul realizator a adunat o serie de mesaje vocale anonime din mediile de socializare, ale unor părinți revoltați de trecerea învățământului exclusiv în on-line.

Reacții tragi-comice de neputință, emoționale până la isterie ale părinților total nepregătiți pentru a-și asista copiii de 6-7 anișori să folosească sofisticatele platforme de teleconferință, pe care nici dascălii nu le stăpânesc. Mămici în criză de nervi în urma rezultatelor catastrofale ale învățământului la distanță, suduie de mama focului „digitalizarea lu’ pește”, pe care o împroașcă cu înjurături de gospodine și o trimit pe „pustiile biților”.

Le dau replica alte înregistrări audio din social media, cu reacțiile copiilor, care promit că de acum încolo vor merge la școală cu poftă, „în pas săltat și cu zâmbetul pe buze”, își vor îmbrățișa cu drag colegii și profesorii și nu vor mai dori să chiulească.

În ciuda planurilor acestor bancheri, încă trăim în lumea noastră, care, omenește, nu este chiar atât de afectată de pandemie” – conchide pe un ton mai optimist Nikita Sergheevici, inserând o scurtă filmare ciné-verité cu umor involuntar à la russe, în care clienta unei bănci, obligată să păstreze distanța socială impusă de doi metri chiar când își prezenta pașaportul la ghișeu, nu găsește altă soluție decât să îl azvârle cu putere în capul funcționarei, care îl preia, îl verifică și i-l azvârle după câteva secunde în același fel. Se petrecea cândva în aprilie. Așa legi, așa comportamente. Probabil că, între timp, s-au găsit soluții mai bune.

Așa că eu mă bazez, totuși, pe poporul nostru, pe înțelepciunea și umorul lui. Vă propun să gândim, să analizăm și să privim înainte nu doar prin ochii altora. Aveți grijă de voi, fiți răbdători, foarte vigilenți și precauți!” – își încheie Nikita Sergheevici cuvântul, într-un duh al înțelepciunii populare, desprins, parcă, din basmele cu Ivan Turbincă, un alt alungător de draci al ortodoxiei răsăritene.

Citiţi şi:
Interviu cu Jean Tardy despre Marea Resetare: «O formă de control social complet» (I)
Mecanismul imperiului invizibil

 

yogaesoteric
23 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More