Celebrul yoghin Swami Shivananda se destăinuie: «Iată răspunsul meu»

Sunt lămuriri pe care i le-au cerut aspiranți spirituali de toate felurile şi trecători prin ASHRAM-ul său, fiecare cu preocupările sale şi puterea sa de înţelegere. Sunt îndoieli, nedumeriri, curiozităţi ale multora dintre cei care vor să investigheze viaţa şi felul de a fi al ghidului spiritual. Pe lângă acestea găseşti în cartea Iată răspunsul meu şi întrebări menite să limpezească propria existenţă a oamenilor şi tainele devenirii spirituale. Întrebări de toate felurile – despre cele zilnice şi cele eterne.

– Care este sensul în a adora un GURU aşa cum o fac oamenii aici în India? Nu e sclavie? Nu devine discipolul sclavul ghidului spiritual?

– Tu nu eşti recunoscător unui om care te ajută? Nu vrei să-i mulţumeşti într-un fel sau altul? Şi dacă simţi asta faţă de cineva care te-a ajutat mai mult sau mai puţin în această lume, cum ar trebui să-ţi arăţi recunoştinţa faţă de cel care îţi arată calea către Dumnezeu? Ghidul spiritual ţi-a dăruit o nouă viaţă, ţi-a arătat cum să atingi nemurirea, te-a învăţat cum să trăieşti fericirea nepieritoare. Poţi să nu îi fii recunoscător? Adorarea Ghidului spiritual este modalitatea prin care indienii îşi exprimă şi îşi manifestă cea mai profundă recunoştinţă. Îi mulţumeşti celui care te-a ajutat oferindu-i ceva în dar, însă Ghidului spiritual – celui care a revărsat asupra ta darul cel mai de preţ, cel al cunoaşterii spirituale – i te oferi chiar tu în dar!

Asta nu e sclavie. O, nu! Adevăratul Ghid spiritual nu îl înrobeşte niciodată pe aspirant. De fapt, chiar el este cel care se află mereu la dispoziţia căutătorului pe calea spirituală, pentru a-l ajuta, oferindu-i învăţătura sa şi ghidarea de care are nevoie. Ghidul spiritual manifestă cea mai înaltă formă de iubire pentru cel care îi este discipol. El se află mereu în inima căutătorului, pentru că i-a fermecat sufletul, iar ei au devenit acum unul. Există o iubire dumnezeiască între cei doi – în niciun caz sclavie.

– De ce învăţătura din Bhagavad Gita a fost revelată pe câmpul de luptă, în mijlocul unei bătălii?

– Există o tainică semnificaţie a acestui fapt. Dumnezeu a dorit să sublinieze că înţelepciunea nu se demonstrează stând tolănit într-un fotoliu. Dacă această înţelepciune nu-l însoţeşte pe om pe câmpul de luptă, atunci, de fapt, ea nu există. Oricine poate filosofa după cină; oricine poate ţine discursuri savante pe marginea celor mai dificile subiecte din Yoga Shastra aşezat confortabil lângă şemineu. Dar asta nu e deloc înţelepciune. E mai degrabă o imitaţie lipsită de substanţă a supremei ştiinţe a cunoaşterii de Sine. Este ipocrizie. Acest gen de oameni cad primii când sunt puşi în faţa unei încercări teribile, când înţelepciunea lor este supusă testului dur al demonstraţiei practice, când se confruntă cu o criză spirituală majoră.

Înţelepciunea adevărată este cea care te însoţeşte în mijlocul luptei, chiar atunci când eşti încercat, chiar în momentul de criză; ea este cea care îţi dă tăria de a depăşi toate obstacolele, de a trece cu bine peste toate piedicile, de a rezista tentaţiilor de tot felul şi de a ieşi victorios din respectiva situaţie. Tu eşti cel care poate transforma teribila încercare într-o uriaşă şansă spirituală – iar aceasta este dovada geniului. Pentru că genialitatea se naşte adeseori în situaţiile de criză.

Un caracter plin de forţă nu cedează în faţa încercărilor şi a tentaţiilor ce i se ivesc în cale, oricât de puternice ar fi acestea. Dimpotrivă, un astfel de caracter îşi arată tăria exact în asemenea momente. Însă o fiinţă firavă din punct de vedere moral este atotştiutoare când lucrurile merg pe făgaşul dorit de ea, iar cunoaşterea o părăseşte în faţa unui test spiritual major. Un caracter plin de forţă poate să nu epateze pe timp de pace, însă în vremea încercărilor teribile, se revelează surprinzător, îşi dezvăluie adevăratul chip şi adevărata înţelepciune.

Asta este ceea ce aspiranţii către desăvârşire trebuie să înţeleagă din alegerea făcută de KRISHNA cu privire la locul ales pentru iniţierea lui Arjuna. Este o învăţătură esenţială pe care El a transmis-o, prin Arjuna, întregii umanităţi.

– De ce eşti avid de publicitate? Vorbeşti atât de mult despre serviciul dezinteresat şi altruist şi, totuşi, tu cauţi faima şi renumele.

– În primul rând, nu caut faima şi renumele. Când cineva îşi oferă ajutorul într-un mod dezinteresat şi altruist, faima şi renumele îl urmăresc, chiar dacă el nu şi le doreşte. Uită-te la viaţa lui Gandhi. Însă doar un asemenea om ştie cum să le folosească pentru a fi şi mai de ajutor, într-un mod dezinteresat şi altruist, pentru tot mai mulţi oameni.

În al doilea rând, prin publicitate, pot intra în legătură cu din ce în ce mai mulţi căutători ai adevărului. Publicitatea este cea care permite din ce în ce mai multor oameni să-mi ofere prilejul de a le fi de ajutor. Când oamenii mă onorează pe mine, ei glorifică, de fapt, SANNYASA, ei glorifică SADHANA şi viaţa divină pe care ea o prefigurează. Şi dacă aceste mărturii ajung şi la urechile altora şi sunt îndeajuns de puternice pentru a inspira şi călăuzi şi pe alţii către o viaţă divină, către o practică spirituală care să permită revelarea Sinelui, pentru mine contează. După cum ştii, vieţile marilor spirite sunt un exemplu şi un îndemn că şi tu, la rândul tău, poţi să duci o viaţă sublimă.

În al treilea rând, cel care caută faima şi renumele nu oferă ajutoare aşa-zis umilitoare, nu vorbeşte cu oricine, nu glumeşte, nu-i face pe oameni să râdă în prezenţa sa. Se păstrează mereu undeva deasupra tuturor, inspirând în ceilalţi un sentiment copleşitor al propriei lor micimi, impunând ascultare şi respect. În prelegerile sale, insistă strident asupra unor teme înalt filosofice, căutând să-i convingă pe cei din faţa sa că e mult deasupra lor. Mie îmi place să vorbesc cu toţi oamenii şi să-i fac pe toţi să simtă că sunt una cu ei. Mă bucur de fiecare ajutor, oricât de mărunt şi nesemnificativ, pe care îl pot oferi. Sunt plin de umor educativ; până şi un băieţel poate să stea la glume cu mine.

Te rog, vino şi rămâi un timp în ASHRAM. Îţi vei schimba părerea.

– Dacă sufletul este nemuritor, de ce vă serbaţi ziua de naştere?

– Eu nu îmi serbez ziua de naştere. Discipolii mei o fac. A celebra astfel de momente speciale înseamnă a-L adora pe Dumnezeu Tatăl. A-ţi iubi Ghidul spiritual înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu Tatăl. Inima se luminează, sufletul se înalţă. An de an, starea de comuniune cu Dumnezeu care se trezeşte în fiecare participant la această sărbătoare devine din ce în ce mai profundă, mai adâncă, mai dumnezeiască. Cu această ocazie, mulţi oameni au şansa să afle despre Societatea Viaţa Divină şi despre învăţăturile mele. Această celebrare este, pentru fiecare, o reamintire a sensului vieţii, un impuls în evoluţia spirituală. Cel umil, iubitor, cu sufletul deschis atrage, mai ales în această zi deosebită, graţia Ghidului spiritual şi a lui Dumnezeu. Cei adunaţi aici descoperă bucuria unei vieţi dedicate în întregime lui Dumnezeu şi o dăruiesc mai departe. Unii vin de departe pentru a participa la această sărbătoare a vieţii spirituale. Celebrarea zilelor de naştere a marilor maeştri spirituali, a sfinţilor şi a înţelepţilor are un scop pur spiritual. Calendarul hindus este plin de astfel de evenimente care te înalţă spiritual, te trezesc sufleteşte, îţi dau mai multă aspiraţie, mai multă inspiraţie.

– De ce un mare înţelept ca tine, care a renunţat la tot şi toate, poartă iarna palton?

– Un înţelept nu doarme în spini, nu mănâncă noroi şi pietre, nu merge în mâini şi nu trece prin ziduri. Şi trupul său suferă de foame şi sete, de cald şi frig etc. Un palton nu este decât o pătură tăiată şi cusută adecvat pentru a apăra trupul împotriva frigului, fără să împiedice mişcarea. E o piesă orizontală. Nu îi acord o valoare mai mare decât are.

La urma urmei, cât de semnificative sunt pentru tine hainele? Caută să-l descoperi pe cel de dincolo de ele, să-i percepi gândurile, calităţile, sufletul. Nu detaliile exterioare.

Doar un înţelept poate recunoaşte un alt înţelept. Sfântul nu e sfânt pentru că are trupul acoperit cu cenuşă sau barba lungă până-n călcâie. De ce acorzi atâta importanţă paltonului meu? Într-adevăr, să porţi haine care de care mai scumpe şi luxoase este un moft nejustificat. Însă, pentru strictele necesităţi, trupului trebuie să i se asigure îmbrăcămintea şi hrana potrivite.

– Asociezi întotdeauna înţelepciunea cu umilinţa. Atunci de ce îţi place atât de mult să fii fotografiat?

– Puterea infinit superioară pe care psihologii zilelor noastre o acordă sistemului educaţiei vizuale în detrimentul educaţiei prin citire poate fi evidenţiată printr-un experiment foarte simplu. Lasă pe masa de studiu câteva cărţi, câteva reviste ilustrate şi câteva fotografii. Apoi cheamă-ţi copiii sau prietenii. La ce se vor uita prima dată? La cărţi? Nu. Vor privi întâi fotografiile, apoi revistele ilustrate.

Nu e total lipsit de adevăr faptul că femeile bătrâne din sudul Indiei îşi avertizau nepoţii să nu se lase fotografiaţi, spunându-le: ,,Strălucirea vă va fi furată”. E adevărat că radiaţia personală se transmite în fotografie. Pentru prieteni, pentru rude, pentru cei dragi şi apropiaţi, fotografia ta este vie, plină de strălucirea ta. De aceea, pentru un credincios, o întruchipare a divinităţii (sau, pentru un discipol, o fotografie a Ghidului său spiritual) este o prezenţă vie. E necesară în meditaţii.

De ce sunt atât de multe fotografii, te poţi întreba. Oameni diferiţi vor fotografii diferite, în posturi diferite, în decoruri diferite. Trebuie să-i mulţumesc pe toţi. O poză cu mine de acum 20 de ani poate să mă arate mai tânăr şi să fie mai reuşită decât una de azi, dar cel care m-a cunoscut abia azi insistă să primească o poză cu mine aşa cum arăt acum, nu cum arătam în urmă cu 20 de ani, oricât de frumoasă ar fi acea poză. Apoi, oamenii vor să se fotografieze alături de mine. Aceste fotografii sunt un memento al vizitei lor aici şi o sursă de inspiraţie. Să refuz să fiu fotografiat ar fi dovada unui subtil egoism. Ar fi falsă pudoare sau frică de critici ascunse sub masca umilinţei. Dacă ai discernământ, poţi înţelege aceasta.

– Există o nemulţumire generală că Swami Shivananda, ce se presupune că este mai presus de castă, crez, religie şi sexualitate, este întotdeauna înconjurat de vizitatoare femei. Te rog, ce poţi să spui despre asta?

– Eu nu-i împiedic pe bărbaţi să se aşeze în jurul meu. De fapt, sunt chiar mulţi care mă înconjoară. Bărbaţii se aşază pe băncile pentru vizitatori; iar femeile, conform tradiţiei indiene, pe jos, în jurul mesei mele. Când merg însă, prevalează obiceiul european, iar bărbaţii, din proprie iniţiativă, le acordă femeilor întâietate. De aceea pare că femeile se îmbulzesc în jurul meu, iar bărbaţii rămân în urmă.

Dar, dincolo de acestea, nimeni nu poate nega că femeile dau dovadă de o devoţiune înnăscută, în timp ce bărbaţii au fost înzestraţi cu mai multă raţiune. Devoţiunea femeilor le face să se aşeze în jurul mesei mele, iar raţiunea bărbaţilor îi face să pună sub semnul întrebării decenţa acestui fapt! Când bărbatul raţional îşi trezeşte devoţiunea, ceea ce obţine este o inimă plină de înţelegere şi o expansiune a conştiinţei care îl propulsează către realizarea de Sine.

Mă preocupă la fel de mult bunăstarea spirituală a femeilor ca şi cea a bărbaţilor; poate acord mai multă importanţă îndrumării femeilor pe calea SADHANA-ei. Şi aceasta din trei motive.

În primul rând, există o zicală plină de înţelepciune: ,,Mâna care împinge leagănul cârmuieşte lumea”. Femeia este născătoarea bărbatului; dacă ea este spirituală, nu e nici urmă de îndoială că omenirea va fi la rândul ei plină de virtuţi şi iubitoare de pace.

În al doilea rând, în timp ce bărbaţii de pretutindeni aleargă după himere, în goana după averile şi lucrurile nefolositoare ale acestei lumi, femeia este cea care menţine, aşa cum poate ea mai bine, DHARMA – legea naturală divină a universului. Femeile au nevoie de toată forţa spirituală şi de tot sprijinul pe care le putem oferi. În al treilea rând, fiind ,, jumătatea mai bună” a bărbatului, ştiu că dacă o femeie este orientată spiritual ea nu-şi va părăsi bărbatul, ci îl va lua cu ea pe calea către desăvârşire. Ea este SAHADHARMINI, contrapartea bărbatului, jumătatea sa complementară. Şi chiar dacă, în această lume agitată, bărbatul îşi poate uita rolul pentru un timp, o femeie nu o va face. Ea va stărui cu o răbdare infinită, pentru binele lui, şi îl va călăuzi către o viaţă divină.

Fragmente din cartea Iată răspunsul meu, de Swami Shivananda

Articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 80/2013

Citiţi şi:

Swami Sivananda 

Conferinţa ţânţarilor şi ploşniţelor 
 

yogaesoteric

21 mai 2017