Cercetătorii au folosit cu succes unde sonore pentru a regenera țesut uman și pentru a programa celulele stem!

Oamenii de știință au folosit unde sonore de înaltă frecvență, direcționate către celule stem umane, reușind să obțină celule osoase într-un timp scurt. Metoda e ieftină, ușor de aplicat, și ar putea ajuta inclusiv pacienții cu cancer sau boli degenerative să-și regenereze țesutul osos.

O imagine la microscop a celulelor stem care se transformă în celule osoase – culoarea verde indică colagenul, pe care celulele îl produc ca produs secundar al procesului.

Undele sonore reduc cu câteva zile timpul de tratament necesar de obicei pentru ca celulele stem să înceapă să se transforme în celule osoase”, a explicat dr. Amy Gelmi, din cadrul Royal Melbourne Institute of Technology (RMIT).

De asemenea, această metodă nu necesită medicamente speciale pentru a induce țesutul osos și este foarte ușor de aplicat pe celulele stem”, a mai spus omul de știință, conform IFL Science.

Metoda testată în cadrul studiului s-a dovedit a fi eficientă pentru a transforma rapid cantități mari de celule stem (derivate din țesut adipos) în celule osoase. În cadrul unor cercetări anterioare, s-au folosit celule stem din măduva osoasă, dar acestea sunt extrem de dureros de extras.

În testele cu celule stem adulte, cercetătorii au putut declanșa cu precizie diferențierea celulelor stem în celule osoase în doar cinci runde de tratament, de câte 10 minute pe zi.

Putem folosi undele sonore pentru a aplica exact cantitatea potrivită de presiune în locurile potrivite, pentru a declanșa procesul de schimbare”, a adăugat profesorul Leslie Yeo, coautor principal al studiului publicat în jurnalul Small.

Citiți și:
Descoperire extraordinara: celulele canceroase pot fi distruse cu ajutorul anumitor frecvente! A 11-a armonica…
Lumea misterioasă a vindecării prin sunet

 

yogaesoteric
13 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More