Chiar dorește NATO să declare război Rusiei?

Într-un climat global tensionat, unde linii geopolitice se redesenează rapid și alianțe tradiționale sunt puse sub semnul întrebării, întrebarea dacă NATO dorește sau nu să intre în conflict direct cu Rusia devine nu doar relevantă, dar și încărcată de consecințe profunde.

Relația dintre NATO și Rusia, complexă și dinamică, este adesea în centrul discuțiilor de securitate internațională, reflectând o istorie încărcată de momente de cooperare, tensiuni și, uneori, ostilitate deschisă.

În ultimele decenii, această relație a evoluat semnificativ, de la deschiderea dialogului în anii de după Războiul Rece, la intensificarea tensiunilor în lumina evenimentelor recente, inclusiv acțiunile Rusiei în Siria, precum și presupusele sale activități cibernetice și de informații (conform acuzațiilor Serviciilor Occidentale)

În acest context, de intensificare a unei Strategii Generale anti-rusești, NATO și-a reevaluat poziția și strategiile de securitate, încercând să navigheze între necesitatea de a-și proteja membrii și de a evita escaladarea conflictelor în război deschis.

Discuția despre posibilitatea unui conflict armat între NATO și Rusia nu este nouă, dar este întotdeauna însoțită de o serie de calcule complexe, implicații politice și etice. Voi urmări să explorez această temă din multiple perspective, pentru a putea înțelege nu doar stadiul actual al relațiilor dintre NATO și Rusia, dar și dinamica Puterii, interesele strategice și posibilitățile de viitor.

Mai întâi voi analiza istoricul relațiilor dintre cele două entități, obiectivele și strategiile NATO, percepțiile și reacțiile Rusiei și, în final, voi urmări să răspund, conform analizei mele, la întrebarea centrală: Chiar dorește NATO să declare război Rusiei?

Prin această analiză, doresc să le ofer cititorilor o înțelegere mai profundă a complexității relațiilor internaționale și a deciziilor de politici de securitate care formează lumea în care trăim.

Istoricul relațiilor dintre NATO și Rusia

Relațiile dintre NATO și Rusia au avut momente de cooperare și dialog după dezmembrarea Uniunii Sovietice și a Lagărului comunist în 1991. Îmi amintesc perioada cât am fost vicepreședinte CIOR-NATO (Confederația Interaliată Ofițeri de Rezervă) 2006-2017 care regrupa 26 apoi 28 de state membre, cu 1,3 milioane ofițeri rezerviști; în prezent cu 32 de membri și peste 1,5 milioane de ofițeri rezerviști). Această perioadă a fost, se poate spune, împărțită în două părți: încălzirea relațiilor Rusia-NATO, până în 2010. Relații cordiale, cooperare în fața provocărilor pe plan internațional și pe scenele de operațiuni militare. S-a creat Consiliul NATO-Rusia, Parteneriatul pentru Pace. Aceste inițiative au fost văzute ca o modalitate de a construi o încredere reciprocă și de a preveni apariția de noi linii de diviziune.

A doua perioadă, răcirea progresivă a relațiilor, mai ales începând cu 2014, după răsturnarea Președintelui Ucrainei, Ianukovici, și înlocuirea lui cu pro-occidentalul Poroșenko, prin „revolta din Piața Maidan” din Kiev, sprijinită și organizată de Serviciile Occidentale, atacurile contra rusofonilor din Donețk, Donbas, Lugansk, Odesa și reunirea Crimeii la Patria Mamă Rusia.

Înțelegerea dinamicii actuale necesită o privire retrospectivă asupra istoriei lor comune, începând cu finalul Războiului Rece.

Expansiunea NATO spre Est, începută în 1999, a fost un punct de cotitură în relația dintre Alianță și Rusia, pregătind începutul celei de-a doua perioade pe care am menționat-o, dar practic numai din 2010.

Admiterea fostelor state comuniste, precum Polonia, Ungaria și Republica Cehă, în NATO a fost percepută de Rusia ca o amenințare la adresa securității sale. Aceasta a marcat începutul deteriorării relațiilor, cu Rusia văzând expansiunea NATO ca pe o încălcare a promisiunilor făcute la sfârșitul Războiului Rece.

Reacția NATO

În răspuns la acțiunile Rusiei, de protejare a populației rusofone și de reîntregire a regiunilor istoric rusești, NATO a adoptat o serie de măsuri pentru a-și întări apărarea și descurajarea pe flancul estic. Aceasta a inclus rotirea trupelor în statele baltice și în Polonia, creșterea exercițiilor militare și îmbunătățirea infrastructurii de apărare. În același timp, Alianța, aparent, a menținut deschise canalele de dialog cu Rusia, urmărind să evite o escaladare incontrolabilă a tensiunilor.

Implicarea în conflicte globale

În afara Europei, acțiunile Rusiei în Siria și presupusa sa implicare, conform statelor Occidentale, în cyber-atacuri, au adăugat straturi suplimentare de complexitate relației cu NATO. Aceste aspecte au subliniat o competiție geopolitică extinsă, depășind granițele europene.

Se poate spune că istoricul relațiilor dintre NATO și Rusia este unul complex, marcând tranziția de la o perioadă de speranță și cooperare, la o eră de tensiuni și competiție strategică. Înțelegerea acestui fundal istoric este crucială pentru a analiza dinamica curentă și pentru a anticipa direcțiile posibile de evoluție.

Interesele și strategiile NATO

NATO, ca alianță politico-militară, își propune să asigure securitatea colectivă a membrilor săi și să promoveze stabilitatea în zona euro-atlantică. În contextul relațiilor cu Rusia, strategiile și interesele NATO sunt declarate ca un echilibru între descurajarea agresiunii și, în principiu, menținerea unui canal de dialog. În fapt, Alianța este sub o tutelă militară și geopolitică americană.

Principii fundamentale și obiective

Principiile fundamentale ale NATO, inclusiv apărarea colectivă (Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic), democrația și statul de drept, ghidează acțiunile și răspunsurile sale la provocările de securitate. În fața a ceea ce el consideră un comportament agresiv al Rusiei (Rusia poate argumenta că este vorba de apărare a suveranității sale în fața strategiei de încercuire a teritoriului său), NATO și-a reafirmat angajamentul față de apărarea fiecărui membru, considerând securitatea indivizibilă și colectivă ca esențială pentru stabilitatea regională și globală.

Războiul ruso-ucrainean

După 2 ani de la începutul războiului în februarie 2022, poziția ucraineană (analiștii independenți consideră că reacția Rusiei era de așteptat, întrucât a înțeles că strategia de după 2014 a SUA, NATO, Occident de înconjurare, atac, era un „proiect” de înfrângere) este practic în eșec!

Mult trâmbițata „ofensivă ucraineană” nu a reușit să spargă liniile rusești! Din contră, aceștia câștigă localitate după localitate și trupele ucrainene nu sunt capabile să stăvilească atacurile!

Din lipsă de muniție în primul rând. A devenit clar că în fața „diluviului” de foc al artileriei rusești, ucrainenii nu mai fac față. Livrările occidentale sunt inferioare cerințelor iar stocurile de muniții ale fostelor țări comuniste, care aveau calibrele Pactului de la Varșovia, sunt epuizate.

În al doilea rând, numărul de combatanți. Fostul Șef de Stat Major al Armatei Poloneze, generalul Rajmund Andrzejczak, declara: „ca să câștige, Ucraina ar avea nevoie de 10 milioane de oameni suplimentari. Pe care nu îi are.”

Se estimează la 25-27 milioane populația rămasă în Ucraina față de 43-44 milioane la începutul războiului. Este clar că în fața colosului rus, cu o populație de 142-145 de milioane, decalajul este uriaș.

În fața dezastrului previzibil, mercenarii veniți să combată cu trupele ucrainene nu pot influența balanța. Ministerul Rus al Apărării a publicat o listă cu 13.387 mercenari străini, din 64 de țări, care luptă de partea ucraineană. Dintre ei, 5.962 au fost eliminați.

Pe primul loc se situează mercenarii din Polonia, cu 2.960 și 1.497 uciși. Acest „prim loc“ se poate justifica prin ura seculară, care din păcate nu este dispărută între cele două popoare, și care a fost revigorată în ultimii ani.

Statele Unite se situează pe al doilea loc, cu 1.113 și 491 de uciși. În mod surprinzător, România ocupă locul 6 cu 784 de mercenari și 349 de uciși.

Căutarea aventurii, adrenalina, ura suscitată de propaganda și dezinformarea occidentală, atracția pentru câștig – mobilurile sunt diferite pentru acești „aventurieri”. Dar aportul lor rămâne neînsemnat în balanța confruntărilor.

Contingentul important este însă cel al militarilor trimiși ca experți de țările NATO. Cifrele nu sunt cunoscute, însă polonezi, americani, englezi servesc sisteme de apărare pe care militarii ucraineni nu sunt în măsură să le dirijeze, fără a mai vorbi de agenții și ofițerii Serviciilor.

Propaganda războinică a liderilor occidentali

Nou-veniții în NATO, țările Scandinave, Norvegia, Suedia și Finlanda, au adus nu numai un plus militar Alianței, dar și un plus de atitudine agresivă anti-rusească. Norvegia și Suedia erau prin tradiție neutre, Suedia practic de 200 de ani!

Finlanda are un trecut mai agitat. După ce secole a fost în compoziția Imperiului Rus, ea își câștigă independența după destrămarea Imperiului și proclamarea Uniunii Sovietice.

În 1939, Rusia Comunistă atacă Finlanda. Micul popor finlandez se apără eroic și provoacă înfrângeri importante colosului rus. Dar Goliat îl învinge pe David și pacea care se instaurează obligă Finlanda la o strictă neutralitate. O parte a teritoriului său va rămâne sub ocupație rusă și Uniunea Sovietică va crea o așa-numită Republică Autonomă Carelo-Finică.

Sub conducerea președinților Urho Kekkonen și Paasikivi, Helsinki va pune bazele așa-numitei „teorii Kekkonen-Paasikivi“, de neamestec și de neutralitate „binevoitoare față de Uniunea Sovietică”. Se va consolida conceptul de „finlandizare”, prin care Uniunea Sovietică căuta să sprijine guverne „neutre”, favorabile comuniștilor.

De altfel, zeci de ani, neutralitatea Finlandei, până la căderea Uniunii Sovietice în 1991, i-a permis acesteia să aibă un rol privilegiat în comerțul cu URSS și să se dezvolte remarcabil ca un intermediar între Occident și Rusia Comunistă!

Actualul guvern finlandez, deși socialist, dezvoltă o retorică anti-rusească foarte vocalică prin ministrul Apărării, Anti Hakkänen.

Aceleași atenționări, cu previziunea unui război iminent cu Rusia, sunt adresate opiniei publice din țările lor de ministrul Apărării de dreapta suedez, Pol Johnson și de cel al Guvernului Socialist Centrist Norvegian, Odd Enoksen.

Mesajul este insistent: pregătiți-vă, o să avem război cu Rusia!!!

Dar culmea atitudinii belicoase o reprezintă, fără îndoială, declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron.

După ce o lungă perioadă, în primul an de război, acesta se declara mai degrabă pentru o soluție de compromis cu Rusia, spunând: „nu e bine să îl umilim pe Vladimir Putin”, acum liderul francez devine foarte agresiv. El propune trimiterea de trupe terestre, franceze dar în participare cu alte țări NATO, trupe engleze, poloneze etc. pentru a întări apărarea ucraineană!

Ulterior, el va repeta propunerea, iar diferiți experți militari au estimat că propunerea franceză privea un contigent de 20.000 de militari, staționați pe o linie de-a lungul Niprului și a frontierei cu Belarus.

Reacția celorlalți lideri occidentali, începând cu „șubrezitul” Biden, cu „palidul-șters” Scholz și „vocalica” dar nu mai puțin „sorösista” ascunsă care este Meloni, a fost de respingere a oricărei trimiteri de trupe, contingente NATO.

Aceasta ar pune imediat, „ipso facto”, NATO în poziția de beligerant cu Rusia și ar crea premisele unui al Treilea Război Mondial.

Să nu uităm că, în cazul că Rusia ar fi atacată, China a declarat oficial că ar fi de partea ei!

Pe ce se bazează Macron pentru a face astfel de declarații?

Armata Franceză însumează circa 200.000 de oameni, din care 100.000 trupe la sol. Militari plătiți! Vor lupta ei să moară pentru Ucraina? Absurd și irealist!

De altfel, analiștii francezi consideră aceste declarații ale lui Macron în contextul unei scăderi dramatice a popularității sale în opinia franceză și a eșecului general, economic și social al politicii sale! Sunt „gesticulații” și „fanfaronade” menite a încerca să îi „aurească blazonul” în ajunul alegerilor europene, în care partidele suveraniste și, în Franța, „RN” Rassemblement National, riscă să aibă o mare victorie!

În concluzie, se poate pune întrebarea: De ce această extraordinară propagandă occidentală a unui iminent atac rusesc asupra țărilor NATO?

Rusia, nici când a fost în „culmea gloriei”, lideră a Pactului de la Varșovia, cu trupe în inima Europei, în Berlin, Praga și Varșovia și cu armatele celorlalte țări comuniste, între 1945-1991, nu a atacat Occidentul! Acum, când nu mai are trupe în Europa, când are un NATO întărit, ar veni să atace și să ocupe teritorii!!!

Este o propagandă menită a permite Complexului Militar Industrial American, în primul rând, și apoi celorlalte industrii militare să își mărească profiturile, continuând cursa înarmării și menținerea unei dominații strategice, politice, militare asupra Națiunilor Europene!

Nu se dorește Pacea pentru că nu corespunde acestor intenții imperialiste.

Autor: Gral. bg. (r.) Bartolomeu Constantin Săvoiu

Citiți și:
Un român șterge pe jos cu intenția lui Macron de a trimite trupe în Ucraina: O nebunie politico-strategică de prim ordin. O prostie monumentală
Amăgirea lui Stoltenberg, pierderile militare ale lui Macron, Occidentul marșează pentru Ucraina non-NATO

 

yogaesoteric
23 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More