China produce câte cinci noi miliardari pe săptămână. Cei mai bogați chinezi au câștigat o sumă record cât PIB-ul Marii Britanii

Niciodată nu a fost creată atâta bogăţie în China ca în 2020, în pofida unei pandemii care a devastat economia mondială, arată un clasament anual potrivit căruia numărul de miliardari chinezi a crescut din nou în acest an, transmite AFP.

Raportul Hurun, echivalentul chinez al listelor Forbes, arată că cei mai bogaţi chinezi au câştigat o sumă record de 1.500 miliarde de dolari în 2020, echivalentul PIB-ului Marii Britanii, sau mai mult decât în ultimii cinci ani combinaţi, pe măsură ce comerţul electronic şi jocurile online au crescut exploziv în perioada carantinei.

Lumea nu a văzut niciodată atât de multă bogăţie creată în decursul unui singur an”, a declarat preşedintele Hurun Report, Rupert Hoogewerf. Potrivit acestuia, lista din 2020 arată că ţara „face tranziţia de la sectoare tradiţionale precum cel manufacturier sau imobiliare spre noua economie”, scrie Agerpres.

Pentru al treilea an la rând, Jack Ma, fondatorul grupului de comerţ electronic Alibaba, este cel mai bogat om din China, în condiţiile în care averea sa a crescut cu 45%, până la 58,8 miliarde de dolari, graţie faptului că achiziţiile online s-au majorat pe măsură ce oamenii au rămas în casă pe timpul lunilor de carantină.

Urmează Pony Ma, patronul Tencent, care deţine aplicaţia WeChat, cu o avere de 57,4 miliarde de dolari, în creştere cu peste 50%, în pofida îngrijorărilor cu privire la perspectivele firmei sale după ce autorităţile americane au ameninţat că vor interzice această aplicaţie din motive ce ţin de securitatea naţională.

Pe locul al treilea este Zhong Shanshan, patronul Nongfu Spring, un gigant al apei îmbuteliate ale cărui produse sunt peste tot în China. Averea sa este estimată la 53,7 miliarde de dolari după listarea companiei sale la Bursa de la Hong Kong.

Pieţele bursiere în creştere şi un val de noi listări au creat, în fiecare săptămână, câte cinci noi miliardari în China, pe parcursul ultimului an, subliniază Rupert Hoogewerf.

Wang Xing, fondatorul aplicaţiei de livrare de mâncare Meituan, şi-a majorat de patru ori avuţia anul trecut şi a urcat 52 de locuri, până la poziţia 13, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din China, cu o avere de 25 de miliarde de dolari. La rândul său, Richard Liu, fondatorul platformei de shopping online JD.com şi-a dublat averea până la 23,5 miliarde de dolari şi este în prezent cel de al 16-lea cel mai bogat om din China.

Dacă „primele două luni ale epidemiei au diminuat multe averi (…), noua economie, condusă de tehnologia digitală, a atins niveluri fără precedent din iunie”, notează clasamentul anual al cabinetului Hurun.

Asistența medicală a fost, de asemenea, un sector promițător: Jiang Rensheng, fondatorul producătorului de vaccinuri Zhifei, și-a triplat averea, estimată la 19,9 miliarde de dolari. Se clasează pe locul 20.

În total, un număr suplimentar de 257 de persoane s-a alăturat clubului miliardarilor chinezi, după doi ani de scădere a acestui segment, astfel că în prezent China continentală (exceptând Hong Kong şi Macao) are un număr total de 878 de miliardari. Comparativ, SUA aveau la începutul anului 2020 626 de miliardari.

De asemenea, Hurun Report susţine că în China există aproximativ 2.000 de persoane cu o avere netă de peste două miliarde de yuani (300 milioane de dolari), iar averea lor combinată este de 4.000 de miliarde de dolari, mai mare decât Produsul Intern Brut al Germaniei.

China reprezintă singura economie majoră care a raportat creşteri semnificative în anul 2020. PIB-ul al ţării s-a majorat în T3/2020 cu 4,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Citiţi şi:
Bogații vor deveni putrezi de bogați, săracii și mai săraci…
Primii 50 cei mai bogați americani au o avere egală cu cea pe care o are cumulat jumătate din populația țării

yogaesoteric
12 mai 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More