Ciclurile omenirii după tradiţia şivaită

După o teorie pe care filozofia şivaită o numeşte determinism (niyati), dezvoltarea lumii, a galaxiilor, precum şi a speciilor sau chiar a indivizilor este reglementată prin cicluri temporale. Civilizaţiile se nasc şi mor în conformitate cu anumite ritmuri ineluctabile. Iată de ce, de cele mai multe ori, istoria omenirii nu o putem înţelege decât printr-o raportare la durata ciclurilor care reglementează viaţa pe pământ.

Primul studiu al creaţiei este cel al spaţiului vid, al recipientului pe care l-am putea numi Eternitate, fiindcă, de fapt, nu există încă nici măsură, nici durată, nici „înainte”, nici „după”. Există doar Energia Primordială care, prin producerea de unde vibratorii având o direcţie şi o lungime, va da naştere ritmurilor prin care percepţia va crea dimensiunea timpului, măsura spaţiului şi în acelaşi timp, stucturile materiei. Iată de ce, în iconografia hindusă, creaţia lumii este reprezentată simbolic ca fiind produsă de ritmurile tamburinei şi dansului lui Shiva, principiu al expansiunii.

Pentru om, percepţia dimensiunii timpului este determinată de ritmurile sale vitale, influenţate la rândul lor de mişcările Soarelui, ale Lunii şi ale Pământului care determină durata ciclurilor, anilor, nopţilor şi zilelor. Timpul perceput de fiinţa umană corespunde unei durate pur relative implicând un centru de percepţie (fiinţa însăşi) într-o lume particulară care este lumea terestră. Timpul uman este, din această cauză, singura unitate de măsură care ne este de înţeles. Prin raportare la el, noi putem estima durata universului care, nu este, din punct de vedere al principiului creator, decât un vis al unei zile, aşa cum, durata anumitor lumi atomice nu reprezintă pentru noi decât o fracţiune de timp infinitezimală.

Legile care regizează dezvoltarea şi declinul Universului în totalitatea lui sunt aceleaşi care guvernează fiecare din părţile sale. Iată de ce, se poate stabili o paralelă între durata corpului universal, al Omului Universal Purusha şi durata fiinţei umane, care este o imagine, un model redus, o reflectare a acestuia. Viaţa omului nu este în sine mai scurtă sau mai lungă decât cea a unui zeu sau a Universului. Durata este diferită doar în termeni relativi, întrucât nu există vreo valoare a timpului decât prin raportare la un sistem particular.

Aşa cum arată Linga Purana, scriere în care găsim calcule precise ale duratelor diferitelor cicluri, începând de la Kashta (literal clipire de ochi, aproximativ 1/5 sec.) până la durata Universului însuşi, „viaţa lui Brahma (sau viaţa Universului) este divizată în 1000 de cicluri numite Maha-Yuga, sau Marele An. Maha-Yuga, în timpul căruia apare şi dispare specia umană este divizat în puţin mai mult de 71 de cicluri de 14 Manvantara (aprox. 1000)”. Manvantara este ciclul unui Manu, cel care naşte şi guvernează o umanitate. Fiecare Manvantara este divizat la rândul său în 4 epoci sau Yuga, prezentând un declin gradat al valorilor spirituale în „favoarea” unui progres material. Fiecare epocă este precedată de o perioadă de „răsărit” şi este urmată de „crepuscul”. Aceste perioade de tranziţie (amsha) de la începutul şi de la sfârşitul fiecărei Yuga durează o zecime din perioada respectivei epoci. Duratele relative ale celor 4 Yuga sunt de 4 (Krita), 3(Treta), 2(Dvapara)şi 1(Kali) (cf. Linga Purana, 1.4., 3-6).

Prima epocă, Krita Yuga, sau Satya Yuga, este perioada cunoaşterii divine şi a înţelepciunii (corespunzând vârstei de aur întâlnite în scrierile lui Hesiod). După ea vine Treta Yuga, sau epoca celor 3 focuri rituale, epoca riturilor, dar de asemenea, a civilizaţiei sedentare, agricole şi urbane. Cea de-a treia epocă, Dvapara Yuga, sau epoca îndoielii naşte religiile şi filosofiile contestatare. Omul pierde simţul realităţii divine a lumii şi se depărtează de legea naturală. Apare în sfârşit, cea de-a patra epocă, epoca certurilor şi conflictelor, Kali Yuga, perioada de declin a umanităţii, al cărei crepuscul îl trăim.

Lucrarea Linga Purana, luând ca sistem de referinţă anii umani, reuşeşte să prezinte, cu o exactitate uimitoare datele privitoare la prezentul Manvantara. Considerând, după calendarul indian încă în uz, începutul lui Kali Yuga ca fiind în 3102 Î.C. şi facând calculele necesare, crepusculul lui Kali Yuga durează 504,06 ani şi începe cu 1939 d.C.!

Trăim deci, în plin crepuscul al epocii decadenţei spirituale, Kali Yuga. Aceasta perioadă de crepuscul a început (daca am lua in vedere implicaţiile din lucrarea citată) în mai 1939 d.C. şi se va termina în anul 2442. După tradiţia şivaită, au existat deja mai multe umanităţi de când pământul a devenit locuibil. Fiecare a avut perioada proprie de glorie, de dezvoltare a tehnicii, de cunoaştere. Noi facem parte din cea de-a 7-a umanitate. Shiva Purana ne transmite, de-a lungul mileniilor, circumstanţele sfârşitului umanităţii care ne-a precedat. Această povestire constituie însă un mesaj spiritual de primă valoare pe care noi, cei care trăim acest sfârşit de ciclu temporal, va trebui să îl luăm în seamă, pentru a nu repeta greşelile inaintaşilor noştri, greşeli care i-au împins către autodistrugere.

yogaesoteric