Cine dorește al Treilea Război Mondial?

De ce mor oameni nevinovați în Israel și în Palestina?

În condițiile în care întreaga lume este zdruncinată de războiul din Ucraina și de nesfârșitele atacuri pentru preluarea controlului resurselor naturale, pacea devine o poveste!

După doi ani de la conflictul izbucnit la 11 mai 2021 între israelieni și palestinieni, după 50 de ani de la declanșarea Războiului de Yom Kippurr, din 6 octombrie 1973, când Siria și Egipt au lovit Israelul din sud și din nord, noi atacuri alungă liniștea de pe „pământul sfânt”! Ofensiva organizației Hamas în sudul și centrul Israelului, declanșată sub denumirea „Operațiunea al-Aqsa”, atacurile organizației libaneze Hezbollah asupra nordului Israelului, dar și riposta israeliană „Săbii de oțel” au înregistrat mii de victime! Au fost uciși femei, bătrâni si copii!

Care este motivul interminabilelor atacuri dintre israelieni și palestinieni?

Cât de adevărat este faptul că uriașele resurse de apă, petrol şi gaze naturale înseamnă miza războiului dintre terorişti şi cei ce se doresc a fi antiterorişti?

Să fie conflictul din Israel un prilej de recapitalizare a încrederii politice pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu? Vreau să cred că nu! Să fie schimbul de rachete dintre Palestina și Israel un prilej de reconfigurare a puterii în Orientul Mijlociu? Vreau să cred că nu!

Să fie atacurile Hamas un motiv în plus ca Israelul să preia controlul și asupra Fâșiei Gaza unde trăiesc palestinieni? Vreau să cred că nu!

Și totuși, ce dorește să spună ministrul israelian al apărării Yoav Gallant, care potrivit „Open sources” declara că I.D.F. (armata israeliană) se pregătește de o invazie și că vom „schimba fața realităților din Gaza”?

Surprinzător sau nu, serviciile de informații israeliene lasă impresia că au fost depășite de viteza de reacție a atacurilor Hamas. Este foarte greu de crezut însă că Mossad, legendar serviciu de spionaj, cunoaște lumea, dar nu cunoaște situația operativă existentă în teren, cu atât mai mult cu cât atacuri între israelieni și palestinieni au avut loc și în anii trecuți!

Ce am învățat de la 9/11 septembrie 2001?

Cine vrea să își mai aducă aminte de conflictului izbucnit în data de 11 mai 2021, între Israel și Palestina, când „Ambasadorul Palestinei în România, Fuad Karim Saliba Kokaly, a cerut ajutorul României, Excelența Sa precizând, potrivit Monitorului Apărării și Securității, că «țară noastră a fost mereu implicată în conflictele din Orientul Mijlociu, a avut o poziţie moderată şi neutră»”?

Statul Israel nu este un stat părăsit! Forțele Israeliene de Apărare – I.D.F. sunt într-o permanentă alertă, misiunea fiind apărarea țării și a propriilor cetățeni! În aceste condiții, cum a fost posibil ca „Hamas să rupă lanțul israelian de apărare și să surprindă Israelul cu mii de rachete”? Din perspectiva celor peste 3.500 de rachete, dar și a comandourilor folosite de Hamas, cum a fost posibil ca acestea să fie adăpostite și pregătite fără ca serviciile de informații israeliene să cunoască aceasta? Atacurile să fie o întâmplare? Războiul costă!

Cine finanțează Hamas?

Potrivit unui ministru israelian, „ceea ce se petrece pare a fi un eveniment planificat și dirijat de Iran”. Dacă includem în „ecuația” analizei de intelligence și organizația șiită Hezbollah din Liban, care a declarat că a lovit nordul Israelului, atacurile asupra Israelului obligă la reflecții, pregătirea acestora, dar și riposta israeliană implicând mize mai mult sau mai puțin cunoscute!

Organizația Hamas dorește crearea unui stat palestinian independent prin preluarea controlului asupra vechilor teritorii palestiniene: Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de est, dar și „implementarea legii islamice (sharia) în teritoriile palestiniene, precum și unificarea Fâșiei Gaza și Cisiordaniei. În contextul noilor provocări internaționale, reiterarea informațiilor de interes este mai mult decât necesară, cu atât mai mult cu cât „Jane’s Terrorism and Insurgency Center” a oferit și oferă multiple informaţii cu privire la interese mai mult sau mai puţin exprimate în zonele de conflict, ale unor ţări precum Irak, Iran, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi nu în ultimul rând Kuweit care dețin considerabile resurse de petrol!

Statul Islamic, Frontul Al-Nusrah din Siria, afiliat rețelei Al Qaida, Al-Shabab din Somalia, Boko Haram, grupare islamistă din nordul Nigeriei, cunoscută mai nou drept „Provincia Africa de Vest a Statului Islamic (I.S.W.A.P.)” reţin atenţia prin cruzimea decapitărilor şi prin virulenţa atacurilor, dar şi prin resurse financiare greu de imaginat!

De unde vin banii?

Să fie exploatarea puțurilor de petrol singura sursă de venit pentru Statul Islamic? Afirmaţia preşedintelui rus Vladimir Putin care atrăgea atenţia că „finanțarea Statului Islamic provine din 40 de state, inclusiv din câteva state ale G20”, obligă la reflecţii pentru încă 20 de ani de înainte!

În semn de respect faţă de toţi cei care au căzut victimele terorii şi ca un om cu credință în Dumnezeu, nu pot să nu mă întreb: cine are nevoie de terorism?

Istoria nu se cuvine să fie uitată:
– Cine a organizat Al-Qaida?
– Cine a înfiinţat Statul Islamic?
– Osama Bin Laden a dispărut cu adevărat din orchestra jocurilor de putere?
– De ce Statul Islamic nu a lovit niciodată ţări precum: Israel, Palestina sau Arabia Saudită?
– Care este adevărata miză a loviturilor cu piatra și cu rachete dintre Israel și Palestina?
– Cine are nevoie de bombe?
– Fantome operative? Spionaj? Troli informaționali? Agenți sub acoperire la Tel Aviv și Ramallah?

Cine poate să închidă conflictul dintre israelieni și palestinieni?

Arabia Saudită și Egiptul caută soluții de negociere pentru pace! Israelul așteaptă ajutor militar din partea SUA!

Să fie declarația Arabiei Saudite un semn de alarmă cu privire la iminența unui alt război mondial generat de atacurile dintre israelieni și palestinieni? Cât de adevărată este aprecierea Arabiei Saudite (adevărul.ro) că prin „continuarea ocupaţiei, privarea poporului palestinian de drepturile lui legitime şi provocările sistematice şi repetate împotriva locurilor lor sfinte”, tensiunile pot să atingă să cote maxime?

Legitimitatea schimburilor de rachete nu înseamnă o prioritate! Avem nevoie de pace, de toleranță și de Unitate! Dincolo de orice speculații, fără să ne gândim la „conspirații mondiale”, conflictul dintre Israel și Palestina obligă măsuri urgente și concrete pentru pace!

Să nu uităm că războiul ucide! În timp ce lumea privește, oameni nevinovați mor!

Autor: Prof. univ. dr. Nicolae Radu

Citiți și:
Cine și ce câștigă de pe urma războiului palestiniano-israelian
Atacul Hamas – operațiune planificată pe toate fronturile

 

yogaesoteric
16 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More