Cine sprijină Palestina

Cauza palestiniană a primit întotdeauna suport din partea comuniștilor. Este un fapt. URSS a avut relații extrem de strânse cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei și cu președintele Yasser Arafat ‒ ca o contrapondere față de imperialismul american (vulturii de la Washington, DC), principalul susținător al politicii de colonizare întreținută de Israel în ultimii zeci de ani.

Și Nicolae Ceaușescu a mers pe aceeași linie. Mii de palestinieni au studiat în România înainte de 1989 (inclusiv medicul Raed Arafat), însă Ceaușescu a menținut un bun canal de comunicare și cu statul Israel. De fapt, fostul dictator s-a erijat la un moment dat drept principal mediator între Israel și Palestina. Un soi de Erdogan din zilele noastre.

Ulterior prăbușirii URSS, susținerea cauzei palestiniene a fost dusă mai departe în special de ONU și de instituțiile globaliste afiliate. Poziția secretarului general Antonio Guterres după declanșarea operațiunii „Furtuna Al-Aqsa” este mai degrabă una de reproș față de blocada totală impusă Fâșiei Gaza și față de bombardamentele intense asupra zonelor locuite de civili.

De subliniat că Organizația Națiunilor Unite a recunoscut statalitatea Palestinei cu o largă majoritate, printr-o rezoluție votată în 2012 de Adunarea generală (138 de voturi pentru, 9 împotrivă și 41 de abțineri). Palestina a primit atunci statutul de „observator nemembru al ONU”. Iată și țările din Uniunea Europeană care recunosc Palestina ca stat: România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Malta, Cipru și Suedia.

Imediat după atacul Hamas din 7 octombrie, Uniunea Europeană (o entitate globalistă atașată Agendei 2030 impusă de ONU) a reacționat ferm în sprijinul Israelului: va suspenda „imediat” ajutorul de 691 de milioane de euro acordat Autorității Palestiniene. Elanul pro-israelian s-a topit, însă, foarte repede. Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a precizat că asistența acordată palestinienilor va continua. Și, mai mult decât atât, va fi mărită. De altfel, Spania și Irlanda, două țări conduse de guverne socialiste (a se citi „vădit globaliste”) au protestat vehement față de orice posibilă sancționare a palestinienilor de către Uniunea Europeană.

De asemenea, Rusia și China s-au manifestat ferm în favoarea găsirii unei soluții care să țină cont și de dorința legitimă a palestinienilor de a le fi recunoscută independența și statalitatea.

În pofida steagului pe care Ursula von der Leyen l-a afișat pe clădirea Comisiei Europene, statele membre rămân foarte divizate în ceea ce privește reacția adecvată față de conflictul palestiniano-israelian. Așa că administrația Biden nici măcar nu s-a obosit să se consulte cu von der Leyen, Scholz sau Macron.

Chiar dacă globaliștii de la Casa Albă au făcut tot posibilul să-l înlăture de la putere pe premierul Netanyahu, americanii s-au văzut nevoiți să acționeze în forță prin prisma legăturilor istorice. Pentagonul a trimis portavioane în Estul Mediteranei fie în ideea unui act de descurajare, fie pentru a provoca implicarea directă a țărilor pro-palestiniene.

Fostul diplomat american Henry Kissinger (100), răvășit în urma reacțiilor pro-palestiniene din SUA și UE (vezi universitatea Harvard și amplele manifestații de solidaritate cu Palestina) a admis, în sfârșit, că politica lui Soros de sprijinire a migrației ilegale are și un revers al medaliei: „A fost o greșeală gravă să lăsăm să intre atât de mulți oameni cu o cultură și o religie și concepte total diferite, pentru că se creează un grup de presiune în interiorul fiecărei țări care procedează astfel”.

Un fapt rămâne cert, pacea globală și Guvernul Mondial sunt două deziderate care pot fi atinse doar dacă statul Israel găsește calea pentru o reconciliere cu palestinienii. De preferat fără măcel reciproc.

Citiți și:
Dezmembrând otomanii și colonizând Palestina
China mizează pe „soluția celor două state”
Adevărul interzis: Israelul și SUA sunt „jucăriile miliardarilor”

 

yogaesoteric
23 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More