Cine va primi a treia doză de vaccin? Imunologul spune: „Sunt discuţii privind persoanele cu un risc mai ridicat la covid-19”
Imunologul Ștefan Dascălu a vorbit despre mutațiile coronavirusului, în special despre mutația E484K și a treia doză de vaccin anti-covid. Acesta a explicat că sunt discuții despre această a treia doză, în speciale pentru persoanele care prezintă un risc ridicat, adică cei de „peste 50 de ani, unde deja începe să crească rata de simptomatologie severă și risc de deces”.
Ștefan Dascălu a explicat ce este mai exact mutaţia E484K, care pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului și, posibil, asupra eficacității vaccinurilor de pe piață.
Precizăm că, trei persoane din București și județele Suceava și Ilfov au fost identificate cu această mutație. E484K nu reprezintă ea însăşi o nouă variantă, ci este o mutaţie care a fost identificată iniţial la varianta sud-africană, apoi braziliană şi, mai recent, la cea britanică.
„Această mutație care a fost inițial identificată în tulpina africană, și nu numai această mutație, ci și altele care sunt în cadrul proteinei spike, sunt de interes pentru noi și reprezintă un motiv de îngrijorare tocmai pentru că proteina spike este ținta vaccinurilor. Este modul prin care virusul reușește să se atașeze de celulele noastre și să le infecteze. Pe lângă faptul că proteina spike în sine, cu o potențială mutație poate să devină fie mai infecțioasă, fie să cauzeze simptomatologie mai severă, mutația respectivă, fiindcă este în cadrul țintei principale a vaccinurilor, poate cauza ca eficiența vaccinurilor să scadă teoretic”, a declarat imunologul Ștefan Dascălu, după cum transmite rfi.ro.
Protecția oferită de vaccin diferă de la persoană la persoană
În privința timpului de protecție pe care-l oferă vaccinul anti-covid, imunologul a spus că acesta diferă de la persoană la persoană, dar datele arată că „imunitatea rămâne foarte bună în jur de 8-9 luni după administrarea vaccinului”.
„Protecția individuală diferă. Fiecare om răspunde mai mult sau mai puțin în urma fie a unui stimul infecțios, fie a unui stimul prin vaccinare. Dovezile actuale arată că imunitatea devine pertinentă și recomandările spun că imunitatea rămâne foarte bună în jur de 8-9 luni după administrarea vaccinului. Sigur că ea poate dura și mai mult și poate chiar mai puțin la unii oameni”, a mai spus Ștefan Dascălu.
Citiți și:
Terapii naturale pentru protecția noastră
OMS schimbă pe furiș definiția imunității de turmă, care de acum este legată exclusiv de vaccinare
Vaccinul anti covid: dumnezeul secular al vremurilor noastre
yogaesoteric
22 mai 2021