Circ. Sindicatul Europol îi acuză pe reprezentanții MozaiQ că „au fumat ceva de calitate”, în scandalul privind legitimarea femeii trans la Cluj-Napoca

Sindicatul Europol a oferit o replică tăioasă după ce reprezentanții MozaiQ (una dintre principalele organizații a persoanelor LGBTI din România) au acuzat că o femeie trans a fost controlată abuziv de Poliția de Frontieră pe Aeroportul din Cluj-Napoca.

Mai exact, cei de la MozaiQ spun că femeia trans ar fi fost reținută vreme de două ore pentru verificări și că angajatele poliției i s-ar fi adresat cu apelativul „bărbat”. Europol spune însă că întregul control a durat două minute și că cei de la MozaiQ mint și „au fumat chestii de calitate”.

Transgender abuzat și jignit de polițiștii de frontieră pe aeroport

Acesta a fost titlul tabloidelor și televiziunilor în acele zile ca urmare a unui comunicat al unui ONG care apără drepturile persoanelor LGBT, postat la trei săptămâni de la presupusul eveniment sfidător. Ce este interesant este că nu persoanele implicate fac aceste acuzații, ci ONG-ul pe baza unor detalii care nu corespund realității.

Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului «Avram Iancu» din Cluj Napoca sunt acuzați că ar fi umilit public o femeie transgender, pe care ar fi și privat-o de libertate, în timp ce dorea să intre în România.

Potrivit ONG-ului, două colege de-ale noastre ar fi supus-o unor «umilințe violente», ridicându-se de pe scaunele din ghișeu și țipând la aceasta «bărbat, bărbat!», după care au încuiat-o într-o cameră, fără a-i oferi vreo explicație.

Mama persoanei «abuzate» vine și completează seria acuzațiilor: «O doamnă a întrebat-o în limba română dacă este ea de pe pașaport și fata i-a zis da și zice de ce aveți numele de bărbat și vă îmbrăcați ca o femeie? Au ținut-o acolo cam o oră și ceva. Zice că s-a simțit foarte umilită pentru că lumea trecea pe lângă ea, se uita la ea. Ea dorea să vorbească, nu o lăsau.»

Acum ar veni întrebarea firească: «de ce ar face așa ceva polițiștii de frontieră» iar răspunsul este foarte simplu, nimic din ce a scris ONG-ul nu este real, acuzațiile nu există iar întreaga stare de fapt a fost documentată prin intermediul înregistrărilor audio-video din aeroport:

– persoana transgender s-a prezentat la controlul de frontieră în data de 15 iunie pentru a ieși din țară, nu pentru a intra în România;
– controlul de frontieră a durat 2 minute și 40 de secunde, nicidecum 2 ore așa cum susține în mod fals familia și reprezentanții ONG-ului;
– după efectuarea controlului de frontieră aceasta a plecat imediat spre porțile de îmbarcare, nicidecum nu a fost «reținută», «încuiată» și «umilită» în vreo încăpere a Poliției de Frontieră;
– Colegii noștri s-au adresat persoanei în cauză cu ocazia efectuării controlului de frontieră cu pronumele personal de politețe «dumneavoastră», și nu s-au adresat cu «bărbat, bărbat» așa cum au fost acuzați.

Înțelegem efervescența acestui subiect al orientării sexuale, însă de aici și până la a minți și a prezenta date false, care nu au nicio legătură cu realitatea, demonstrează că singurul scop al ONG-ului este de juca cartea «victimizării» persoanelor din această comunitate, doar pentru a atrage atenția. Mai mult, dacă un control care a durat 2 min și 40 de secunde a fost perceput de transgender că a durat 2 ore, înseamnă că ceea ce a fumat, este ceva de calitate.

Lamentabil și penibilă o asemenea abordare”, a informat Europol pe Facebook.

Citiţi şi:
Transgendera de la Sănătate. Biden inaugurează era „Casei Albe Curcubeu”
Un bărbat care în trecut s-a identificat drept femeie recunoaște: Am devenit fabricanți de copii transgender!
Dr. Michelle Cretella – Pericolele ideologiei transgender

 

yogaesoteric
24 octombrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More