Un bărbat care în trecut s-a identificat drept femeie recunoaște: Am devenit fabricanți de copii transgender!

 

Noi producem depresia și anxietatea copiilor, transformându-le într-o industrie uriașă de pe urma căreia unii profită

O mamă a cărei fiică s-a identificat ca transgender de la vârsta de 14 ani și un transgender au ieșit public pentru a vorbi deschis despre modul în care copiii sunt azi diagnosticați și maltratați când suferă de confuzie de gen, scrie dailysignal.com.

„Mă aflu azi aici nu doar pentru că îmi pasă de copiii care se identifică ca fiind transgender, ci și pentru că îmi pasă și de părinții lor și de alți membri ai familiei”, a declarat Elaine, mama unei fete diagnosticată cu disforie de gen.

La rândul său, un bărbat care o vreme s-a identificat ca femeie transgender a lansat un avertisment asupra așa-zișilor „experți” care îi încurajează pe copii să fie nemulțumiți de sexul în care s-au născut. „Am ajuns să fabricăm copii transgender”, a spus Walt Heyer. „Noi suntem cei care le producem depresia și anxietatea, transformându-le problemele într-o industrie uriașă de pe urma căreia oamenii profită, distrugând viețile acestor copii.”

Cei doi au vorbit în cadrul unei dezbateri găzduite de Fundația Heritage, intitulată „Efectul nociv medical al intervențiilor hormonale și chirurgicale pentru copiii cu disforie sexuală”.

Alături de Elaine s-a aflat Heyer, care anterior a fost identificat ca fiind transgender; dr. Michael K. Laidlaw, endocrinolog și dr. Marian Rutigliano, specialist în medicină de urgență. Ryan T. Anderson, cercetător principal în principiile americane și politica publică la Heritage, a moderat dezbaterile.

„Părinții fac tot ce pot pentru a-și ajuta copiii să ducă o viață sănătoasă, fericită, dar atunci când caută experți pentru ajutor, li se livrează o poveste care nu are nicio bază în știință, nici bun-simț, sau compasiune”, a spus Elaine.

Ea a adăugat că experții le spun acum părinților că este „dăunător” să pună la îndoială convingerile copilului lor cu privire la sexul în care s-au născut și că este necesar să sprijine tranzițiile copiilor lor, inclusiv o dependență de hormoni care va dura toată viața.

„Copiii lor vor avea un risc mai mare de sinucidere. Părinții ăștia sunt mințiți, în timp ce copiii le sunt distruși iar familiile le sunt grav afectate. De ce să nu ajuți copiii să învețe să iubească trupurile în care s-au născut?”

De asemenea, multe dintre asociațiile medicale și psihologice tratează copiii care doresc să-și schimbe sexul cu un protocol numit „îngrijire afirmativă”.

Chestionarea identității de gen a unui copil este acum ilegală, deci dacă un băiețel are 5 ani și crede că aparține sexului opus, acest concept de „îngrijire afirmativă” înseamnă că este necesar să fie tratat conform convingerilor sale, a explicat Elaine, adăugând că unele fete care vor să devină băieți primesc terapie hormonală chiar înainte de adolescență.

„Fetele de 12 ani ajung să le fie prescris testosteron pentru întreaga viață, în timp ce băieții primesc estrogen”, a spus Elaine. Acestea sunt tratamente hormonale serioase, care au impact asupra dezvoltării creierului și sănătății cardiovasculare și pot crește riscul de cancer. Nu există studii pe termen lung care să demonstreze că este necesar, sigur sau prudent, a adăugat ea.


Citiți și:

«Poluanții chimici îi fac pe oameni homosexuali și transsexuali» – Comentariul unui grup vegan care a făcut valuri pe social media

Anchetă Times: Experimente în masă pe copii într-o clinică pentru transgenderi din Marea Britanie

Transsexualismul aplicat copiilor este fără îndoială un abuz – opinie a Colegiului Pediatrilor Americani. «Ideologia gender le face rău copiilor»

 

yogaesoteric
22 mai 2019


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More