Clanul așa-zișilor «ILUMINAȚI» Rothschild. Stăpânii pe care n-o să-i întâlneşti niciodată

 

Doi prieteni, ambii vecini de o viaţă şi crescători pasionaţi de cai, se hotărăsc să facă afaceri împreună. Nu oricum, ci stabilind pentru început preţul cailor pe care vor să-i vândă. Unui dintre ei pretinde că-i vinde celuilalt pentru suma de 500.000 de dolari un armăsar. Asta trebuie să ştie lumea. După care îşi cumpără înapoi calul plătind pe el doar 20 de dolari în plus faţă de preţul iniţial al vânzării. După care se laudă în târg că are un cal care valorează 500.020 dolari, deşi valoarea reală a animalului este de doar 20 de dolari. Dar acest detaliu nu-l ştiu decât cei doi prieteni crescători.

Mai curând decât vă aşteptaţi, va apărea cineva care va plăti cei 500.020 dolari şi va pleca acasă călare pe un cal care valorează doar 20 de dolari. Cei doi geambaşi îşi împart zâmbind complice cei 500.000 de dolari.

Această mică poveste este definitorie, deşi doar parţial, pentru apariţia, dezvoltarea şi menţinerea a ceea ce este probabil cea mai puternică şi influentă grupare din lumea întreagă – Clanul așa-zișilor „ILUMINAȚI” Rothschild. Restul e lumea aşa cum o vedeţi. Căci lumea de astăzi, aşa cum este ea, nu ar fi fost astfel fără influenţa şi manevrele celor din această adevărată dinastie malefică a banului și a băncilor.

Casa Scutului Roşu

Nu există nicăieri în lumea aceasta o familie al cărei nume să fie legat mai mult de putere, conducere, bani şi conspiraţii decât Clanul Rothschild. Numele în sine este aproape automat asociat cu bogăţia fără limite şi mai ales fără scrupule. Timp de peste două sute de ani, familia Rothschild s-a menţinut şi se menţine şi astăzi în rolul celei mai influente şi bogate familii de pe planetă. Conform datelor oficiale, averea acesteia a fost făcută în principal prin bănci şi speculaţii bancare pe marginea monedelor naţionale a unor ţări.

Cine are curiozitatea să cerceteze scena nevăzută a istoriei moderne şi contemporane va ajunge invariabil la el – clanul care a îndatorat regi, a manipulat regate şi state, a creat şi mai ales a sponsorizat războaie şi a modelat lumea în forma în care o vedem astăzi.

Istoria Rothschild începe cu fondatorul şi patriarhul acestora, bancherul Mayer Amschel Rothschild. Evident, în cazul unei asemenea familii, vălul care separă adevărul de supoziţii este unul foarte străveziu, dar nu imposibil de ridicat. Poate deloc întâmplător, saga financiară a puterii şi politicii familiei în cauză a început în oraşul Frankfurt, localitatea unde au apărut pentru prima oară în lume banii de hârtie. Primul Rothschild despre care avem cunoştinţă se numea Uri Feisbech, a fost un evreu aşkenazi care a trăit undeva în secolul al XVI-lea. Stră-strănepotul său, Moses Bauer, a trăit în secolul al XVIII-lea, când familia începuse să se ridice, iar faima să li se consolideze. Familia era pe atunci una tipic evreiască, se ocupa cu negoţul şi locuia în aşa-numita Judengasse sau Aleea Evreiască din Frankfurt – zonă de periferie în care se stabiliseră evreii alungaţi de politicile antisemite din acele vremuri.

Majoritatea evreilor aşkenazi de atunci nu foloseau numele de familie, preferând obiceiul chinezilor de a întrebuinţa un simbol pentru a-şi defini identitatea familiei din care făceau parte. Dacă primii membri ai clanului au decis să aleagă numele de familie Bauer (ţăran, în limba germană), celebrul Mayer Amschel a decis să schimbe numele clanului în Rothschild, adică Scutul cel Roşu, după numele blazonului familial care avea forma unui scut de culoare roşie, aşezat asupra reşedinţei lor din Frankfurt.

Pe când micul Mayer Amschel avea doar 10 ani, părinţii săi erau atât de impresionaţi de inteligenţa copilului, încât au decis ca, în toamna anului 1735, să-l facă rabin. Însă, peste doar un an şi jumătate, Mayer avea să rămână orfan de ambii părinţi. Deşi era un copil foarte deştept pentru vârsta lui, Mayer a abandonat şcoala rabinică la vârsta de 13 ani şi, în ciuda insistenţelor rudelor sale care doreau ca el să devină rabin, acesta a ales să devină bogat. Chemarea banilor a fost prea puternică…

A ajuns astfel la Hanovra, pentru a deveni ucenic la Banca Oppenheimer, deţinută pe atunci de familiile grupate în ceea ce astăzi numim cu titlu generic Illuminati. Mayer a lucrat pentru o perioadă de şapte ani în cadrul băncii respective, învăţând aici despre circuitul banilor în societăţile umane, cămătărie şi dobânzi. Nu se cunoaşte nici astăzi de ce anume a ales să părăsească banca, deoarece avea acolo o situaţie excelentă din punct de vedere financiar şi mai ales social. Hanovra era pe atunci un oraş mult mai prietenos faţă de evrei decât Frankfurtul natal al lui Mayer.

A apărut însă un detaliu important. În timp ce era în Hanovra, Mayer a cerut o audienţă generalului von Estorff, un pasionat numismat care a fost foarte impresionat de cunoştinţele despre bani acumulate de tânărul bancher. Când generalul von Esdorff a părăsit în anul 1763 Hanovra pentru curtea Prinţului William al IX-lea de Hesse-Hanau, ale cărui domenii includeau şi oraşul Frankfurt, Mayer a simţit oportunitatea stabilirii unor relaţii cu prinţul german, în vederea unor potenţiale afaceri de mare calibru. Se pare că rolul principal al uceniciei lui Mayer la banca Oppenheimer a fost acela de poartă pentru intrarea în lumea exclusivistă a aristocraţiei Illuminati, iar generalul von Esdorff a fost cheia potrivită.

Prinţul William de Hesse-Hanau avea legături strânse cu cei din gruparea Illuminati. Era fiul lui Landgrave Frederick de Hesse-Cassel, din familia regală de Hesse. Prinţul William era francmason, iar fratele său mai mic, Karl, era (conform lucrării Jews and Freemasons in Europe 1723-1939) conducătorul tuturor masonilor germani. Familia Hesse-Cassel era una dintre cele mai bogate familii regale din Europa acelor vremuri. O mare parte din banii acesteia proveneau din închirierea sub formă de mercenariat a soldaţilor hessieni către statele care se războiau între ele. Trupele hessiene au fost folosite masiv de Imperiul Britanic în Revoluţia Americană, de fapt în trupele coloniale britanice au luptat mai mulţi soldaţi hessieni decât englezi. În acest fel familia de Hesse-Cassel a făcut mulţi bani din Revoluţia Americană.

Legătura familiei Hesse-Cassel cu Illuminati a fost făcută de misteriosul conte de Saint Germain, văzut astăzi ca un fel de Mesia al New Age-ului. Mulţi cercetători cred că Saint Germain a fost fiul principelui Francisc Rákóczi al II-lea al Transilvaniei, a cărui a doua soţie a fost Charlotte Amalie de Hesse.
Prinţul Karl de Hesse scria în însemnările sale că Saint Germain fusese trimis în Italia pentru a fi crescut, instruit şi iniţiat de familia de Medici. Ulterior, Saint Germain ar fi apărut de nicăieri, pentru a lucra cu şi pentru Elită.

Prinţul William a fost însă un om mai pragmatic, care iubea banii. Îi plăcea să facă şi pe cămătarul, cerând dobânzi uriaşe. Era omul perfect pentru planurile lui Mayer Amschel Rothschild, care şi-a început marea aventură prin a mitui servitorii şi apropiaţii prinţului William, pentru a-i transforma încet, dar sigur, în informatorii săi. Generalul von Erstorff l-a convins pe prinţul William de valoarea unei colecţii de monede rare, iar apoi i l-a recomandat pe Mayer. Restul e istorie: tocmai se născuse Agentul Coroanei Casei de Hesse-Hanau, nimeni altul decât cel destinat iniţial să devină rabin. După moartea tatălui său, William a devenit noul lider al familiei. Adică cel mai bogat prinţ german, posibil chiar cel mai bogat om din Europa acelor timpuri. În umbra sa şi a familiei sale avea să se ridice şi chiar să o depăşească persoana şi familia celui pe care îl acceptase drept consilier financiar şi om de bază.

Mayer şi ai săi Rothschilzi tocmai reuşiseră cel mai important pas din întreaga istorie a acestei familii. Mayer Amschel Bauer-Rothschild era un om extrem de viclean şi lipsit de scrupule, iar rapida sa ascensiune socială a demonstrat încă o dată puterea banului, căci Mayer nu se deranjase nici măcar să înveţe limba germană aşa cum trebuia. Atât el, cât şi familia sa foloseau un amestec ciudat de idiș-germană, limbaj care i-a ajutat să pună la cale legendara lor reţea.

Mayer iubea cu adevărat discuţiile despre misterele lumii medievale, cât și colecţionarea de monede vechi. Când era vorba de afaceri, acelaşi personaj devenea unul corupt, nemilos şi realist. A avut grijă să-şi ascundă bine înclinaţiile pentru ocultism şi conspiraţii. Mai mult ca sigur a fost un evreu cabalist de mare calibru. Deşi nu se ştie sigur dacă era mason, Mayer l-a însoțit pe Landgrave în numeroase deplasări pe care acesta le-a avut la cele mai importante loji din Europa.

Meyer fondatorul a avut cinci fete şi cinci băieţi, plus alţi câţiva copii care au murit la naştere. Cei cinci fii au fost ulterior numiţi Fraţii Mayer, deoarece toţi au ales să preia numele tatălui. Amschel Mayer, Salomon Mayer, Kahlmann (Cari) Mayer, Jacob Mayer şi Nathan Mayer. Fiecare dintre ei a fost iniţiat în tainele şi afacerile familiei după împlinirea vârstei de 12 ani.

Banul este Dumnezeul acestor vremuri, iar Rothschild profetul său…

În anul 1800, Rothschildzii erau cea de a unsprezecea familie ca bogăţie de pe faimoasa deja Judengasse din Frankfurt. În acea perioadă, Mayer tatăl a decis să-l trimită în Anglia pe cel mai isteţ fiu al său, pe Nathan, pentru a inaugura acolo prima filială Rothschild din lume. Nathan a ajuns acolo fără să ştie o boabă de engleză, dar cu buzunarele doldora de bani. Curând avea să devină cel mai puternic şi bogat om din Europa, adică din întreaga lume.

 

Multe evenimente profitabile financiar se prefigurau la acel început de secol XIX. Multe dintre acestea aveau să aibă legătură cu infiltrarea Rothschildzilor în sistemul poştal Thum and Taxis. Casa respectivă aparţinea de facto temutei şi misterioasei Nobilimi Negre. În anul 1516, Maximilian I, împărat al Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană (de origine merovingiană şi soţ al unei membre a Nobilimii Negre) a dat ordin casei de Thum and Taxis să creeze un serviciu de poştalioane între Viena şi Bruxelles. Serviciul poştal avea să includă curând întreaga Europă. Sediul central era la Frankfurt, iar lui Mayer i-a fost uşor să intre în afaceri cu ei. Relaţia sa cu Thum and Taxis avea să devină atât de strânsă şi personală, încât unii funcţionari ai acestui serviciu poştal au început să-i livreze lui scrisorile importante, pentru a le citi primul. Aşa a reuşit clanul Rothschild să ajungă cel mai rapid şi bine informat clan din lume.

Rotschildzii aveau deja o avere uriaşă la începutul Războaielor Napoleoniene (1803-1815), familia deţinea monopolul traficului de lingouri din metale preţioase în întreaga lume. Plantat strategic la Londra de către tatăl său, Nathan Mayer instrumenta şi finanţa de unul singur cheltuielile de război ale Perfidului Albion. El a fost cel care a organizat transportul de lingouri către Ducele de Wellington, pentru ca acesta să aibă cu ce-şi plăti armatele. Un alt frate al său, Jacob Mayer, făcea acelaşi lucru la Paris, sponsorizând cheltuielile de război ale lui Napoleon Bonaparte.

Astfel, la sfârşitul războaielor, roşul sângeriu al Rotschildzilor câştigase din exploatarea ambelor părţi implicate. Era o strategie machiavelică perfectă de câştig pe care această familie a brevetat-o încă din zorii Războiului de Independenţă al Statelor Unite ale Americii şi pe care avea să o repete în cadrul viitoarelor războaie cu miză uriaşă financiară care aveau să îndolieze planeta în viitor.

Atunci, după înfrângerea şi deportarea lui Bonaparte, Rothschildzii au prins rădăcini şi putere în Anglia. Această puterea a lor a crescut necontenit de atunci până în zilele noastre, când deţin o mare parte din finanţele lumii. În anul 1816, patru din cei cinci fraţi ai bătrânului Mayer îşi cumpăraseră sau primiseră titluri ereditare nobiliare cu ajutorul împăratului Austriei Francisc I. Toţi patru aveau să primească titlul de baron (Reichfreiherren) în cadrul Imperiului Austro-Ungar, deşi nu aveau sânge nobil şi cu atât mai puţin ascendenţă creştină. Ulterior, fiii aflaţi la conducerea clanului aveau să facă şi ei acelaşi pas, împopoţonându-se cu titluri de duci, lorzi, conţi etc, deşi nu aveau nicio legătură cu aristocraţiile autentice ale Europei, ci erau la fel ca înaintaşii lor, nişte parveniţi lacomi de titluri şi mai ales de putere.

Atât de mare a fost puterea şi influenţa lor în domeniul bancar, încât ei sunt cei care au reinventat, dacă se poate spune aşa, băncile. Tot ei sunt cei care au creat în pionierat ceea ce este numită astăzi Marea Finanţă Internaţională în timpul industrializării Europei şi a Statelor Unite. Clanul Rothschild a fost implicat direct în obţinerea independenţei Braziliei de sub tutela Portugaliei, obţinând în mod evident mari sume de bani şi din acest episod. Implicările lor în Declaraţia Balfour, în cele două Războaie Mondiale sau în Revoluţia Bolşevică din Rusia sunt celebre, controversate şi merită cu prisosinţă să fie analizate separat. Tot ei sunt cei care l-au sponsorizat pe Cecil Rhodes pentru crearea unui stat nou în Africa, Rhodesia cum a fost numit în onoarea acestuia, actualul stat Zimbabwe. Cei cu adevărat interesaţi pot să le studieze şi să le cerceteze. Le va lua timp, dar vor descoperi multe adevăruri cu ajutorul cărora vor înţelege mai bine nu numai lumea din prezent, dar şi pe cea viitoare…

29 iulie 1921 – data de la care lumea s-a schimbat definitiv

Casa Rothschild, după cum era probabil de aşteptat, s-a implicat şi în fondarea şi recunoaşterea statului modern Israel. În data de 1 octombrie 1949, Mao Tse Dong proclama în Piaţa Tienanmen din Beijing naşterea Republicii Populare Chineze. Se spune că a fost ajutat cu bani şi de Rothschilzi: doi agenţi bolşevici care lucrau pentru familie, Solomon Adler (un fost oficial al Trezoreriei SUA şi spion sovietic) şi Israel Epstein (fiul unui evreu bolşevic închis de ţar). Alături de aceştia, în China se afla în acele zile şi Frank Coe, un oficial din partea Fondului Monetar Internaţional şi angajat al „Scutului Roşu”.

Solidaritatea evreiască nu era totuşi omogenă în cadrul familiei. Mulţi Rothschilzi erau susţinători ai sionismului, în timp ce alţi membri se opuneau creării unui stat evreiesc. Lordul Victor Rothschild se opunea chiar şi acordării de azil sau oricărui fel de ajutoare pentru refugiaţii evrei din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. După moartea lui James Jacob de Rothschild, în anul 1868, cel mai mare fiu al acestuia, Alphonse, a preluat afacerile financiare ale familiei şi a fost un susţinător activ al formării statului Israel. Conform arhivelor publice ale familiei, membrii acesteia au donat începând cu anul 1870 circa 500.000 de franci anual către Alianţa Israelită Universală. Baronul Edmond James de Rothschild a fost patronul primei aşezări israeliene din Palestina, Rishod Le Zion şi tot el a cumpărat de la proprietarii turci ai zonei bucăţi mari de teren care vor constitui ulterior parte din statul modern Israel.

La sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial americanii au reușit să impună crearea Organizației Naţiunilor Unite.
După ce SUA au respins prima tentativă a unei asemenea instituţii sub titlul de Liga Naţiunilor, Illuminati au decis înfiinţarea unei organizaţii care să provină din Masa Rotundă sponsorizată de Rothschildzi. Acest grup discret, dar cât se poate de puternic şi influent, trebuia să influenţeze societatea occidentală pentru a îmbrăţişa cu entuziasm chiar globalismul. Mai pe scurt, era vorba de crearea unei grupări internaţionaliste care să promoveze o nouă ordine a lumii.
Gruparea a fost creată în urma aşa-numitelor întâlniri de nivel foarte înalt de la Hotelul Majestic. Baronul Edmond de Rothschild din Franţa a fost forţa şi liantul principal din spatele acestor întâlniri. Aşa a luat naştere misteriosul CFR – Council on Foreign Relations.

Începând cu data de 29 iulie 1921, data formării CFR, lumea nu a mai fost deloc aceeaşi. Este probabil cel mai important eveniment din perioada modernă a omenirii şi totodată cel mai puţin discutat şi menţionat. Banii pentru crearea acestui for urmau să vină de la nume grele precum J.R. Morgan, Bernard Baruch, Otto Kahn, Jacob Schiff, Paul Warburg şi John D. Rockefeller.

Cei care cred şi acum că ar exista vreun conflict serios de orice natură între comunism şi capitalism ar trebui să afle mai multe despre Rothschilzi. Nu de alta, dar aceştia nu sunt deloc străini de naşterea ambelor sisteme sociale…


Citiți și:

Rothschild recunoaște că acest clan a creat Israelul

Kalergi a fondat Paneuropa cu banii evreilor Rothschild şi Warburg. Cum zice el că va arăta rasa europeană şi cine o va conduce?
Dedesubturile trecutului financiar al Statelor Unite

 

yogaesoteric
30 noiembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More