Coca-Cola ar fi plătit un grup de cercetători pentru a minţi în legătură cu impactul pe care băuturile sale îl au asupra obezităţii

 

Reţeaua Global Energy Balance (GEBN), fondată în 2014, a susţinut că ar fi un grup de cercetători care studiază cauzele obezităţii.
Mai mulţi cercetători spun acum că a fost de fapt un paravan pe care Coca-Cola l-a folosit să promoveze faptul că lipsa de exerciţii fizice, nu o alimentaţie nesănătoasă sau excesul de zahăr, reprezintă cauza creşterii numărului de persoane obeze din SUA.

Colaborarea Coca-Cola cu oamenii de ştiinţă cu scopul anulării concepţiei privind contribuţia zahărului la creşterea gradului de obezitate a fost văzută ca fiind „cea mai josnică acțiune din istoria sănătăţii publice”, scrie Daily Mail.

„Este ceva josnic pentru istoria sănătăţii publice şi un avertisment cu privire la pericolele care apar atunci când te finanţează o corporaţie în campanii de sănătate publică. Să vezi academicieni din sistemul de sănătate publică vorbind prin e-mailuri cu Coca-Cola este ca şi cum ai vedea criminalişti comunicând prin e-mailuri cu Al Capone”, spune Gary Ruskin, directorul executiv al unei organizaţii care militează pentru dreptul americanilor de a cunoaşte adevărul.

Compania de băuturi a dat milioane de dolari unei echipe de cercetători pentru a pretinde că analizează cauzele creşterii în greutate din SUA. Echipa a fost doar un paravan pentru Coca-Cola şi a promovat ideea că lipsa de exerciţii fizice, nu o alimentaţie nesănătoasă, ar fi principalul motiv al creşterii obezităţii din SUA.

Coca-Cola a sponsorizat cercetarea, iar grupul a pus accentul pe câţi bani a „donat” compania. Cercetători de la Universitatea din Oxford, Şcoala de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, Universitatea „Bocconi” din Milano şi o organizaţie care militează pentru dreptul americanilor de a cunoaşte adevărul au investigat peste 18.000 de pagini de e-mailuri trimise între compania Coca-Cola din Atlanta, Universitatea din Virginia de Vest şi Universitatea din Colorado. Ambele universităţi au făcut parte din Global Energy Balance Network (GEBN), susţinând că sunt o organizaţie nonprofit care studiază obezitatea, care a funcţionat între 2014 şi 2015.

Totuşi, cercetătorii spun acum că organizaţia a fost creată de Coca-Cola pentru a minimiza legătura dintre obezitate şi băuturile zaharoase. Coca-Cola a finanţat direct GEBN, contribuind cu cel puţin 1,5 milioane de dolari până în 2015 şi a dat mai multe milioane de euro academicienilor afiliaţi de GEBN pentru a efectua cercetări.

Citiți și:

Depopulare ascunsă: Coca-Cola şi Pepsi contribuie cu aproape 200.000 de decese pe an

Ce se petrece dacă fierbem Coca-Cola? Totul se transformă într-o substanţă neagră şi vâscoasă! Asta ajunge în trupul nostru!?

13 moduri doar exterioare, practice de a folosi Coca Cola, care este o băutură toxică, nocivă pentru organismul uman

 

yogaesotreric
16 septembrie 2020

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More