Col. Florin Șinca: Mafia vinde samavolnic ultima palmă de pământ românesc. Pentru asta s-au unit 66 parlamentari ai PNL-USR-PLUS-UDMR

Colonelul Florin Șinca, consilier parlamentar la Senatul României, avertizează că a fost depus proiectul L107/2021, prin care se urmărește eliminarea barierelor prin care terenurile agricole în care se află situri arheologice nu pot fi vândute.

Conform acestuia, beneficiarii vor fi străinii, deoarece românii nu au bani să le cumpere.

Col. Florin Șinca spune că deja, în acest moment, 40% din terenul arabil al României se află în mâinile străinilor.

Printre prevederile legii se numără și aceea că dacă Ministerul Culturii nu emite certificatul de descărcare arheologică în 20 zile, atunci se consideră favorabil. La fel și în jurul obiectivelor Armatei Române și ale altor instituții.

„În aceste zile cu pseudomolimă, văd trădarea unor factori de decizie și văd atacul la siguranța națională a României. De la putere nu ne putem aștepta la nimic bun. De la Cotroceni – nimic! Dacă noi, românii de rând, nu vom ieși în stradă și nu vom lupta cu curaj, pe toate căile legale, legea va trece fluierând prin Parlamentul României, care nu mai e al României!

În actuala conjunctură, când românii sunt ținuți ocupați cu tot felul de bazaconii, legea va trece fluierând prin «legislativul țării».

Vă avertizez că cel mai mănos pământ agricol al Europei urmează să fie vândut pe nimic străinilor din lumea largă, pentru că românii nu au bani.

Pentru acest ultim asalt s-au unit nu mai puțin de 66 parlamentari ai PNL-USR-PLUS-UDMR și minorităților, inițiativa datând din 9 martie 2021.

Pământul nostru este amestecat cu sângele strămoșilor din care ne tragem noi, nedemnii urmași ai celor din trecut. Cu o istorie și geografie cu manuale alternative, cu româna batjocorită, nu mai rostește nimeni adevărul înălțător: moșii noștri s-au bătut și s-au jertfit pentru credință, pentru libertate și neatârnare, pentru pământul care asigura pâinea cea de toate zilele. Vom fi grânarul UE dar în mâinile străinilor.

Atunci, cum poți fi atât de nepăsător, cum îți poți pune iscălitura, pecetea ta, pe o asemenea aberație?

Celor de la putere, care parcă aveți nu numai sexul fluid, ci și naționalitatea și tinerilor care vă admirați în oglindă, vă amintesc: în acest pământ se află moaștele strămoșilor voștri, proștilor! Era să uit: mulți dintre voi nu aveți înaintași pe aceste plaiuri nici măcar de o generație, deci… Nu vă mai puneți în CV la naționalitate «român», că mințiți!

Războaiele noastre de apărare nu au fost pentru drepturile omului tâmpit: au fost pentru pământ. Pentru orice palmă de pământ românesc.

Bat crize la ușă, molime și foamete, avem instituții plătite baban să fie dulăi de pază ai țării, dar care au devenit javre și au pactizat cu vrăjmașul, și avem CSAT.

Lăcomia lor nu are limite, și e musai să acționăm uniți.

Zilele acestea se află la Parlament propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă.

Legea prevede eliminarea barierelor zise ,,birocratice” ridicate de modificările din anul 2020, modificarea prevederilor privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan și anume cele în care se află situri arheologice, fără avizul specific de descărcare arheologică al Ministerului Culturii, diminuarea amenzilor prevăzute pentru sancționarea contravențiilor.

Toate acestea se circumscriu ideii de înlăturare, prin lege, a oricărei piedici în vânzarea terenurilor către străini, întrucât s-a dovedit până acum că românii nu au putere financiară, că abia trăiesc de azi pe mâine. Foarte puțini dintre români vor putea cumpăra. Iar ăia care cumpără, ajung la DNA, după modelul deja consacrat.

Potrivit informațiilor pe care le am, peste 30% din terenul arabil deosebit de mănos al țării a ajuns în proprietatea unor cetățeni ai UE și peste 10% din state terțe (Liban, Israel, Siria, Egipt). Bănci, companii de asigurări, baroni și conți, latifundiari austrieci, italieni, greci, germani, olandezi, offshore-uri, dar și persoane camuflate în spatele altora au ajuns proprietarii majorității fondului funciar românesc. Și au luat cel mai bun pământ, la preț de nimic.

Proiectul conține prevederi care vor conduce la accelerarea înstrăinării terenurilor României. Nu se susține accesul la pământ al producătorilor agricoli autohtoni și al fermelor de familie. Nu se oprește concentrarea excesivă a terenurilor în mâna unor conqistadori și nici acapararea terenurilor agricole de către străini.

Gospodăria de subzistență va fi ruinată. Mica fermă la fel.

Dezastrul s-a accelerat începând cu anul 2014, când a intrat în vigoare legea privind liberalizarea vânzării terenurilor către străini (Legea nr.17). Că așa a fost porunca UE. Întâmplător ori ba, la butoanele României erau tot liberalii, din denumirea cărora «Național» a dispărut demult.

Puterea legislativă de până în decembrie 2020 a frânat procesul prin Legea 175/14.08.2020 în care era trecut drept principii: asigurarea securității alimentare, protejarea intereselor naționale și exploatarea resurselor în concordanță cu interesul României, nu al puterilor străine.

Imediat, liberalii au dat Ordonanța de urgență nr.203/25 noiembrie 2020, în care au prevăzut că terenurile agricole «se pot înstrăina potrivit prezentei OUG».

Dacă nu ne trezim, totul va căpăta greutatea legii strâmbe, prin modificările introduse de Legea nr.107/2021!

Iată lucrătura MAFIOTĂ:

Se vor putea vinde către străini inclusiv terenuri agricole din intravilan, dacă sunt «situate parțial în intravilan și parțial în extravilan, care formează un singur imobil»;

Acolo unde există situri arheologice, unde Ministerul Culturii (la noi se știe ce «competent» e ministrul) este necesar să dea certificatul de descărcare arheologică, dacă nu-l emite în 20 de zile, se consideră că e favorabil. Adică verde la vânzare. Vă dați seama că, pentru bani, se întârzie orice! Este foarte grav!

Mai mult, și unde sunt terenuri aproape de obiective ale Armatei Române sau altor instituții, dacă nu se emite aviz în 20 de zile, se consideră favorabil.

S-a schimbat ordinea preemtorilor (adică cei care au privilegiul legal de a fi preferați, de a fi întrebați la vânzare). Așa că, după soți și rude (care nu puteau fi eliminați, că bătea la ochi), au apărut cei de rangul 2, proprietarii investițiilor agricole, adică tot străinii cu bani!

La cei de preemtori de rang 3 apar arendașii, astfel încât sunt favorizați marii proprietari, în detrimentul micilor proprietari.

Tinerii fermieri apar abia la preemtorii de pe locul 5.

Din exercitarea dreptului de preempțiune a fost scoasă Academia de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Șișești» și stațiunile de cercetare-dezvoltare.

S-au eliminat condițiile privind domiciliul și rezidența de minimum 8 ani, ceea ce are drept consecință încurajarea vânzării către străini. Nu s-a luat exemplul Ungariei, Serbiei, Poloniei ș.a.

Au fost eliminate două articole mari, prin care a dispărut cerința cumpărătorilor de terenuri de a fi avut domiciliul sau reședința minimum 5 ani în România. Și să fi fost înregistrate fiscal minimum 5 ani. Ceea ce va duce tot la accelerarea cumpărării de către mafia internațională cu bani, că românii cu bani sunt foarte puțini.

Se elimină prevederea plății unui impozit prohibitiv de 80%, în cazul speculațiilor, vânzării mai devreme de 8 ani:

Efectele sunt dezastruoase: creșterea șomajului (întrucât exploatațiile agricole presupun mecanizare), creșterea numărului celor care emigrează, dispariția majorității gospodăriilor de subzistență.

Termenele pentru care primăria era obligată să afișeze cererea vânzătorului privind vânzarea terenului respectiv, pentru a fi adus la cunoștința preemtorilor, scade de la 45 de zile la 30 de zile!

Cuantumul amenzilor la contravenții scade, ceea ce iarăși e în favoarea încălcării legii și așa șubrede. Ce mai înseamnă pentru mafioți o amendă de 2000 de euro? Nimica toată.

TREZIȚI-VĂ! ÎN ACEASTĂ GLIE SE AFLĂ OASELE STRĂMOȘILOR VOȘTRI!

Proiectul poate fi consultat aici.

Doamne, ajută-ne!”, a scris colonelul Șinca.

Citiţi şi:
Diana Șoșoacă: „O să vedeţi cine o să profite de pe urma vinderii întregii Românii”
Parlamentarii vor să vândă țara. Terenurile agricole, date străinilor

 

yogaesoteric
21 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More