Concurs Yogaesoteric. Cele mai frumoase relatări despre îngeri au fost premiate

Îngerii nu au fost cu noi doar o săptămână. Ei veghează mereu asupra bunului mers al vieţilor noastre. Există unele momente, privilegiate, când avem şansa să îi simţim vii, prezenţi, învăluindu-ne cu iubirea lor. Câţiva dintre cititorii noştri ne-au scris pentru a ne împărtăşi unele dintre aceste momente magice trăite de ei. Am selectat pentru dumneavoastră cele mai frumoase relatări. Pentru frumuseţea lor, toate merită premiul I.

Autorii acestor relatări au primit în dar din partea redacţiei yogaesoteric volumul „Îngerii, mesagerii divini misterioşi” şi un CD cu muzica folosită la exemplificările spirituale din timpul Săptămânii Îngerilor.
 

Tunelul de lumină duce spre Rai

 
M-am aflat o dată lângă cineva care urma să moară, cu câteva ore înainte ca acel eveniment să se producă. Fusese o fiinţă deosebită, de o bunătate aproape ireală în această lume. Deşi aveam în faţă un om pentru care, în mod evident, desprinderea de corpul fizic era chinuitoare, starea pe care am trăit-o acolo a fost una de pace profundă şi înălţătoare, plină de lumină, împăcare, seninătate, linişte. Am simţit cum, în jurul încăperii şi în sus spre înalt, numeroşi îngeri, fiinţe de lumină, îl asistau în acea trecere plini de iubire, solicitudine şi chiar cu o atitudine de ceremonie sacră. Prin tunelul acela care se formase spre înalt cobora lumină, iar sentimentul era de legătură cu Dumnezeu, o stare de certitudine că ceea ce se petrece este voia Lui, iar îngerii o exprimă. Atunci când fiica lui înlăcrimată m-a întrebat: „Oare raiul există? Oare tatăl meu va merge acolo?” i-am răspuns fără ezitare: „Da. Cu siguranţă.” (Marcel, cursant yoga, anul 5)
 

În pas de înger

 
Am participat la evenimentele organizate cu ocazia „Săptămânii îngerilor” costumată în îngeraş şi cu dorinţa de a-i imita, adică de a mă comporta toată săptămâna ca un înger în orice situaţie m-aş fi aflat, indiferent dacă purtam costumul sau nu. Unul dintre momentele care mi-a umplut sufletul cu bucurie a fost o stare de comuniune cu Îngerul Armoniei pe care am trăit-o într-una dintre seri, în timpul manifestărilor. Mă aşezasem pe un scaun pentru a participa şi eu la experimentul de contactare a entităţilor angelice care se realiza acolo şi, la un moment dat, mi-am dat seama că nu-mi mai simt corpul. Am deschis ochii discret ca să verific şi, după ce m-am liniştit asigurându-mă ca sunt tot eu şi că mă aflu tot acolo unde ştiam că mă aflu, am închis ochii din nou şi… nu-mi mai simţeam corpul deloc. Am fost mai atentă de data aceasta şi mi-am dat seama că simţeam că am un corp din lumină (mult mai mare decât corpul meu obişnuit), care pulsa ritmic, într-un fel de respiraţie cu tot corpul, iar aripile le-am simţit ca pe un fel de freamăt undeva în interiorul acestui corp. O stare indescriptibilă de bucurie, de libertate, de iubire, solicitudine şi înţelegere faţă de toate fiinţele, de puritate, înălţare şi recunoştinţa de a acţiona în totalitate conform voinţei lui Dumnezeu. Am simţit cum e să fii înger şi sunt fericită. (Mihaela)
 

Cel mai bun prieten

Prima întâlnire cu îngerul meu păzitor a avut loc în vis. Eram în vremea adolescenţei, perioadă dificilă pentru majoritatea oamenilor. Atunci apar cele mai năstruşnice idei, cele mai încăpăţânate tendinţe, cele mai excentrice dorinţe de explorare. Nu mă mai înţelegeam cu părinţii, mai ales că încercau să-mi impună stilul lor de viaţă. Iar eu numai asta nu vroiam. Şi am ales să le fac în ciudă, făcând tot pe dos decât îmi cereau ei. Erau disperaţi. Şi într-o noapte am visat că mă aflam într-o grădină foarte mare, dar care era traversată de nişte coridoare din dale de piatră, cu coloane ca stâlpi de susţinere. Era ca un labirint făcut din piatră şi întretăiat de pâlcuri de verdeaţă. Era lume multă, majoritatea tineri, care formau grupuri-grupuri, unele mai vesele, altele mai certăreţe. Ce mai! Era o nebunie să-i asculţi pe toţi deodată.
 
Am început să alerg de la un grup la altul, să-mi caut prieteni de joacă, să mă bag în discuţii, să mă bag şi eu în seamă. Dar am sesizat cu timpul că un bărbat foarte înalt mă urmăreşte peste tot. Atunci am încercat să scap de el, jucându-mă de-a v-aţi ascunselea. Nu reuşeam, oricât m-aş fi străduit. El apărea în cele mai imposibile locuri. Nu înţelegeam, cum putea un om aşa de mare să poată să mă urmeze pretutindeni, oricât de tare aş fi fugit. Apoi am început să obosesc şi m-am gândit să-i stau în faţă şi să-l întreb ce vrea. Dar parcă mi-a citit gândul, că se şi aflase lângă mine, luându-mă protector pe după umeri şi aşezându-mă în faţa sa. L-am privit în ochi şi m-am liniştit. Totul dispăruse din jurul nostru, mă simţeam în siguranţă şi ocrotit.
 
A început să-mi vorbească aproape şoptit, spunându-mi ce nu făceam bine, ce mult îi supăr pe părinţi, cum pot să repar greşelile făcute, şi multe alte indicaţii. Era imposibil să nu-l ascult. Mă simţeam gol în faţa lui, mă citea ca pe o carte deschisă. Nu mai puteam şi nici nu mai vroiam să-i ascund nimic. Mi-a mai spus în final că el este alături de mine tot timpul şi că dacă am nevoie de el să-l chem. Am simţit atunci că el este cel mai bun prieten al meu şi că pot avea încredere deplină în el. După ce m-am trezit din somn mi-am amintit cu lux de amănunte tot visul şi am observat că ceva din mine s-a schimbat. Nu mai aveam aceleaşi gânduri de a mă da mare, de a arăta ceea ce nu eram. Eram foarte liniştit şi împăcat cu mine şi cu toată lumea. (Dorin, 26 ani)
 

Îngeraşul meu păzitor mi-a şters lacrimile

 
Anul acesta am ajuns în tabăra de vară de la Costineşti încă din prima zi. În seara zilei de 1 august aşteptam fericită şi plină de aspiraţie să începem meditaţia din program cu îngerul păzitor. Odată cu consacrarea am trăit o stare de interiorizare profundă şi o activare intensă a centrului de forţă Anahata Chakra. O dulce apăsare îmi cobora în piept, crescând în intensitate, oprindu-mi respiraţia. O stare de fericire şi libertate m-a inundat, umplându-mi ochii de lacrimi. Timp de o jumătate de oră, lacrimile mi-au curs şiroaie pe obraji. La un moment dat, am simţit o prezenţă emoţionantă foarte aproape de obrazul meu. Din acel moment, o mână uşoară, invizibilă, a început să-mi şteargă, rând pe rând, lacrimile care curgeau fără oprire. M-am simţit îmbrăţişată cu nespus de multă iubire de o fiinţă de lumină care era acolo, prezentă şi vie, pentru a mă iubi şi pentru a mă proteja. Deşi au trecut patru luni de atunci, prezenţa îngerului meu păzitor e vie mai mereu. Ştiu că nu sunt singură niciodată şi uneori când mă simt melancolică sau descurajată, îl chem în gând şi simt răspunsul său imediat. Simt cum mă ia în braţele sale şi orice griji se rispesc. (Cătălina, anul 3 de yoga, Bucureşti)
 

Catedrala plină cu sfere de lumină

Mă aflam la Iaşi în Biserica Sf. Paraschiva, dimineaţa devreme, rugându-mă la moaştele sfintei să mă ajute la examenul ce urma să-l dau în acea zi. Mă aflam departe de oraşul meu natal şi-mi era dor, mai ales că nu aveam pe nimeni drag lângă mine. Şi probabil din dorul din inimă şi din cauza emoţiilor am ridicat ochii spre cupola catedralei şi am văzut clar nişte sfere de lumină extrem de puternice, dar care emanau o lumină foarte caldă şi blândă. Erau ca nişte licurici, dar mult mai mari, care se mişcau sub acea cupolă. Eram fascinat, mintea mi se oprise, dar inima „ştia” ce erau acele sfere luminoase. Am intuit că erau entităţi angelice, care aveau grijă de locul acela sfânt. În momentul în care am realizat natura lor am simţit totodată şi bucuria lor, că le recunoscusem. Am făcut câţiva paşi prin catedrală, şi am simţit cum îmi urmau paşii dar deasupra mea şi îmi transmiteau starea lor de bucurie şi candoare. Din acel moment toate gândurile, dorurile, stresurile au dispărut ca prin farmec, rămânând in inima mea doar starea de iubire, de linişte şi siguranţă. (Florin, an 10)
 

Îngerul dansa cu fulgii de nea

 
Sunt o femeie din nordul ţării, mai precis din Bucovina şi practic yoga de şase ani. Deşi chiar dinainte de a veni la aceste cursuri obişnuiam să mai călătoresc în lumile subtile unde, uneori, mă întâmpinau entităţi angelice, totuşi cea mai pregnantă amintire legată de îngeri o am dintr-o noapte când călătoream în cabina unei maşini frigorifice spre Bucureşti, deoarece a doua zi intenţionam să particip la o spirală yoghină. Era sfârşitul lunii noiembrie lui 2004 când, împreună cu un alt yoghin care conducea maşina, ne îndreptam spre capitală, el fiind în interes profesional, eu dornică de a mă contopi cu Universul în spirală şi de a mă reîntâlni cu prietenii.
 
Era o noapte senină, cu luna în creştere, maşina rula uşor pe şoseaua liniştită, iar natura ne dăruia câţiva fulgi de zăpadă pe parbriz. Totul se încadra într-un firesc monoton, fiind perturbaţi doar de mirosul neplăcut şi înţepător care se degaja în cabina maşinii datorită unor probleme la motor şi de faptul că telefoanele noastre mobile nu puteau fi folosite, fiind descărcate şi imposibil de reîncărcat din motive tehnice ale maşinii. Colegul meu tocmai îmi explica faptul că de câteva zile, după ce motorul maşinii se încinge, apare acel miros urât în cabină şi că vom fi nevoiţi să-l suportăm până la Bucureşti.
 
În acel moment, privind fascinată în noapte la dansul fulgilor de nea care cădeau pe parbriz, am observat ceva ce semăna cu o fâlfâire de aripi şi care a apărut pentru scurt timp, apoi dispărând. Am tresărit imediat întrebându-l pe colegul meu dacă a zărit şi el ceva în dreptul parbrizului. Acesta mi-a răspuns că nu, dar eu eram ferm convinsă că am zărit ceva şi am urmărit să fiu atentă să văd dacă se mai repetă. În clipa următoare am zărit din nou acea fâlfâire de aripi luminoasă care dansa împreună cu fulgii de nea în faţa parbrizului de la maşină. De data aceasta acea lumină dansatoare nu a mai dispărut, oferindu-mi o imagine feerică şi o stare de fericire nemăsurată. Mi-am dat seama că era un înger care venise la noi. În următoarea clipă mirosul neplăcut din cabina maşinii a dispărut, iar telefoanele noastre mobile au început să funcţioneze.  Atât eu cât şi colegul meu am început să fim sunaţi de persoane dragi nouă (care probabil au simţit rezonanţa afectivă), iar asupra noastră s-a aşternut o stare de iubire combinată cu comuniunea permanentă cu divinul şi o stare de fericire, împlinire, armonie.
 
Totul părea un vis, iar colegul meu, deşi nu vedea îngerul care dansa cu fulgii în faţa maşinii, a remarcat toate efectele pe care le-am descris anterior. Nici nu mai ştiu cât timp ne-a însoţit îngerul în călătoria noastră, dar ştiu că starea a ţinut pe tot parcursul ei şi mult timp după aceea. A fost pentru prima dată când am văzut un înger în plan fizic, iar de câte ori mă reîntâlnesc cu acel coleg, chiar şi în prezent, mi se retrezeşte amintirea acelei experienţe de vis şi retrăiesc acele stări. În mod miraculos maşina a fost reparată, mobilele au fost funcţionale, iar inima noastră impregnată pentru totdeauna de acele trăiri. (Andreea)
 

Îngerul meu păzitor este chipul sufletului meu

 
În tabăra spirituală de la Costineşti, împreună cu mai mulţi colegi, am realizat o tehnică de comuniune cu Îngerul păzitor. Ajunsesem la etapa în care trebuie să vizualizăm cum Îngerul nostru păzitor este prezent în spatele nostru, undeva deasupra, îmbrăţişându-ne ocrotitor cu aripile sale. M-am străduit câteva momente să fac aceasta, dar eram aproape incapabil, deoarece în adâncul inimii mele simţeam că indiferent câtă măreţie spiritulă şi cât de mare ar fi deosebirea între o fiinţă de lumină şi un simplu om, atunci când iubeşti pe cineva şi vrei să-l ajuţi, îl priveşti cumva direct, exact în profunzimile a ceea ce este, unde, în esenţă, nu există nici o diferenţă între tine şi el. Aşa că, în acea meditaţie, îmi doream ca Îngerul meu păzitor să vină în faţa mea, să mă ţină de mâini şi să mă privească în ochi.
 
Nu s-a lăsat aşteptat. L-am perceput ca pe o sferă de lumină albă chiar în faţa mea şi cu toate că nu îi vedeam mâinile sau ochii, aveam sentimentul că se manifestase exact aşa cum mă gândisem eu. Instantaneu din inima mea a pornit către el un val de bucurie, fericire, mulţumire. Îl simţeam foarte jucăuş, ghiduş, nonconformist, plin de puritate. Era încântat că îl chemasem. Îmi transmitea valuri de iubire, fericire, libertate şi îmi trezea o vie curiozitate faţă de tainele universului. Observam cu uimire într-un anume fel tainic şi intuitiv că Îngerul meu păzitor semăna cu sufletul meu!
 
Ajutorul şi protecţia sa erau dublate de sentimentul profundei prietenii, bazată pe faptul că amândoi suntem copiii lui Dumnezeu. Aveam intuiţia clară a prezenţei permanente a lui Dumnezeu în noi, ca Tată, Sursă esenţială din care am pornit şi din a cărui “substanţă” suntem alcătuiţi, faţă de care simţeam o iubire filială plină de recunoştinţă.
 
Percepţia Îngerului meu păzitor s-a estompat gradat, însă timp de mai multe zile după aceea era suficient să-mi îndrept gândurile încărcate de dragoste către el pentru a-l simţi cum îmi învăluie inima într-o minunată şi inefabilă îmbrăţişare. (Mihai, cursant yoga, an 9)
 

Braţele ocrotitoare

 
Într-o seară mi s-a făcut frică de întuneric, mie, care, aproape de când mă ştiu dorm singură, în întuneric. N-am fost în stare să sting lumina. Am dormit cu ea aprinsă. În următoarea seară din nou. „Trebuie să trec cumva peste asta,” mi-am zis. Şi am început să-mi rog îngerul păzitor să mă ajute. În scurt timp, teama a dispărut ca şi cum nici n-ar fi fost. Miraculos. Atunci am stins lumina, m-am întins în pat şi, ca să mă simt mai în siguranţă, am rugat îngeraşul să mă ţină în braţe. Imediat am trăit sentimentul copleşitor că el chiar mă îmbrăţişează plin de iubire şi mă înveleşte cu aripa lui ocrotitoare. Am adormit ca un copilaş în braţele cuiva care-l iubeşte şi-l ocroteşte necondiţionat. (Alina, 18 ani)
 

Volumul „Îngerii, mesagerii divini misterioşi”, de Rex Hauck, publicat de Editura Firul Ariadnei, vă oferă o combinaţie încântătoare de relatări inedite, povestiri adevărate şi consideraţii filozofice şi ezoterice privitoare la îngeri. Autorul a reunit în acest volum interviuri cu personalităţi şi oameni simpli pe care îi leagă preocuparea comună pentru îngeri. O carte pe care trebuie neapărat să o citiţi!

yogaesoteric
noiembrie 2006