Confruntarea omului cu Marea Resetare, din perspectiva ortodoxă și catolică

Părintele Dan Bădulescu: Noi, Biserica, este necesar să privim situaţia foarte realist, că acestea se vor petrece

Întrebare: Marea Resetare presupune ca omul și mașina să se unească, chiar să se contopească pentru o aşa-zisă „evoluție” a speciei umane. Vechile orânduiri vor fi schimbate cu altele noi. Cât de utile sunt noile orânduiri? Ce atitudine să aibă ortodocșii în această privință? Sau catolicii?

Părintele Dan Bădulescu: Unde este modelul? Vă amintiți discuția dinainte, ce spuneam de continentul asiatic? La ora asta, de acolo vine într-adevăr vijelia asta cea mai rea, și din China, modelul ăsta chinezesc în care oamenii, fără să fie robotizați cu cipuri, sunt ei înșiși niște roboței. Sunt transformați în sfera conştiinţei într-o masă de roboței care execută toți, toți cu mască, toți într-un fel, sunt plătiți cu o nimica toată și modelul ăsta, care pentru noi ar fi respingător și ăsta este comunism într-adevăr la maxim, uite-l cum a început să vină pe capul nostru. Nu numai că vine virusul de acolo, că e clar acum; că au fost discuții că să vezi că liliac, că nu-știu-ce… Ce liliac?! Ce porc?! Au recunoscut deschis că e făcut de ăia și, dacă e făcut în laborator, ce poate să fie dacă nu armă? Ce faci tu în laborator acolo, cu ce te ocupi? De ce studiezi și faci asta? Nu e o armă biologică? Se știe de către cine a fost bărbat în armată cum se face războiul. Cum e și ăla meteorologic. Acum se poate manipula clima; îți dă o ploaie, îți dă o secetă, vin acele avioane cu chemtrails, te miri ce prafuri vin de acolo. În ape, tot la fel. Astea nu-s SF-uri, nu-i teoria conspirației, că o vezi, o trăiești, e pe carnea ta, în piele ta. Cum aș fi zis că de fapt comunismul e o fantezie. Păi nu era! Uite că s-a făcut!

Noi o să vedem foarte rapid astea trecute în concret. Noua Ordine asta, New Age-ul de care tot am vorbit și noua resetare este în curs de desfășurare. Nu e datul în cărți și nu e într-un cerc de femei care se ocupă de cristale și de astrologie care aiurează. Comunismul a fost de la cel mai înalt nivel până la ultimul tractorist. New Age-ul, nu?

Deci noi, Biserica, este necesar să privim situaţia foarte realist că acestea se vor petrece, că nu le putem noi împiedica, dar ceva totuși putem! Putem să le conștientizăm! Unii spun că vai, părinte, sunteți bun ca mărturisitor… Nu sunt mărturisitor. Mărturisitor era Sfântul Maxim căruia îi tăiau limba și mâna. Sfinții martiri au murit și mărturisitorii au fost torturați, au suferit, dar au scăpat. Eu nu sufăr, eu n-am nimic, uite, vorbim și eu fac ceva normal, afirm toate acestea. Deci noi să mărturisim în acest fel și să identificăm, prin discernământ, adevărul de minciună, chiar dacă minciuna vine cu putere asupra noastră si noi n-o putem opri așa cum nu putem opri uraganul sau cum nu se putea opri o molimă din aia adevărată.

Am avut de curând praznicul Întâmpinării în care, la Sinaxar, s-a spus cum a ajuns să fie prăznuit, căci în Biserică nu a fost dintotdeauna, ci pe vremea împăratului Iustinian a fost o molimă cumplită – ciuma bubonică – care a rupt, mureau într-o zi 5.000. Și, după aia, 10.000. Nu de pe o stradă, ci așa. Deci în doi ani a murit cam jumate din populația Imperiului Bizantin. Când auzi asemenea cifre, este înspăimântător. Deci ei au zis să facă praznicul acesta, care praznic este și al Maicii Domnului. Și ne arată că puterile noastre omenești, ale creștinilor, sunt foarte slabe. Noi este necesar să apelăm la ajutorul cel de sus și, când s-o milostivi Domnul și Măicuța Domnului, să ne ridice urgia care vine pe capul nostru. Dar noi în niciun caz să nu spunem negrului alb și minciunii adevăr. Dacă poți, în public. Cum facem noi acum.

Există o perioadă în care încă mai ai libertate de acțiune și de expresie. În 1948, deci după război, și chiar în anul în care s-a instaurat comunismul, s-a petrecut ceva pe plan mondial. S-a semnat Carta Drepturilor Omului. Era o chestie supranațională; și capitalism, și comunism, o chestie mondială. Și la Carta asta au trebuit să adere și țările din blocul comunist și toți, și islamicii, toți au semnat Carta asta. Și ce drepturi se menționau? Sunt câteva, le cam știi, drepturile omului, pe care sunt obligate statele prin semnătură să le respecte. Și este peste Constituții, peste orice, chiar și peste… grupul pentru salvarea sănătății.

De pildă, dreptul la libera exprimare. Știi ce înseamnă? Ce spun acum sunt părerile mele; nu reprezint Biserica, nu sunt purtătorul de cuvânt al Sinodului, sunt părintele Dan Bădulescu care, uite, zic așa, considerând că sunt pe linia Bisericii, evident, și căutând să nu ies din învățătura Bisericii, din a Sinodului, din BOR din care fac parte, dar, totuși, eu am dreptul să fac chestia asta după cum tu, care vorbești cu mine și asculți, ai dreptul să fii sau nu de acord. Deci eu n-am dreptul să-ți impun, ți-am povestit ce cred și tu, după capul tău, iei atât, iei tot, nu iei nimic, poți să mă și refuzi complet și să zici că bat câmpii.

Deci eu am dreptul să mă exprim. Ce n-aș avea dreptul, într-adevăr, este să încalc legea. Deci în momentul ăla este infracțiune, nu mai este liberă exprimare. Și acțiunile și vorbele mele nu pot încălca legea, că atunci intrăm pe alt teren. Dar ce am spus eu acum nu a încălcat legea. Dacă încalcă niște învățături sau părerea școlii sau științei, asta este altă problemă. În cadrul bisericesc, care este altceva față de dreptul la exprimare, acolo n-ai voie să-ți exprimi pentru că atunci intri în erezie; în Biserică nu spui toate trăsnăile. Dar, în social nu există nu ai voie sau că ești obligat să o dai pe aia; nu, nu sunt obligat! Eu sunt liber să spun ce cred, chiar dacă spun niște aspecte care sunt cutremurătoare sau șocante, asta e!

Întrebare: Și, din ce ați observat, va mai fi așa cu noua resetare?

Părintele Dan Bădulescu: Uite ce s-a petrecut cu platformele de comunicare virtuală, știe toată lumea. Facebook, YouTube, Twitter, Instagram. Când au apărut platformele astea, în anii ’90, au cerut niște drepturi. Au zis: uite, noi intrăm pe piața asta, pe net, unde existau deja televiziuni și ziare care aveau pagina lor. Dar gândește-te la un ziar, de genul Washington Post sau New York Times. Tu, care ești șefa de la New York Times, ai o politică. Și așa are orice post și ziar clasic. Ăștia au zis: „Și dacă intră oricine și zice orice nebunie, ce faci? Dacă intră oricine și zice orice nebunie, cum ar fi să îndemne să se violeze toate fetele de 12 ani? Cum ar fi societatea de telefoane și prin telefon unul spune să bombardăm Washington-ul; ce, mă iei pe mine?! Eu doar i-am dat sârma. Ia-l pe ăla! Eu ce să-i fac? Știam eu ce-o să zică?” Așa au zis toți ăștia. Ceea ce a însemnat că dintr-o dată i-a spart pe toți ceilalți și lumea vine aici și poți să postezi toate țicnelile pentru că e liber.

Asta până anul trecut. Anul trecut s-a petrecut ceva. Au zis: „Ia stai așa, că nu mai e voie”. Și i-au închis pagina lui Trump. Deci deodată ăsta se comportă ca un clasic în care selecționezi. Deci eu am căzut într-o capcană; am zis: ei bine, e dreptul lui. E ca la mine în casă și dacă vii la mine în casă și nu-ți convine, te las și ieși afară. Știi unde am greșit? YouTube-ul și cu ăștia au avut alt statut, în care toată lumea avea dreptul. Și făceam comparația cu shaormeria. Mă duc la shaormerie și zic: am ieșit și mă duc la restaurantul italian de vizavi sau la cel românesc. Și am terminat-o cu shaorma, căci acolo nu e porc. Pe când dacă mă scoți de pe YouTube și din celelalte părți, eu unde mă duc? Căci ăștia au monopol! Și l-au obținut tocmai beneficiind de statutul ăsta în care au zis: veniți la noi cu orice, apoi deodată tu nu mai ai voie, după ce i-au spart pe toți ceilalți, deodată ei cenzurează la fel ca cei vechi, având privilegiile celui nou. (…) Tu nu bănuiești – noi acum puțin speculăm – că ei au fost obligați să facă pasul ăsta?

În declarațiile lor spun că da, ar fi fost obligați, pentru că ar fi fost boicotați de către cei care plăteau publicitate. Asta este declarația oficială.

Deci nu știu cât a fost opțiunea lor, cât alte presiuni de a schimba, fie politice, fie cu bani.

Întrebare: Acum, când ne apropiem de încheiere și ar fi necesar să spunem ceva mai legat de Biserică și de viața noastră, că am vorbit la modul foarte general, ce implicații ar avea această Nouă Eră și această Nouă Ordine Mondială, resetare și Noua Normalitate? Este necesar să ne gândim dacă toate astea cu „nouă…” se referă și la un nou om. Noțiunea asta de om nou este creștină, creștinul este un nou om față de vechiul om păgân și natural, cu har, cu botez. Deci noul om suntem noi, creștinii, nu că ne naștem, dar tindem, prin Botez și prin toate celelalte se urmărește un nou om.

Părintele Dan Bădulescu: […] Problema cu interacțiunea asta fizică ne duce cu gândul la ce s-a petrecut în ultimul an în care s-a dogmatizat distanțarea fizică [chiar socială – n.n.], ba că e 1,5 metri, ba că sunt 2 metri, doar să rămâi departe de celălalt. O dată este distanța dintre unul și celălalt, apoi sunt interzise și adunările de oameni – care adunări pot fi la meci sau la biserică, oriunde. Bine, la metrou n-ai încotro sau în tramvai, hai și la mall cumva, dar la spectacole, slujbe, și chiar și la horeca, oriunde lumea se simte bine, contactul cu ceilalţi oameni se cere să fie minim. Și ați văzut, chiar și cu mască, deci nici măcar să te mai vezi bine. Toate măsurile astea pe mulți dintre noi ne-au apăsat foarte rău și am tot sperat anul trecut ca după o lună-două-trei să se ridice starea de urgență, de alertă, să intrăm într-un normal, să revenim. S-a dus anul și n-a fost nici vorbă, a venit „valul doi”, „valul trei”, n-au trecut, ba dimpotrivă, au zis că au crescut infectările și au ținut măsurile: mască, distanțare, carantină, spălat pe mâini… Acum zic că nu, vaccinul este cel care ne va scăpa! După care s-au scăpat ei cu informația că nu ne va scăpa pentru că masca tot va trebui purtată, că tot poți să fii contagios, ba chiar să iei – și acum au dat la TV cazuri din lumea cunoscută care au făcut și rapelul și tot sunt pozitivi. Păi cum, după rapel tot ești pozitiv, tot ești contagios? Păi da. Și continui cu masca. Deci deșteptul ăla [Fauci] zice să punem două. Hai să punem trei și o mască de gaze atunci. Deci măsurile impuse nu par a se termina în condițiile astea, dimpotrivă, ceea ce a fost provizoriu să se instaleze ca noua normalitate, să te obișnuiești cu gândul că așa o să arate, ceea ce este foarte greu de acceptat și cât putem noi ne vom opune. Și mesajul meu este chiar să ne opunem, fiecare în felul lui și, în special, nu neapărat prin mișcări de stradă și căderea guvernului, că astea sunt naivități – îl dai jos pe ăla și ce dacă l-ai dat jos? Vine altcineva. El e o rotiță și tu vrei să scoți trăgaciul de la tun; bine, ai scos trăgaciul, dar tunul e acolo! Nu trage cineva, pun pe altul, e o rotiță.

Și atunci tu să-ți concentrezi această rezistență lăuntrică, să reziști lăuntric. Oricine ar fi, că e partidul cutare, că e ăla, oricine ar organiza și oricum s-ar numi, că e de stânga, că e de dreapta, tu să o ții pe a ta! Adică pe vechea ordine, cum ar zice ei, și tu să nu fii „noul creștin”, „noul om”, „noul popă”; „noul”…. Asta sună foarte reacționar și foarte medieval, sclavagist, antic, cum o fi. Sigur, din punctul ăsta de vedere ne opunem și zădărnicim combaterea… cui? Combaterea vechii lumi, zădărnicim venirea noii ordini. Bine, că n-o zădărnicim, o cârtim mai mult, că de zădărnicit am spus că nu mi se pare posibil să ne punem contra ei. Iar aceste valori să le ai înăuntru și, dacă nu se mai pot realiza în afară, cum era și pe vremea persecuției și pe vremea comunismului sau a turcilor, atunci deodată te retragi într-un interior, într-o catacombă, în sinea ta, dar nu renunți nici mort la ele!

Citiți și:
Ce este Marea Resetare? Aşteptări reduse şi bio-tehno-feudalism
Marea Resetare: „Această pandemie covid este șansa noastră…” A cui?

 

yogaesoteric
18 septembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More