Conspirația conspirației
Așa cum nu-mi pot imagina că Justiția se mai poate vindeca și altfel decât prin efortul său propriu de a-și curăța rana zemuindă, tot așa nu cred că impostura mega-elitei mai poate fi denunțată, fără strădania desprinderii din inerție și contemplație a acelei categorii de populație pe care, când și când, o întrezărești în drama autoenclavizării – inteligentă, tăcută și neînregimentată sub flamura ideilor soroşiste.
În ciuda preceptelor schematice, a lipsei de flexibilitate și a cusăturii cu ață albă pe la colțuri, soroşismul pare o prăjitură, totuși, atrăgătoare pentru generația tânără. Numai că, hrănind tinerii cu astfel de idei se ajunge, pe puncte, la o construcție paradoxală pentru conceptul de „Societate deschisă”:
- democrația înseamnă „noi avem întotdeauna dreptate”; – „dușmanul de clasă” trebuie urmărit, tenace, până la anihilare, indiferent de eforturile lui de a-și îmbunătăți condiția ideologică;
- există un „centru” al gândirii și al deciziei; deciziile personale nu pot fi luate fără consultarea și acceptul „centrului”. Orice critică, indiferent de unde ar veni, la adresa acestuia, se numește „linșaj public” și are ca urmare o ieșire în stradă.
- stânga este întotdeauna toxică;
- cetățeanul votant e, în general, prost; el trebuie îndrumat, ocult, nu pentru a deveni mai deștept, ci pentru a deveni un votant util;
- occidentul e raiul masteratelor, burselor, școlilor de vară…; niciodată pentru înscrierea unui tânăr cu aptitudini soroşiste în program, finanțarea nu este o problemă;
- soroşismul oferă explicit apartenența la o comunitate considerată superioară celorlalte comunități posibile. Această iluzie generează, din partea subiectului, recunoștință. Recunoștința creează fidelitate. Fidelitatea se transformă, într-un timp relativ scurt, în dependență;
- soroşismul se proclamă ca unică alternativă (România nu se poate conduce singură, deci… cetățeanul român nu știe să alegă corect, deci… patriotismul este o noțiune perimată, deci… ideologia de stânga este ucigătoare, deci… etc, etc.);
- realitatea nu există, propaganda o poate înlocui cu succes. Probabil că mai sunt și alte puncte…
Uneori, privindu-i și ascultându-i pe beneficiarii generozității lui George Soros, am înțeles perfect ce tip de ravagii produce soroşismul… de acolo de unde privesc eu, ele par chiar ireparabile… Iată o listă (incompletă, desigur… ) a lui Soros în România.
Am pus doar persoane, nu și organizații…
- Sandra Pralong – actual consilier al președintelui Iohannis, fost consilier al președintelui Emil Constantinescu;
- Andrei Pippidi – istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust;
- Vladimir Tismăneanu – politolog, președinte al Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România;
- Andrei Pleșu – scriitor, fost Ministru al Culturii, fost Ministru de Externe, fost membru al C.N.S.A.S., fost consilier al președintelui Traian Băsescu;
- Catrinel Pleșu – fost director Centrul Național al Cărții, din cadrul I.C.R.;
- Mihai Șora – filosof, fost Ministru al Educației (actualmente protestatar #rezist);
- Renate Weber – fost consilier al președintelui Traian Băsescu, fost europarlamentar P.N.L., Avocat al Poporului;
- Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist;
- Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al G.D.S., fost consilier al premierului Adrian Năstase, șeful Cancelariei prim-ministrului Adrian Năstase, fondator I.M.A.S.;
- Andrei Marga – filosof, fost ministru al Educației, fost ministru de Externe, fost președinte al I.C.R.;
- R. Patapievici – filosof, fost membru al C.N.S.A.S., fost președinte al I.C.R.,
- Mircea Mihaieș – critic literar, eseist, fost vice-președinte al I.C.R.;
- Mihai-Răzvan Ungureanu – fost consilier al Președintelui Iohannis, fost ministru de Externe, fost șef al SIE, fost premier al României,
- Cristian Pârvulescu – politolog, președintele Asociației „Pro Democrația”;
- Victor Rebengiuc – actor;
- Sabina Fati – fost jurnalist România Liberă, revista 22, director Radio Europa Liberă;
- Andrei Oișteanu – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”;
- Andreea Pora – jurnalist;
- Monica Macovei – fost europarlamentar, fost Ministru al Justiției, fost candidat la președinția României, ce face în prezent vom afla…;
- Alina Mungiu – politolog, șef al Știrilor TVR, fondator Societatea Academică din România, profesoară la S.N.S.P.A., fondator „Alianța pentru o Românie Curată”, conduce catedra de Studii de Democratizare la „Hertie School of Governance” din Berlin.;
- Stelian Tănase – scriitor, fost președinte-director general al TVR, fost director al Realitatea TV;
- Laura Ștefan – membră a O.N.G.-ului „Expert Forum”, fost director în Ministerul Justiției, a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada S.U.A. (!);
- Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, fost senator de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de Externe;
- Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada S.U.A. de la București, fost director al Știrilor TVR, redactor revista 22;
- Adrian Cioflâncă – cercetător științific, fost membru al C.N.S.A.S., coautor al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel;
- Stere Gulea – regizor, fost președinte al TVR;
- Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii „Humanitas” (fosta Editură Politică făcută cadou de „pretinul” său, Andrei Pleșu, când acesta a fost ministru al Culturii);
- Sorin Ioniță – politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale și U.N.D.P. pe Europa de Est și Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic și Social European (E.E.S.C.), secțiunile Transport-Energie și Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice;
- Smaranda Enache – președinte al O.N.G.-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda,
- Edward Hellvig – șef al S.R.I., fost director general al Institutului de Studii Sociale, fost consilier al ministrului de Interne;
- Dudu Ionescu, fost consilier al lui Mugur Isărescu, fost deputat de Bihor, fost europarlamentar, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului în guvernul Ponta;
- Armand Goșu – istoric, fost consilier al ministrului de Externe, fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institutului Român pentru Istoria Recentă;
- Dan Perjovschi – desenator, ilustrator;
- Mircea Toma – activist, ActiveWatch;
- Mihail Bumbeș – istoric, co-fondator al O.N.G.-ului Miliția Spirituală, cercetător în cadrul I.I.C.C.M.E.R.;
- Claudiu Crăciun – politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la S.N.S.P.A., fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației;
- Dacian Cioloş, fost comisar UE, fost ministru al Agriculturii, fost premier al României (membru în Fundația Friends of Europe),
- Cristian Ghinea – fost și actual ministru al Fondurilor europene, membru al Centrului Român pentru Politici Europene – finanțat de Soros;
- Violeta Alexandru, fost ministru pentru dialog social – „ProDemocrația”, Institutul Politici Publice – finanțat de Soros etc.
Dacă ați citit lista și ați văzut în ce funcții au fost cei mai mulți dintre cei de mai sus, cred că nu este greu să înțelegem cine a condus și conduce, de mulți ani, România.
A! Am uitat să vă spun: este doar o teorie a conspirației, nimic mai mult! Ce, nu știți de glumă?
Autor: Luminiţa Arhire
Citiţi şi:
Pașoptiștii lui Soros preiau puterea în România
22.000 de «sorosişti» pe funcţii în România!
yogaesoteric
17 iunie 2021