Conştiinţa individuală şi lumea manifestată (I)

de profesor yoga Dan Bozaru

Unul dintre aspectele esenţiale ale doctrinei tantrice este acela al îmbinării armonioase a vieţii (care este trăită în mod plenar de fiinţa individuală caracterizată de conştiinţa individualităţii) şi a stărilor de natură mistică pe care aceasta (fiinţa umană, subiectul conştient) le trăieşte cu intensitate. Raportându-ne la aspecte mai concrete ale acestei relaţii dintre BHOGA (plăcerile şi satisfacţiile care sunt trăite în lumea manifestată) şi MOKSHA (condiţia de iluminare spirituală), realizăm faptul că noi interacţionăm de fapt cu mediul înconjurător mai ales prin intermediul celor cinci simţuri, cât şi printr-un aşa-zis „

al şaselea simţ”, care este simţul mental.

Toate senzaţiile (plăcute sau neplăcute) sunt resimţite de noi prin intermediul acestor simţuri şi, prin urmare, este firesc să considerăm că ele sunt precum nişte „intermediari” între nivelurile transcendente ale conştiinţei noastre şi lumea obiectivă în care trăim.

Marele înţelept Utpaladeva, exponent de frunte al „recunoaşterii naturii divine esenţiale a fiinţei noastre” (PRATYABHIJNA) în cadrul şcolilor spirituale ale shivaismului din Kashmir, abordează adeseori această temă în imnurile sale profund iniţiatice, care sunt închinate Supremului SHIVA. Realizând în mod efectiv că natura lui esenţială este aceeaşi cu natura pur spirituală a lui SHIVA şi fiind inspirat de cele mai înalte şi mai sublime forme de devoţiune (PARABHAKTI), Utpaladeva exprimă în mod sintetic şi totodată copleşitor dorinţa lui frenetică de a fi etern unit în spirit şi în simţire cu Atotputernicul SHIVA: „Fie ca divina activitate a simţurilor mele să îmbrăţişeze obiectele pe care le percepe. Fie ca, o, Doamne, să nu rămân niciodată, nici măcar pentru un singur moment, despărţit de copleşitoarea fericire a uniunii extatice cu Tine.” Acest pasaj din SHIVA STOTRA (SUTRA 8, cap.5) îl considerăm foarte important, deoarece el exprimă sintetic esenţa trăirii plenare şi beatifice a stării de uniune deplină a conştiinţei individuale, atât  prin raport la aspectul suprem transcendent al Divinului SHIVA, cât şi prin raport la conştiinţa Lui imanentă. De altfel, acelaşi pasaj este citat în mod edificator şi de eruditul Jaideva Singh în traducerea şi comentariile lui la textul SPANDA NIRNAYA al marelui înţelept Kshemaraja.

Într-adevăr, doctrina shivaismului din Kashmir afirmă că yoghinul poate să se bucure plenar de plăcerile simţurilor (şi el chiar este instruit în amănunt cum să facă aceasta), cu singura condiţie ca el să menţină o atitudine mentală vigilentă şi lucidă (PRABUDDHABHAVA) cum ar fi, de pildă, în cazul jocului amoros cu continenţă şi transfigurare) şi să nu se lase purtat de înclinaţiile sale instinctuale, aşa cum fac animalele. Plăcerea şi încântarea pe care noi o experimentăm prin intermediul senzaţiilor celor cinci simţuri de la obiectele înconjurătoare reprezintă, în realitate, starea de bine şi fericire ce provine de la încetarea activităţii minţii, atunci când mentalul este focalizat asupra unui obiect sau aspect care îl interesează, moment de repaus al minţii care constituie însăşi sursa plăcerii.

Cu alte cuvinte, la modul esenţial vorbind, orice plăcere are o natură spirituală. Ea este o stare experimentată de subiect (adică, de fiinţa umană respectivă) şi nu o proprietate sau caracteristică a obiectului.

Acest aspect este important de reţinut, deoarece astfel noi vom înţelege legătura indisolubilă care există între aspectele imanente şi aspectele transcendente ale conştiinţei. Astfel, putem afirma că plăcerea (mai mare sau mai mică) pe care o resimţim în diferitele noastre experienţe senzoriale nu reprezintă altceva decât „un strop din oceanul infinit al beatitudinii divine”, adică o mică undă sau un mic impuls în vibraţia universală a conştiinţei.

Modalitatea prin care noi putem integra în mod eficient şi armonios realitatea lumii înconjurătoare în viaţa noastră spirituală este următoarea: atenţia noastră va fi ferm focalizată asupra obiectului respectiv (care atunci reprezintă sursa plăcerii şi atracţiei noastre), urmărind totodată să ne eliberăm mentalul de orice alte gânduri parazite. În acest fel, noi practic facem tranziţia spre o stare de conştiinţă lucidă şi foarte focalizată, în care interesul nostru iniţial pentru obiectul, fiinţa sau fenomenul respectiv este transcens pentru a accede la o stare deplină de libertate a conştiinţei noastre, care atunci se expansionează în nemărginire.

Această metodă, aparent simplă, trebuie înţeleasă însă de pe principii foarte clare. Ea nu implică, deci, o atitudine hedonistă, în care căutarea plăcerii devine un scop în sine, amplificând astfel identificarea falsă cu structura efemeră a ego-ului nostru. Dimportivă, metoda ne ajută să înţelegem foarte bine că trupul nostru nu reprezintă Sinele şi, prin urmare, nu are rost să urmărim în mod ataşat şi cu orice preţ satisfacerea egoistă a simţurilor noastre, deşi noi le folosim totuşi ca pe nişte „trambuline” pentru a ne proiecta dincolo de limitele universului fizic şi al obiectivităţii tranzitorii, în domeniul subtil şi elevat al sferelor transcendente de conştiinţă.

Dacă legătura dintre plăcerile „lumeşti” (care implică percepţia simţurilor) şi beatitudinea spirituală (care izvorăşte din rezonanţa noastră cu anumite energii foarte elevate din Macrocosmos) este puternică, atunci liantul dintre experienţa estetică (RASA) şi extazul mistic al conştiinţei noastre devine extraordinar de puternic.

Astfel, tot ceea ce ar putea inspira în mod beatific percepţia simţurilor (şi, prin urmare, a conştiinţei) noastre, cum ar fi o melodie foarte frumoasă etc., devine atunci plin de fluidul extatic al unei trăiri extrem de rafinate (RASA) pe care o experimentează simţurile şi care, întocmai precum alimentele, „hrăneşte” conştiinţa noastră cu extaz şi încântare (CHAMATKARA). „Organele” trăirilor estetice sunt chiar simţurile noastre, iar „fructele” acestor trăiri reprezintă stările elevate de conştiinţă care rezultă în mod implicit.

Este important să realizăm aici anumite diferenţe de nuanţă care pot să constituie tot atâtea puncte de verificare a autenticităţii trăirilor noastre. Astfel, odată ce am reuşit să ne focalizăm ferm mintea şi să eliminăm în mare parte distragerea gândurilor noastre, plăcerea pe care o vom resimţi atunci prin intermediul iubirii sau al altor sentimente elevate, care sunt exprimate în diferite orientări artistice (cum ar fi poezia, teatrul etc.) diferă în mod fundamental de plăcerea obişnuită pe care noi o avem de la obiectele simţurilor. Aceasta este posibil deoarece atunci noi am îndepărtat practic toate “obstacolele” din calea trăirii pure a senzaţiei de natură estetică şi, în principal, noi am eliminat orice gând despre un posibil câştig personal în direcţia respectivă. Practic vorbind, aceasta înseamnă că noi am renunţat (cel puţin pentru momentele respective) la aproape toate legăturile cu structura falsă a individualităţii noastre (care este ego-ul – AHAMKARA), căpătând astfel acces la domeniul subiectiv, elevat, al conştiinţei pure. Mai mult decât atât, putem afirma că într-o astfel de experienţă, factorul predominant îl constituie chiar Inima spirituală (PARAMARSHA) sau, cu alte cuvinte, însăşi esenţa divină a oricărui tip de manifestare.

Acest aspect este evident deoarece trăirea estetică sublimă este asimilată totdeauna cu un fel de „creştere calitativ exponenţială” a percepţiei noastre subtile şi aceasta este ceea ce ne propulsează atunci cu putere conştiinţa individuală spre sferele superioare ale Creaţiei Divine, realizând astfel rezonanţa de stare cu beatitudinea spirituală nesfârşită a Inimii Supreme a lui SHIVA.

Deşi obiectul sau fenomenul care a determinat trăirea  estetică respectivă (sau, altfel spus, „plăcerea” foarte rafinată a simţurilor noastre) rămâne prezent, cu toate acestea, aspectul calitativ (care implică subiectivitatea) este un rezultat direct al faptului că noi, practic, am reuşit să „ignorăm” aspectul obiectiv care s-a aflat la baza trăirii noastre estetice.

Într-o astfel de stare elevată a conştiinţei (adică atunci când experimentăm o anumită RASA), contactul cu  obiectul simţurilor noastre reprezintă un obstacol, o piedică în calea experienţei extatice a potenţialităţii lui calitative.
Chiar şi în cazul poeziei sau al dramaturgiei, chiar dacă nu identificăm la modul evident şi concret astfel de obstacole obiective, urmele lor latente continuă totuşi să fie percepute şi ele trebuie înlăturate cu mult discernământ. Eliminând astfel „obstrucţiile” parţiale, noi rezonăm atunci cu substratul fundamental al Creaţiei, care este totodată sursa Beatitudinii spirituale infinite (ANANDA) şi a libertăţii absolute (SVATANTRYA).

Citiți continuarea acestui articol.

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 44

Citiţi şi:
ROATA SIMŢURILOR – în viziunea Shivaismului din Kashmir (I)
Stările de conştiinţă şi analiza lor comparativă din perspectiva şivaismului din Kashmir

yogaesoteric
martie 2008