Conştiinţa individuală şi lumea manifestată (II)

de prof. yoga Dan Bozaru

Citiţi prima parte a acestui articol.

Fiecare experienţă estetică, ce este trăită de noi cu o vie intenţie de a o integra în domeniul superior al trăirilor spirituale foarte elevate, ne aduce, de fapt, din ce în ce mai aproape de uimirea fără margini pe care o resimţim atunci când rezonăm cu pulsaţia Inimii noastre.

Atunci când uniunea dintre conştiinţa individuală şi conştiinţa universală a lui Dumnezeu este deplină, tot ceea ce provoacă plăcere minţii prin intermediul simţurilor este, în realitate, un motiv şi un subiect de profundă adoraţie a Divinului.

Atunci când ne întrebăm ce înseamnă, de fapt, a trăi în mod divin în această lume şi a ne integra plenar în ea, bucurându-ne extatic de plăcerile şi senzaţiile pe care ni le poate oferi, răspunsul îl găsim mai ales în înţelegerea procesului care implică trăirea estetică. Schimbarea de nuanţă perceptivă, care are loc în conştiinţa noastră atunci când simţurile vin în contact cu obiectul care declanşează percepţia estetică, reprezintă, în realitate, un veritabil salt de la nivelul conştiinţei obişnuite şi superficiale către nivelurile mult mai profunde ale sale. Străpungerea „stratului” superficial al conştiinţei este realizată de vibraţia extraordinar de înaltă a Sinelui Suprem, care este astfel parţial actualizată prin fenomenul de rezonanţă declanşat de specificul trăirii estetice respective.

Iniţial, simţurile „rezonează” cu acel obiect, iar această rezonanţă se amplifică apoi tot mai mult, până când ea devine atât de vie şi de intensă, încât limitele dintre senzaţia care este percepută şi conştiinţa care apreciază acea senzaţie se dizolvă, dând astfel naştere unei stări de unitate, care cuprinde atât simţurile, cât şi obiectul trăirii estetice. Dintr-o anumită perspectivă, putem asocia această ipoteză cu starea de SAMYAMA (care, după cum se ştie, implică unitatea deplină între subiect, obiect şi actul cunoaşterii), însă, în cazul de faţă, rezonanţa creată implică, pe lângă unitatea de stare şi o veritabilă „străpungere” (am putea spune aproape directă) către conştiinţa Sinelui. Această uluitoare introversiune a percepţiei şi atenţiei noastre (care survine în anumite momente în care este declanşată o puternică rezonanţă de natură estetică în fiinţa noastră) determină o (atât de) intensă priză de conştiinţă cu obiectul respectiv, încât el ajunge efectiv să nu mai fie perceput ca un obiect exterior nouă. Cu alte cuvinte, el este „dizolvat” în câmpul conştiinţei noastre pe care îl „umple” cu savoarea extatică a trăiri estetice sublime, astfel încât subiectul (care suntem noi) pierde atunci, practic orice simţ al individualităţii sale. Acesta este „pragul” decisiv în procesul „străpungerii” de care aminteam mai sus, deoarece acum conştiinţa noastră, eliberată de restricţiile unor limite subiective, se expansionează în mod spontan pentru a se resorbi extatic în propria ei pulsaţie supremă, care este subiectivitatea pură (adică purul subiect conştient). Adevărata artă a practicii spirituale devine, deci, abilitatea de a „transforma” orice trăire perceptivă care provine de la un obiect exterior într-o prezentă şi intensă priză de conştiinţă cu însăşi Inima Divină Supremă, care reprezintă centrul roţii tuturor energiilor în Manifestare.

Vitalitatea conştiinţei ne conduce la beatitudinea supremă

Tot ceea ce intră în câmpul conştiinţei (şi, deci, şi al percepţiei) noastre prin intermediul manifestării simţurilor afectează în mod specific subiectul care percepe. Influxul senzaţiilor exterioare este precum un şuvoi de energie subtilă care „hrăneşte” puterea vibratorie a conştiinţei individuale, cam în acelaşi mod în care respiraţia (şi PRANA subtilă pe care ea o vehiculează) „hrăneşte” diferitele părţi ale trupului nostru. Înţelepţii shivaismului din Kashmir numesc acest aspect dinamic al conştiinţei SPANDA, în care forţa, vitalitatea (VIRYA) şi puterea profund eficientă (OJAS) reprezintă frumuseţea uluitoare a tuturor manifestărilor acesteia (conştiinţa). La modul esenţial vorbind, trezirea şi intensificarea acestei puteri dinamice a conştiinţei constituie elementul fundamental al tuturor experienţelor noastre de natură estetică. Orice stimul exterior adecvat (cum ar fi o muzică foarte plăcută, mirosul de tămâie, atingerea plină de delicateţe etc.) poate să determine ieşirea noastră dintr-o relativă stare de indiferenţă sau platitudine perceptivă în care ne aflam până în acel moment şi să „stimuleze” astfel, prin rezonanţă specifică, vibraţia mai intensă a Inimii conştiinţei noastre, care este însăşi beatitudinea supremă. Putem să asociem acest proces de rezonanţă cu o veritabilă activare a „vitalităţii” conştiinţei, cu un fel de „desfăşurare” a puterii ei (SHAKTASPHARA), care este de natură să nască în noi înşine o profundă uluire (CHAMATKARA) şi o sublimă beatitudine (ANANDA). Această extraordinară expansiune a conştiinţei creează, într-un anumit fel, un întreg univers al frumuseţii şi al încântării care, la cel mai intens nivel de manifestare, coincide cu crearea unui întreg univers al experienţei, generat de emisia continuă şi mereu nouă a puterii nesfârşite a conştiinţei noastre (VISARGASHAKTI).

Astfel, fiind ferm focalizaţi asupra obiectului care a determinat în conştiinţa noastră fiorul indescriptibil al sublimei trăiri estetice, având de asemenea gândurile şi simţurile într-o stare de calm şi linişte, noi devenim una cu această trăire estetică, astfel încât conştiinţa se focalizează atunci asupra ei înşişi, pentru a realiza natura ei eternă, pulsatorie (SPANDA), ca un fel de „continuum estetic” divin, vibrând de vitalitate (VIRYA).

Esenţa vieţii este  extatica uimire ce ne apropie de inimă

Analizând în acest mod trăirile, senzaţiile şi experienţele cu care ne confruntăm în lumea în care trăim, ajungem la concluzia că uimirea, uluirea, încântarea şi surpriza extaziantă pe care o resimţim în diferitele momente ale vieţii noastre reprezintă, practic, însăşi esenţa acestei vieţi. Din această perspectivă, a fi incapabil de asemenea trăiri (a căror natură profundă se regăseşte în chiar vibraţia intimă a inimii Spirituale, care este Sinele Suprem (ATMAN)) înseamnă practic a fi mort şi nesimţitor precum o piatră. Fiecare experienţă estetică, care este trăită de noi cu o vie intenţie de a o integra în domeniul superior al trăirilor spirituale foarte elevate ne aduce, de fapt, din ce în ce mai aproape de uimirea fără margini pe care o resimţim atunci când rezonăm fie doar şi într-o mică măsură cu pulsaţia conştiinţei noastre, care impregnează orice tip de experienţă. La început, practica noastră în ceea ce priveşte rezonanţa cu această stare de extatică uimire va avea ca suport în special anumite obiecte, care ştim că pot determina cu o mai mare uşurinţă acest tip de rezonanţă. Mai apoi, însă, pe măsură ce vom avansa în practica noastră, vom învăţa să discernem faptul că aceeaşi emoţie profundă a uimirii poate să apară chiar şi atunci când ne confruntăm cu cel mai stupid dintre lucruri sau în timpul unei mari suferinţe ori dureri, deoarece acestea sunt trezite de pulsaţia divină a conştiinţei noastre.

Simţurile noastre sunt spectatorii spectacolului divin

Întreaga viaţă, cu toate evenimentele ei şi reacţiile noastre faţă de ele, reprezintă într-un anume fel „drama” în desfăşurare a manifestării cosmice care este pusă în scenă de geniul suprem al Conştiinţei Divine a lui SHIVA. În acest context, Supremul SHIVA este „observatorul”, am putea chiar spune că el este „regizorul” sau „poetul” care scrie scenariul piesei. În acelaşi timp, El este de asemenea şi Sinele care joacă toate rolurile pe „scena minţii”, având simţurile ca spectatori. Aceste asocieri şi comparaţii ne-au fost inspirate de câteva versete (SUTRA-ele 9, 10 şi 11, cap.3) din celebrul text SHIVA SUTRA a doctrinei shivaismului din Kashmir, în care cele trei momente principale ale „piesei de teatru”, care se referă la începutul intrigii, desfăşurarea ei şi epilogul reprezentaţiei sunt asociate, respectiv, cu acţiunile de creaţie, menţinere şi resorbţie a Manifestării de către Supremul SHIVA.

Ceea ce este foarte important de subliniat aici este faptul că beatitudinea pe care o resimte fiinţa umană care a reuşit să rezoneze plenar cu natura ei esenţială cea mai profundă (adică cu Sinele Suprem Nemuritor (ATMAN)) transcende cu mult plăcerile obişnuite (mai mult sau mai puţin egotice) şi chiar şi cele mai rafinate trăiri estetice (care, după cum s-a văzut, servesc doar ca puncte de plecare sau „trambuline” pentru facilitarea rezonanţei de stare cu vibraţia pulsaţiei divine supreme). Acest aspect îl putem înţelege mai bine dacă vom realiza faptul că, deşi experienţa extatică reprezintă un fel de „străfulgerare” care penetrează în diferitele tărâmuri sau lumi subtile foarte elevate ale Manifestării, totuşi doar noi înşine suntem capabili să menţinem o astfel de stare în mod continuu. Astfel, pentru noi, experienţa estetică devine atât un rezultat sau un efect, cât şi esenţa unei atitudini profund spirituale. Obiectele simţurilor, care ne oferă prin intermediul simţurilor imense plăceri şi satisfacţii, devin, în fapt, manifestări sacre ale conştiinţei şi ele sunt oferite cu multă devoţiune Conştiinţei Atotputernicului SHIVA. Atunci când uniunea între conştiinţa noastră individuală şi conştiinţa universală a Supremului SHIVA este deplină, tot ceea ce provoacă plăcere minţii este în realitate un motiv şi un subiect de profundă adoraţie către Divin.

Citiți continuarea acestui articol.

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 45

Citiţi şi:

ROATA SIMŢURILOR – în viziunea Shivaismului din Kashmir

SPANDA, suprema rezonanţă divină

yogaesoteric
mai 2008