Conştiinţa individuală şi lumea manifestată (III)

de prof. yoga Dan Bozaru

„Părând că posedă calitatea tuturor simţurilor,
El este totuşi lipsit de orice simţuri; fără picioare sau mâini, El totuşi este [extrem de rapid]
şi atinge totul; El vede fără a avea ochi şi aude fără ajutorul urechilor; El cunoaşte, astfel, tot ceea ce este necesar
a fi cunoscut, însă pe El nimeni nu îl poate cunoaşte!”

Svetasvara Upanishad (3/17a-19)

Citiţi partea a doua a acestui articol.

În starea de conştiinţă supremă, simţurile fiinţei umane sunt „infuzate” cu o tainică putere (SHAKTI) care le face să se expansioneze şi să perceapă întregul Macrocosmos ca fiind una cu conştiinţa subiectului.

Aşa după cum am precizat în articolul anterior, pentru o fiinţă umană care a fuzionat cu conştiinţa Supremului SHIVA, tot ceea ce poate provoca minţii o senzaţie de plăcere prin intermediul simţurilor devine un mijloc de adorare extatică a Divinului. La nivelurile inferioare de percepţie, adică atunci când conştiinţa inferioară nu mai este expansionată în infinit, ci ea este „contractată” şi integrată în lumea duală a Creaţiei, cele cinci simţuri ale fiinţei umane reprezintă expresii parţiale ale puterilor limitate de cunoaştere şi acţiune (care corespund, respectiv, manifestării lui VIDYA TATTVA şi lui KALA TATTVA). Prin urmare, ele nu mai exprimă pura conştiinţă şi libertatea absolută a purului subiect conştient (care este SHIVA), aflat în starea de expansiune nelimitată (VIKASITA) a conştiinţei, ci sunt doar reflexii (care se manifestă în diferite grade de intensitate) ale acestei condiţii spirituale excepţionale.

În starea de conştiinţă supremă, simţurile fiinţei umane sunt cumva „infuzate” cu o tainică putere (SHAKTI) care le face să se expansioneze şi să perceapă întregul Macrocosmos ca fiind una cu conştiinţa subiectului. Aceste simţuri divinizate reprezintă, de fapt, zeităţile puterilor de percepţie a lumii exterioare, care acum sunt extrem de rafinate. Prin urmare, ele au o natură subtilă, fiind considerate că se află „mai aproape” de Inima Conştiinţei Supreme decât simţurile fizice. Funcţia lor este şi ea superioară funcţiilor simţurilor fizice, deoarece ele servesc ca un fel de „organe de simţ” ale omniscienţei şi omnipotenţei lui SHIVA. Ele nu sunt, deci, „simţuri” în sensul obişnuit al cuvântului, deoarece sfera lor de percepţie este colosală prin raport cu simţurile fizice. De altfel, acest aspect este precizat şi în SVETASVATARA UPANISHAD (3/17a-19), când se afirmă: „Părând că posedă calitatea (GUNA) tuturor simţurilor, El este totuşi lipsit de orice simţuri…; fără picioare sau mâini, El totuşi este extrem de rapid şi atinge totul; El vede fără a avea ochi şi aude fără ajutorul urechilor! El cunoaşte, astfel, tot ceea ce este necesar a fi cunoscut, însă pe El nimeni nu îl poate cunoaşte!”

Pe de altă parte, simţurile fizice parcurg trei faze distincte în timpul actului de percepţie:

1) faza în care simţurile se „deschid” către obiectul percepţiei, iar subiectul (fiinţa umană respectivă) doreşte să aibă percepţia lui (adică a obiectului manifestat);

2) corespunde unei amplificări sau intensificări a primei faze şi totodată semnifică o „stabilizare” a acesteia. În această fază, simţurile sunt în mod activ influenţate de obiectul pe care ele acum îl percep în mod clar şi care, de asemenea, face parte din câmpul lor de conştiinţă (al simţurilor);

3) când „operarea” simţurilor a ajuns la o concluzie definitivă, obiectul respectiv este „abandonat”, iar activitatea senzorială a fiinţei umane respective se resoarbe în conştiinţa pură şi nediferenţiată a lui SHIVA, intrând astfel într-o stare de repaus total.

Pentru o fiinţă umană care a atins eliberarea spirituală, percepţia simţurilor fizice se contopeşte cu percepţia simţurilor divine într-un tot indivizibil, astfel încât cele trei momente distincte ale percepţiei fizice care au fost expuse mai sus sunt asimilate, respectiv, momentelor creaţiei, menţinerii şi resorbţiei Manifestării. Acest aspect reiese cu claritate din afirmaţia marelui înţelept Kshemaraja, pe care el a făcut-o în comentariul (SPANADA NIRNAYA) la prima SUTRA a textului SPANDA KARIKA: „Chiar şi atunci când Supremul Stăpân Suveran al Creaţiei sălăşluieşte în trupul fiinţei umane, El realizează neîncetat creaţia şi resorbţia Manifestării încincite care apare sub forma obiectelor simţurilor (auz, văz, pipăit, gust, miros) prin intermediul expansiunii (UNMILANA) şi al contracţiilor (NIMILANA) simţurilor”.

Atunci când roata Energiilor Simţurilor se „contractă”, acestea se reîntorc practic în Centrul ei imuabil, care este însăşi Inima Supremă a Conştiinţei Absolute a lui SHIVA, într-o linişte şi nemanifestare deplină, pentru ca mai apoi ele să se expansioneze din nou în activitatea Creaţiei. Aceste aspecte sunt foarte importante, deoarece ele ne permit să înţelegem intuitiv cum realizează yoghinul avansat priza de conştiinţă cu întreaga Manifestare, îmbinând BHOGA (adică plăcerile lumii obiective, manifestate) cu MUKTI (adică, eliberarea spirituală supremă). Astfel „canalele” energetice subtile ale celor cinci simţuri prin intermediul cărora yoghinul se bucură de plăcerile obiectelor exterioare sunt cele prin intermediul cărora el „umple” atunci cele trei lumi sau universuri în Manifestare (care sunt: universul fizic, universul subtil şi universul cauzal) cu energia conştiinţei supreme pe care el o emite din Inima lui Supremă. Totuşi, cele cinci simţuri sunt oarecum exterioare şi se află pe un nivel ierarhic de subordonare faţă de ciclurile energiei dumnezeieşti pe deplin conştiente care realizează emanaţia şi absorbţia Creaţiei, determinând astfel mişcările corespondente ale simţurilor noastre.
La modul fundamental, însă, SHIVA Însuşi şi nu sufletul personal este cel care, în necondiţionarea Lui absolută şi în extazul nesfârşit al beatitudinii supreme, realizează „extensiile” şi „retragerile” simţurilor de la obiectele exterioare.

Contactul strâns dintre cele cinci simţuri (prin intermediul cărora, de fapt, fiinţa umană ia în principal cunoştinţă deşi trăieşte în lumea manifestată) şi conştiinţa universală a lui SHIVA le conferă acestora vitalitatea  şi energia subtilă necesară pentru a le pune „în mişcare”. Aici este necesar să precizăm faptul că doctrina shivaismului din Kashmir nu este de acord cu doctrina SAMKHYA care, după cum se ştie, afirmă că doar fiinţa umană (sufletul personal (PURUSHA)) stimulează activitatea în sfera obiectivă de creaţie şi percepţie (PRAKRITI). Înţelepţii eliberaţi din Kashmir au afirmat că dacă aceasta se petrece, atunci este doar urmarea faptului că sufletul personal este animat de Conştiinţa universală a lui SHIVA.

Mai mult decât atât, conştiinţa universală (care are putere de a împiedica această activitate) nu poate fi inactivă, aşa după cum susţine doctrina SAMKHYA, aspect care apare în mod evident, de altfel din influenţa pe care ea o are asupra materiei neanimate. La modul esenţial vorbind, această activitate foarte subtilă nu reprezintă altceva decât o „revărsare” lăuntrică a Sinelui în el însuşi. Aflată în afara oricăror manifestări duale spaţio-temporale şi fiind însăşi expresia vie şi supremă a energiilor simţurilor în chiar centrul roţii dumnezeieşti pe care o formează acestea (adică, simţurile), activitatea extrem de subtilă a conştiinţei universale a lui SHIVA iniţiază expansiunea fluxului de energie conştientă care se obiectivează astfel la nivelul Creaţiei.

În opinia noastră, procesul în sine este extrem de abstract şi dificil de înţeles, mai ales pentru faptul că el exprimă primii „paşi” ai „emanaţiei” conştiinţei universale spre domeniul obiectiv. În această fază, Realitatea Supremă (SHIVA) este complet lipsită de construcţiile mentale, de gânduri sau idei, deoarece Mintea Cosmică nu a fost încă structurată în procesul devenirii. Prin urmare este foarte dificil să înţelegem, ca fiinţe umane care posedă o minte personală (care se bazează aproape exclusiv pe interpretarea aspectelor şi fenomenelor înconjurătoare doar din perspectiva dualistă a spaţiului şi timpului) la ce anume se referă şi ce reprezintă, de fapt, intuiţia (PRATIBHA) dumnezeiască care acţionează la acel nivel şi care reprezintă puterea supremă (PARASHAKTI)  a conştiinţei lui SHIVA.

Aceasta nu poate fi posibil decât dacă yoghinul reuşeşte, printr-o practică meditativă perseverentă şi foarte profundă, să realizeze rezonanţa de stare cu momentul expansiunii (UNMESHA) iniţiale a conştiinţei dumnezeieşti supreme, care înglobează atât orice emisie mentală de gânduri, cât şi activitatea simţurilor. Această rezonanţă supremă nu mai constituie nici măcar un act de cunoaştere, deoarece atunci domeniul experienţei înglobează doar subiectivitatea pură. Prin urmare, actul identificării plenare cu această condiţie primordială este exclusiv un act de conştiinţă pur intuitivă, care nu poate fi descris prin mijloacele şi conceptele minţii. El poate fi însă descoperit, de exemplu, în Centrul vidului dintre două gânduri. Această posibilitate ne conduce la o concluzie care ea însăşi poate să constituie un preţios subiect de meditaţie: expansiunea conştiinţei care are loc atunci când ne focalizăm asupra unui gând este, de fapt, sursa de apariţie şi manifestare a unui alt gând şi aşa mai departe.

Putem înţelege acum foarte bine de ce practica yoga (şi în special RAJA YOGA) nu poate să devină cu adevărat eficientă decât dacă se dobândeşte în mod gradat abilitatea de a rămâne focalizaţi numai asupra unui gând (care este chiar obiectul meditaţiei), pentru ca, în final, realizându-se rezonanţa cu energia conştiinţei expansionate la acel nivel (fie că este vorba despre un obiect, o YANTRA, un fenomen, o MANTRA etc.), să se realizeze saltul în chiar Centrul conştiinţei universale care a generat acea expansiune.

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 46

Citiţi şi:

Stările de conştiinţă şi analiza lor comparativă din perspectiva shivaismului din Kashmir (I)

Inima dumnezeiască în shivaismul caşmirian

yogaesoteric
iulie 2008