Contribuţia stranie a lui Nicholas Brody la ascensiunea insidioasă a «Statului Islamic»

În august 2012, Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA) aducea la cunoştinţa unor urechi surde că „Statul Islamic din Irak (ISI) – predecesorul ISIS – poate să declare în Siria şi Irak un Stat Islamic cu ajutorul altor organizaţii teroriste”! De asemenea, DIA atrăgea atenţia că mai multe oraşe irakiene (printre care Mossul şi Ramadi) sunt în pericol de a fi cucerite de către forţele jihadiştilor!

Analiştii disidenţi care refuzau să se încadreze în tiparele profesionale impuse politic de către administraţia Obama atenţionau totodată şi asupra importanţei pe care o va avea în viitor pe frontul sirian Frontul Al-Nusra, filiala Al-Qaeda din Siria, precum şi asupra dezvoltării acestei organizaţii.

După doi ani, în iunie 2014, în doar o singură săptămână, mujahedinii lui Allah au cucerit în urma unui veritabil „Blitzkrieg” (război fulger) al doilea mare oraş al Irakului – Mossul (unde 30000 de soldaţi irakieni au fugit din calea a 800 de jihadişti sălbatici) şi o mare parte din provincia Ninive; ei stăpâneau încă din luna ianuarie Fallujah şi o parte din Ramadi – pe care l-au cucerit apoi în întregime. Au urmat Tikrit şi sectoare importante din provinciile Salaheddin, Dyala şi Kirkuk. La 100 de km de frontiera cu Siria, jihadiştii au ocupat aproape în totalitate oraşul Tal Afar, 200.000 de locuitori fiind nevoiţi să-l părăsească. În numai şapte zile de la declanşarea ofensivei, coloanele de 4×4 – „blindatele” cu care se deplasau „sălbaticii în negru” conduşi de noua vulpe a deşertului, Abu Bakr al-Baghdadi – au ajuns la 60 de km de Bagdad, la marginea oraşului Baqouba!

A fost proclamat Statul Islamic şi declarat Califatul, iar Abu Bakr al-Baghdadi, noul calif, a dat de veste: „S-a deschis o era nouă pentru jihadul internaţional… odată cu proclamarea Califatului este obligatoriu să te supui şi să-l sprijini pe califul Ibrahim…”
Adică, s-a petrecut exact ceea ce au prevăzut, în 2012, analiştii Agenţiei de Informaţii a Apărării că avea să se petreacă!

Cât despre Frontul Al-Nusra, adică aripa siriană a Al-Qaeda, acesta stăpâneşte acum o bună parte din Siria, în timp ce Al-Qaeda controlează o parte din Afganistan, Yemen şi Somalia! Asta în ciuda asigurărilor date de acelaşi Barack Obama care spunea, după eliminarea lui Osama bin Laden, că „Al-Qaeda nu mai există”!
Aşadar, şi în cazul acesta, s-a petrecut – suntem nevoiți să repetăm – exact ceea ce au prevăzut, în 2012, analiştii Agenţiei de Informaţii a Apărării că avea să se petreacă!

În momentul în care Statul Islamic a fost proclamat, Ibrahim Al-Marashi, analist pentru site-ul de informaţii AI-Jazeera, a exclamat surprins: „Syrak a ieşit din sticlă!” Că un simplu comentator politic a fost surprins putem crede, însă la fel de surprins a fost şi Barack Hussein Obama şeful celei mai mari puteri a lumii, cel care are la dispoziţia lui şi cele mai puternice servicii de informaţii. La plecarea în vacanţă, în vara lui 2014, acesta şi-a mărturisit surprinderea în faţa ziariştilor: „N-am prevăzut că vor avansa atât de repede!”.

Asta nu o mai putem crede! Pentru că Obama fusese informat din timp cu doi ani înainte! Numai că rapoartele analiştilor Centcom (US Central Command) despre Statul Islamic şi Frontul Al-Nusra sunt ori falsificate ori distruse de „oamenii preşedintelui”, în cazul în care ele nu coincid – şi nu coincid – cu „viziunea”, planurile şi intenţiile lui Barack Hussein!

Totul a ieşit la iveală recent, datorită ziarului The Daily Beast care, încălcând omerta mediatică, a dezvăluit scandalul care zguduie Pentagonul: 50 de analişti Centcom s-au solidarizat cu cei doi analişti principali care au depus la Inspectoratul General al Pentagonului un memoriu în care dezvăluie cum le sunt falsificate şi cenzurate rapoartele! Michael Morell, fost director adjunct CIA, a declarat: „Unul dintre principiile sfinte ale politicii Statelor Unite este acela ca analiştii să poată spune tot ceea ce cred, fără nicio interferenţă, fără să le fie modificate afirmaţiile; deci este o acuzaţie foarte, foarte gravă”. Morell a adăugat: „Dacă este adevărat că cineva se amestecă în analizele lor, atunci nişte capete trebuie să cadă”.

Nu vor cădea decât după plecarea lui Obama de la Casa Albă cu capul sus. Trebuie însă să ne aducem aminte de capetele căzute la consulatul american din Benghazi, unde soldaţii SEAL au luptat ore întregi împotriva jihadiştilor libieni, în timp ce erau urmăriţi pe monitoarele Pentagonului cum mureau în luptă, de un preşedinte ce a refuzat să le acorde sprijinul pe care-l cereau prin staţie, deşi ajutoarele erau doar la o oră distanţă.

Trebuie să ne amintim că Barack Obama l-a sprijinit pe Mohamed Morsi, preşedinte al Egiptului şi membru al organizaţiei terorist-fundamentalist-wahhabite Frăţia Musulmană, chiar şi atunci când 20 de milioane de egipteni cereau pe străzile oraşelor Egiptului demisia acestuia. Trebuie remarcat că a refuzat să-i primească la Casa Albă, la cererea lobby-ştilor aceleiaşi Frăţii Musulmane, pe reprezentanţii din Siria ai Partidului Reformei – pro-occidental şi laic – care veniseră la Washington să-i ceară ajutorul în lupta contra lui Bashar Al-Assad şi trebuie amintit că, în acelaşi timp, înalţi funcţionari de stat americani au intrat în contact direct, la ordinul expres al lui Obama, cu Confreria siriană a Frăţiei Musulmane, pentru a stabili atribuţiile Confreriei siriene în răsturnarea preşedintelui Bashar Al-Assad şi rolul ce urma să-l joace în Siria după îndepărtarea acestuia.

După ce rememorăm toate aceste momente, ce au marcat acţiunile lui Obama în Orientul Mijlociu şi Apropiat, ne putem întreba şi cum a fost posibil ca Obama să fie atât de „surprins” de apariţia şi ascensiunea unui Stat Islamic în regiune. A avut oare Obama vreo contribuţie voluntară, conştientă la sprijinirea ofensivei fundamentalismului islamic în Orientul Mijlociu şi înfiinţarea unui Stat Islamic terorist? Dacă te gândeşti că un răspuns afirmativ ar crea posibilitatea de a fi acuzat că ai devenit adeptul faimoasei „teorii a conspiraţiei”, n-o mai faci. Aşadar, alegi singura concluzie logică, una mainstream: Obama a fost victima unui complex de întâmplări, potriviri şi coincidenţe nefericite, care i-au influenţat negativ politica. Aşadar, Obama este o victimă a fatalităţii.

Numai că Hillary Clinton, faimoasa Hillary Clinton, fosta Primă Doamnă a Americii, ex-secretarul de stat al preşedintelui Obama, spune în ultima sa carte, Hard Choices, altceva: că administraţia Obama a urmărit crearea unui Stat Islamic! Poate fi acuzat un fost secretar de stat, un personaj de primă mărime pe scena politicii americane, un cunoscător al culiselor cu acces la informaţii ultrasecrete, că este un adept al „teoriei conspiraţiei”? După tot ceea ce am scris mai sus, răspunsul este unul singur: nu!
Hillary Clinton dezvăluie în cartea sa, apărută pe 10 iunie 2014, că un Stat Islamic urma să fie creat, cu scopul de a se proceda la o nouă împărţire în regiunea Orientului Mijlociu şi afirmă că o coordonare pe acest proiect a avut loc între Washington şi Frăţia Musulmană din Egipt, cu scopul de a crea un Stat Islamic în Peninsula Sinai! Da, este vorba de aceeaşi Frăţie Musulmană despre care Mahmoud Abbas i-a spus lui Barack Obama că „este mama tuturor organizaţiilor teroriste islamice”.
Hillary Clinton scrie în Hard Choices: „Noi am infiltrat războiul în Irak, Libia şi Siria şi totul a fost bine până când, brusc, a avut loc o revoluţie în Egipt şi totul s-a schimbat în 72 de ore.” Şi urmează: ,,Noi am fost de acord cu Frăţia Musulmană din Egipt, pentru a declara Statul Islamic în Sinai şi a-l pune în mâinile Hamas. O parte din Sinai fiind dată Israelului pentru a-l proteja, adăugând Hallayeb şi Challatine în Sudan şi deschizând frontiera libiană la Salloum. S-a vorbit chiar despre anunţarea naşterii Statului Islamic pe 5 iulie 2013, şi se aştepta anunţul pentru ca noi şi Europa să recunoaştem noul Stat.”!
Numai că acum ştim – şi o recunoaşte şi Hillary Clinton – planurile lui Obama şi ale Frăţiei Musulmane au fost date peste cap, ,,în 72 de ore”, de revoluţia celor 20 de milioane de egipteni, sprijiniţi de armata condusă de generalul Al-Sissi, actualul preşedinte al Egiptului. Înţelegem acum de ce Obama a apărat până în ultimul ceas şi mult după trecerea lui Frăţia Musulmană din Egipt, Statele Unite pierzând din cauza aceasta un aliat cheie într-o zonă geostrategică atât de importantă. Se explică acum legăturile deosebit de strânse şi sprijinul acordat de Mohamed Morsi Hamasului (Frăţia Musulmană din Fâşia Gaza) şi de ce Morsi a permis jihadiştilor infiltrarea în Sinai, provocând astfel nemulţumirea conducerii armatei egiptene.
Totul pentru că trebuia proclamat un Stat Islamic în Egipt, acolo unde Obama şi UE susţineau sus şi tare că s-a instaurat, odată cu venirea la putere a Frăţiei Musulmane, democraţia parlamentară mult dorită. Dar Obama n-a putut controla şi dirija totul. N-a putut controla armata şi poporul egiptean.
Aşa se explică de ce apariţia unui alt Stat Islamic, tot în regiunea Orientului Mijlociu, a survenit la momentul potrivit pentru Obama, deşi acesta şi-a mărturisit „surprinderea”. Putem înţelege de ce această apariţie a fost tratată de Barack Hussein cu o lejeritate şi dezinvoltură ce păreau inexplicabile. Putem înţelege acum de ce Obama n-a trimis trupe la sol împotriva Statului Islamic nou apărut, deşi Pentagonul declara că astfel, în doar şase luni, conflictul ar fi încheiat; de ce a ordonat doar lovituri aeriene „chirurgicale”, care durează de peste un an, şi de ce avioanele americane n-au bombardat parada trupelor Statului Islamic după cucerirea oraşului Ramadi, deşi aceasta s-a desfăşurat sub un cer senin şi un soare arzător, sub „ochii” sateliţilor de observaţie. Înţelegem şi de ce administraţia Obama a condamnat în termeni extrem de duri bombardarea jihadiştilor Statului Islamic din Libia de către aviaţia egipteană, în timp ce a aprobat bombardarea luptătorilor kurzi anti-ISIS, în Siria şi Irak, de către avioanele turceşti.
Pentru că un nou Stat Islamic îi este absolut necesar! Din cauza aceasta, Obama a impus coaliţiei internaţionale „răbdarea strategică” – strategie inventată de el cu scopul de a împiedica distrugerea Statului Islamic, timp în care rapoartele analiştilor militari americani au continuat să fie falsificate, cenzurate sau aruncate la coşul de gunoi.
Mai remarcăm un singur lucru: în momentul în care Barack Obama a intrat pentru prima oară în Biroul Oval, jihadiştii islamişti, concentraţi mai ales în rândurile organizaţiei Al-Qaeda, acţionau underground, luându-şi măsuri excepţionale de camuflare şi securitate şi comiteau doar atentate sporadice. Acum, după „şapte ani Obama”, talibanii negociază viitorul Afganistanului cu reprezentanţii Departamentului de Stat, Statul Islamic şi Al-Qaeda acţionează la lumina zilei, stăpânind teritorii întinse în Orientul Mijlociu, în timp ce controlează prin organizaţiile teroriste afiliate lor alte teritorii în mai multe ţări răspândite pe două continente! Asta doar pentru că Barack Obama s-a aflat la cheremul fatalităţii?!
În 2011, serialul de televiziune „Homeland” a câştigat premiul Golden Globe pentru cel mai bun serial de dramă. Povestea lui Nicholas Brody, soldatul american căzut în mâinile Al-Qaeda, convertit la islam, reeducat şi trimis în America cu misiunea de a se infiltra în cele mai înalte cercuri ale puterii, a fost urmărită cu sufletul la gură de sute de milioane de spectatori. Este oare posibil acum ca imaginaţia debordantă a creatorilor acestui excepţional serial să se fi declarat că este complet învinsă în faţa realităţii.

Citiţi şi:
Armata ISIL – antrenată de americani, finanţată de saudiţi
Cum au pus umărul americanii la nașterea monstruosului Stat Islamic
Putin acuză SUA că «se foloseşte de grupări teroriste» pentru a destabiliza guvernele altor țări
Mecanismele dominației occidentale: o scurtă istorie a Irakului și Kuweitului (I)

yogaesoteric
8 ianuarie 2015