Controlul maselor – Ingineria conștiinței umane

Fragmente din lucrarea Controlul maselor-Ingineria conștiinței umane de Jim Keith publicată la Editura Infinit (www.editurainfinit.ro)

Iată-l acum pe Omul cel Nou, privat de mintea şi trupul său, sufletul fiindu-i redus la instinctele animalice cu care se identifică. Concepţia sa asupra realităţii este o succesiune de imagini electronice transmise creierului său. Este o imagine difuză construită de stăpânii săi al cărei scop este să nu îl lase în nici un caz să perceapă realitatea efectivă. Fericirea îi este indusă prin intermediul unui tub sau a unei conexiuni electronice. Dumnezeul său vieţuieşte în spatele unei cortine electronice iar atunci când tragem cortina îl găsim pe vrăjitorul de la CIA, manipulatorul mass-mediei, ciberneticianul, cel care a ţesut lumea aceasta de vis.

Jim Keith (1949-1999)

Institutul Tavistock

Institutul Tavistock este unul din focarele importante ale controlului maselor. Influenţa sa se face resimţită prin mass-media, instituţiile ştiinţifice, corporații, guverne şi armată. Se spune că Tavistock, care reprezintă o colaborare între serviciile secrete britanice şi institutele de psihiatrie, a fost creat în 1921 la ordinul membrilor Institutului Regal al Afacerilor Internaţionale, RIIA (cunoscut şi sub numele de Chatham House). RIIA este unul din componentele grupului britanic Masa Rotundă Rhodes, fondat de imperialistul englez şi totodată mason, Cecil Rhodes. Grupul Masa Rotundă, ce are o mulţime de filiale, a fost cel mai aprig susţinător, în acest secol, al unui guvern mondial unic. Tavistock funcţionează în baza unor subvenţii acordate de familiile Rockefeller, Carnegie, de Ministerul de Interne britanic şi a multor altor subvenţii substanţiale anonime.
Fiind iniţial condus de ofiţerul al serviciilor secrete britanice, maiorul John Rawlings, Institutul Tavistock a fost proiectat încă de la început ca un centru coordonator pentru controlul social planetar folosind „trupe de şoc psihologice”, un termen inventat de Reese. Aceste trupe de şoc în halate albe de laborator se ramifică precum un evantai planetar, penetrând diverse organizaţii pentru a implementa politici considerate productive de către strategii organizaţiei.
Nucleul Tavistock este format de agenţi ai serviciilor secrete britanice, francmasoni, care colaborează cu capetele hidrei psihiatriei la nivel mondial, pentru a atinge două scopuri:
(1) O ordine unică mondială, în care statele naţionale sunt abolite şi există un singur centru de control totalitar.
(2) Simultan, controlul psihologic al lumii, sau folosind termenul inventat de ei, „societry” (n.t. în traducere liberă: o metodă de structurare exactă a relaţiilor sociale). Până şi materialele oficiale ale Institutului Tavistock recunosc orientarea sa spre controlul global al minţii oamenilor.
 
În anul 1932, psihologul german Kurt Lewin, unul dintre creatorii reţelei serviciilor secrete americane, OSS, precursorul CIA, a preluat de la Reese conducerea Institutului Tavistock. Lewin a fost unul dintre primii susținători ai utilizării traumelor pentru reprogramarea atât a individului cât şi a societăţi, folosind un modus operandi mai mult decât similar dictonului masonic „Ordo Ab Chao”, însemnând „prin haos la ordine”.
 

Perspectiva adusă în discuţie, având semnătura Institutului Tavistock este o metodologie recurentă pentru controlul minţii la nivel global şi programare culturală în secolul XX. Această de-programare a individului în vederea unei reprogramări ulterioare, se realizează prin inducerea acestuia într-o stare puternică de șoc obținută prin traumatizare și tortură. Dr. William Sargent de la Institutul Tavistock, despre care se spune că la data respectivă lucra şi în cadrul programului CIA de control mental MKULTRA, în cartea sa din 1957, Battle for the Mind – A Physiology of Coversion and Brain-Washing (Bătălia pentru minte – O fiziologie a conversiei şi spălării creierului) elaborată pe baza teoriilor lui Lewin, declara:
„Unor oameni cărora le-a fost suficient de mult perturbată funcţionarea creierului, prin inducerea intenţionată sau accidentală a fricii, mâniei sau surescitării li se pot inocula numeroase idei. Cel mai frecvent rezultat provocat de asemenea perturbări, este afectarea temporară a discernământului şi o sugestibilitate mărită. Manifestările în cadrul grupurilor sunt uneori caracterizate de termenul «instinct de turmă», şi apar cel mai adesea în timpul războaielor, epidemiilor severe, şi în general în perioadele de mare pericol, care măresc anxietatea şi prin urmare sugestibilitatea la nivel individual şi de masă.”
 
În timpul celui de-al doilea război mondial, Institutul Tavistock a coordonat Directoratul britanic de război psihologic, păstrându-şi apoi în continuare orientarea militară. Agenţii de la Tavistock au infiltrat agenţiile secrete americane, institutele de psihiatrie, industria, mass-media şi organismele politice, convertindu-le ferm spre îndeplinirea scopurilor de control global urmărite de organizaţia mamă.
 
Unul dintre planurile esenţiale ale Institutului Tavistock îl constituie o intervenţie la nivel individual cu intenţia de a face posibilă instaurarea Noii Ordini Mondiale văzută ca un întreg unde libertatea de exprimare a individului va disparea și posibilitatea de a gândi liber va fi anulată. Acest plan a fost pus în aplicare de către Laboratoarele naţionale de antrenament, care sponsorizează programele de „întâlnire” şi „sensibilizare” de grup, implicate în distrugerea personalităţii individuale şi apoi reconstruirea ei conform standardelor grupului. Se estimează că milioane de oameni au fost supuși acestui gen de „procesare”, inclusiv cei mai mulţi dintre conducătorii corporaţiilor şi oficiali din Departamentul de Stat, Marină, Ministerul Educaţiei şi Institutul Naţional al Educaţiei.
Deşi li se face reclamă ca fiind mijloace pentru eliberare personală şi organizațională, programele de sensibilizare sunt şi o unealtă eficientă pentru alinierea dorită de către lider la normele grupului, precum a fost demonstrat fără tăgadă, prin utilizarea unor metode asemănătoare la nivel de grup în cazurile sectei lui Charles Manson şi a lui Jim Jones. 
 
În publicaţiile sale, Institutul Tavistock este invariabil portretizat ca fiind o organizaţie non-politică, însă minciuna este evidentă. Drept exemplu, unul din proiectele recente ale organizaţiei este SMARTCARDS, un program pilot realizat în colaborare cu Universitatea Metropolitană Manchester, în numele Comisiei Europene. Acest proiect care are drept scop înregistrarea întregului istoric personal al unei persoane, inclusiv studiile, cursurile absolvite şi locurile sale de muncă pe un singur card de identitate, se desfăşoară în prezent în Europa și SUA, cu scopul de a facilita crearea unui sistem economic mondial strict controlat şi reglementat.

Inocularea ideologiei

Nu ni se spune decât ceea ce ei doresc să ştim. Probabil cea mai eficientă metodă de control descoperită vreodată este pur şi simplu managementul informaţiei. Această tehnică constă în ascunderea informaţiei, răspândirea de informaţii false (dezinformarea) sau direcţionarea greşită astfel încât realitatea cu care avem de-a face şi forţele care ne modelează viaţa să nu poată fi înţelese pe deplin. Aceste perspective înşelătoare sunt proiectate asupra populaţiei prin diverse mijloace de comunicare, dar în primul rând prin televiziune, radio, filme artistice, ziare, reviste şi internet.
 
Edward Bernays, prieten apropiat al lui H.G.Wells, unul din proiectanţii Noii Ordini Mondiale, ne oferă o mostră a unui model de gândire elitistă referitor la subiectul controlului prin mass-media. Bernays a redactat mai multe lucrări: Crystallizing Public Opinion (Cristalizarea opiniei publice) (1928), Propaganda (1928) şi The Engineering of Consent (Ingineria consimţământului) (1955). În cartea sa, Propaganda, Bernays scria:
„Pe măsură ce civilizaţia devine tot mai complexă, au fost inventate şi dezvoltate mijloacele tehnice prin care poate fi înregimentată opinia publică. Prin presa scrisă şi ziare, prin intermediul telefonului, al telegrafului, al radioului şi al aviaţiei, ideile pot fi răspândite rapid, chiar simultan, de-a lungul întregii Americi. Nevoia pentru un guvern invizibil este din ce în ce mai mult demonstrată.”
„Minţile ne sunt modelate, gusturile formate, ideile sugerate și suntem guvernaţi, în principal de oameni despre care nici nu am auzit vreodată. Indiferent de atitudinile pe care o persoană alege să le adopte faţă de această condiţie, este un fapt bine stabilit că în fiecare act al vieţii zilnice (fie acesta din sfera politică sau cea a afacerilor, a conduitei sociale sau a gândirii etice), suntem dominaţi de un număr relativ mic de persoane, care reprezintă o fracţiune infimă din cele 120 de milioane de locuitori cât numără populaţia ţării. Aceştia sunt o mână de oameni care înţeleg procesele mentale şi tiparele sociale ce caracterizează masele. Ei sunt cei care trag sforile, care controlează mintea publică, cei care stăpânesc forţele sociale şi creează noi metode de a supune şi ghida lumea.”
 
Bernays era departe de a dezaproba această manipulare, susţinând că masele trebuie să fie controlate prin propagandă:
„Manipularea inteligentă şi conştientă a comportamentului şi opiniilor organizate ale maselor este un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societăţii constituie un guvern unic, invizibil la rândul lui, care este adevărata putere conducătoare din ţara noastră.”
Bernays a participat de asemenea şi la proiectarea programelor americane de război psihologic. Nu este deloc surprinzător că el a fost pus la conducerea reţelei de comunicaţii CBS în perioada timpurie a acesteia.
 

Factorul crucial care permite controlul mass-media şi folosirea ei drept instrument de propagandă este dreptul de proprietate tip monopol. Un procent de 98% din cele 1700 de ziare cotidiene din SUA sunt deţinute de mai puţin de 15 corporaţii, iar Time Inc. are aproximativ 40% din încasări. Cele trei mari reţele de televiziune: ABC, CBS şi NBC încă deţin majoritatea audienţei.
Acţiunea monopolului este consolidată prin mijloace de control adiţionale şi sisteme de siguranţă. Acestea includ apartenenţa şefilor şi editorilor mass-media la grupuri precum Consiliul de Relaţii Externe, Skull & Bones, Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberg. Mulţi din membrii acestor organizaţii fac parte din alte grupări elitiste înrudite, acestea fiind sociale, politice sau de afaceri, asigurând astfel desfăşurarea unor acţiuni coerente a conducătorilor din umbră. Calitatea de membru în una sau mai multe din aceste organizaţii este practic necesară pentru a putea accede la cele mai înalte nivele ale succesului în Occident.
 
Ne vine astfel în minte declaraţia fostului director al CIA William Colby, deşi la momentul respectiv el vorbea despre comunitatea agenţiilor secrete americane:
„Din punct de vedere social, cât şi profesional acestea sunt grupate, formând o fraternitate pecetluită. Membrii lor mănâncă împreună la restaurantele lor favorite, dau petreceri la care sunt aproape doar ei invitaţi, familiile lor sunt înrudite, astfel încât nu trebuie să fie tot timpul cu garda sus. În acest mod se separă din ce în ce mai mult de lumea obişnuită formându-şi astfel o viziune mai degrabă distorsionată asupra acestei lumi. Viaţa dublă pe care o trăiesc devine norma de referinţă pentru ei, aceştia ajungând să privească de sus spre viaţa restului cetăţenilor.”
 
Scriitorul G.William Domhoff afirmă următoarele în cartea sa, „The higher Circles” („Cercurile Înalte”):
„Elita puterii a creat şi dezvoltat domeniul extraordinar al relaţiilor publice la o scară impresionantă. Unii dintre primii practicanţi ai acestei arte au ajutat la îmbunătăţirea imaginii industriaşilor şi bancherilor lipsiţi de scrupule, alţii s-au specializat în modelarea imaginii companiilor şi mentalităţii relativ la acestea. Din punct de vedere funcţional, departamentele de relaţii cu publicul a marilor companii, în cooperare cu firmele gigant specializate în relaţii cu publicul (care deservesc corporaţiile), au devenit un sistem de avertizare imediat al claselor superioare, alertându-se şi contracarând cea mai mică remarcă sau publicaţie care li se pare suspectă. Graţie lor, opinia publică este foarte bine monitorizată, evident cu ajutorul experţilor şi oamenilor de ştiinţă din domeniul social din universităţile finanţate de către marile corporaţii şi fundaţii. Opiniile care ies din tipare, odată detectate, sunt contracarate dur de un baraj de materiale scrise şi declaraţii publice…”
 

Infiltrarea mass-mediei de către agenţiile secrete a început concomitent cu formarea trusturilor de presă americane în cea de-a doua jumătate a secolului. Una dintre primele operaţiuni de control încununate de succes ale mijloacelor media a fost lansată în 1919 odată cu crearea RCA (Societatea Americană de Radio) de către Westinghouse, Morgan Guaranty and Trust, General Electric şi United Fruit Company. În 1929, David Sarnoff, un colaborator apropiat al Institutului Tavistock, a fost numit la conducerea RCA. La scurt timp după aceea, serviciile secrete britanice au demarat operaţiunea „Camera Neagră” în clădirea RCA din New York, sub comanda lui Sir William Stephenson (nume de cod: „Neînfricatul”) şi a generalului Marlborough Churchill, rudă cu Winston Churchill. Generalul Churchill avea să fie cooptat ulterior la fondarea Organizaţiei Macy, care va fi folosită drept sponsor pentru operaţiunile CIA de control al minţii MKULTRA. Toate cele trei televiziuni majore americane sunt ramuri ale RCA.
 
Războiul informaţional a intrat într-o nouă etapă în anii 1930, când Fundaţia Rockefeller a lansat „proiectele de război psihologic” pentru modelarea opiniei publice. Conform lui Christopher Simpson, autor al cărţii „Science of Coercion” („Ştiinţa constrângerii”):
„Ei erau un cerc remarcabil de unit, format din bărbaţi şi femei care împărtăşeau anumite concepţii importante privitoare la cercetarea comunicării prin mass-media. Aceştia considerau mass-media drept un instrument pentru managementul social, o armă ce poate fi utilizată în cadrul conflictului social; abordarea lor considerând că datele cantitative, în special rezultatele experimentelor şi anchetelor, sondajele de opinie şi analiza cantitativă de conţinut sunt mijloace ce relevă ceea ce este comunicarea, servind apoi aplicării acesteia în cadrul managementului social”.

Pervertirea sexualităţii

 
Un alt soldat loial devotat cauzei subjugării maselor a fost Alfred C. Kinsey, finanţat de către Rockefeller, coautor al lucrării de referinţă „Sexual Behavior in the Human Male” („Comportamentul sexual la bărbat”) şi al altor volume. Una dintre metodele mai puţin cunoscute de control şi de aplicare a eugeniei, este distrugerea moralităţii tradiţionale şi normalizarea devianţei.
Kinsey a studiat la Institutul Bussey la Harvard în anii 1920 – pe vremea când înfloreau cercetările eugenice – apoi s-a mutat pentru a preda la Universitatea Indiana, unde munca sa privitor la deconstrucţia culturală avea să decimeze în cele din urmă moralitatea sexuală americană, ajutând la destrămarea familiilor.
 
Conform biografului James Jones, Kinsey, întotdeauna portretizat în presă ca un familist conservator, era „unul dintre teoreticienii eugeniei înainte de cel de-al doilea război mondial”. Acesta a recomandat ca o parte a „claselor inferioare” să fie sterilizate pentru a se obţine un fond genetic mai bun. Printre prietenii lui Kinsey se număra şi Dr. Ewen Cameron, infamul doctor canadian.
 

În multe privinţe ceea ce se desfăşura în laboratorul lui Kinsey amintea foarte mult de ceea ce avea loc la data respectivă în laboratoarele de psihiatrie ale agenţiilor secrete.
De asemenea, se pare că şi renumitul magician negru Aleister Crowley, a exercitat o influență asupra lui Kinsey, care a vizitat Thelema Abbey cu puţin timp înainte de moartea sa în 1955. Deşi nu s–a stabilit că Kinsey a folosit lucrările lui Crowley drept sursă a cărţilor sale, ei aveau prieteni şi cunoştinţe comune precum regizorul Kenneth Anger, nazistul american George Sylvester Viereck şi francezul Rene Guyon.
 
Kenneth Anger a afirmat că:
„Kinsey era obsedat de ideea procurării jurnalului sexual al Marii Bestii (Crowley) … Pentru a obține bani pentru cercetare şi pentru a continua să beneficieze de sprijinul universităţii, Kinsey avea nevoie de scuza cercetării pentru a-şi valida obsesia permanentă pentru sex. Oricum sloganul lui Prok (porecla lui Kinsey) «Fă tot ce poţi mai bine şi lăsă-i pe ceilalţi să reacţioneze după cum doresc» pare o variaţiune a maximei lui Crowley «Fă ceea ce vrei». Iar dacă aşa stau lucrurile, mă întreb cum ar reacţiona publicul american să afle că respectatul Kinsey era un discipol al Marii Bestii?”
Cea mai eficientă armă a lui Kinsey pentru războiul psihologic a fost studiul sexualităţii americane, finanţat de Rockefeller, cel mai faimos volum fiind excesiv lăudatul studiu, „Comportamentul sexual la bărbat”, publicat în anul 1948. Imediat după lansare, s-au vândut peste 200.000 de exemplare în două luni, în special datorită reclamei făcute de către mass-media şi de către familia Rockefeller.
 
Rene Wormser, inspector în cadrul Comitetului Reese care investiga fundaţiile non-profit a afirmat în anul 1954:
„Fundaţia Rockefeller a oferit următoarea explicaţie privind conexiunile sale cu studiile lui Kinsey: în 1931 «organizaţia a devenit interesată de suportul sistematic al studiilor în domeniul fiziologiei şi a comportamentului sexual» … Activitatea acesteia în aceste arii de interes a fost în primul rând în legătură cu «comitetul pentru cercetare în domeniul sexualităţii a Consiliului Naţional de Cercetare (NRC)», căruia, până în 1954, Fundaţia i-a acordat 1.755.000 $, prin burse anuale, sume variind de la 75.000$ până la 240.000$.
Începând cu anul 1941, o mare parte a acestor fonduri au fost acordate studiilor Doctorului Kinsey, o subvenţie separată fiindu-i acordată direct lui Kinsey …”
 
Judith A. Reisman, PH.D autorul al cărţii „Kinsey: Crimes Consequences” („Kinsey: Încălcarea legii şi consecinţe”), scrie următoarele:
„Cercetarea cantitativă şi cifrele obţinute de Kinsey, s-au dovedit perfecte pentru ca Rockefeller să utilizeze astfel mass-media pentru a «modela atitudinile şi comportamentele sociale». Concepţiile oamenilor au fost schimbate prin comunicarea în masă, fapt ce a provocat respingerea castităţii, a controlului de sine şi a moralei publice precum şi amplificarea comportamentelor sexuale deviante. «Managementul social» de acest gen a fost pentru Rockefeller modalitatea de a schimba stilul de viaţă american, prin intermediul modificării a ceea ce Kinsey numea «modele de împerechere» în cadrul unei perspective evoluţioniste sau animalice privind comportamentul sexual uman”.
 

Problema principală privind „cercetarea cantitativă şi cifrele obţinute” de Kinsey este faptul că au fost distorsionate radical pentru a se potrivi cu scopurile sale. Cei care au studiat metodele şi datele obţinute de  Kinsey – care se pretind a fi o definiţie a sexualităţii normale în America – au constatat că printre subiecţii săi erau foarte multe persoane deschise pentru perversiuni sexuale, prostituţie sau molestare sexuală infantilă. Acești devianţi au constituit conform unor cercetători, o treime din totalul subiecţilor. Kinsey i-a cuantificat în baza lui de date ca fiind un eşantion normal din rândul populaţiei.
 
Cercetările lui Kinsey au inclus observarea sexualităţii infantile, stimularea manuală şi orală a organelor genitale ale copiilor, şi cronometrarea atingerii orgasmului de către copii.
Conform cu spusele lui Reisman, „Raportul Kinsey afirmă că cel puţin «317 pre-adolescenți» au fost supuşi experimentării sexuale de către adulți, şi confirmarea a cel puţin 2035 cazuri de experimentare asupra copiilor a fost recunoscută ulterior de către Gebhard şi Pomeroy, citaţi în lucrarea «Ethical Issues in Sex Therap» («Probleme etice în terapia sexuală»).” În colecţia de filme a lui Kinsey se aflau şi înregistrări cu copii filmaţi în timpul actului sexual, şi acte sexuale între adulţi şi copii.
Directorul Institutului Kinsey, Paul Gebhard a scris următoarele în 1981:
„Din moment ce actul sexual cu un minor este ilegal, a trebuit să ne bazăm pe alte surse de date. Unele surse au fost părinţii, majoritatea cu studii superioare, care și-au observat copii şi au luat notiţe pentru noi. Alte surse au fost educatoarele de la grădiniţe sau profesorii. Alţii au fost bărbații homosexuali interesaţi de copii mai mari, dar totuşi pre-puberali. Una din sursele de informații a fost un bărbat care a avut multe contacte sexuale cu copii şi care având inclinaţii ştiinţifice, a ţinut înregistrări detaliate a fiecărui act sexual. Unele din aceste surse au ataşat rapoartelor lor scrise sau verbale şi fotografii, şi în câteva cazuri şi filme … Tehnicile implicau contacte adult-copil, în principal orale sau manuale.” Mulţi ani după colaborarea sa cu Kinsey, Gebhard a recunoscut cu o candoare rar întâlnită printre inginerii sociali:
„Noi am fost… puţin spus imorali, chiar criminali. Ca exemple de imoralitate putem menţiona refuzul nostru de a informa soţia că soțul ei are … o boală venerică activă, şi refuzul de a le spune părinţilor că copilul lor prezintă manifestări sexual deviante importante. Un exemplu de act criminal este refuzul nostru de a coopera cu autorităţile pentru prinderea unui pedofil pe care l-am intervievat şi care era căutat pentru viol şi ucidere a unui copil.” Conform declaraţiilor din acea vreme, raportul Kinsey a „şocat” şi a „năucit” naţiunea în 1948. Motivul era simplu: americanii știau că informaţia pe care a furnizat-o raportul Kinsey nu se potrivea cu propria percepţie asupra moralei şi comportamentului sexual. Statisticile lui Kinsey erau greșite şi greşite au rămas. Printre altele, Reisman afirmă:
„De-a lungul ultimilor 50 de ani, datele furnizate de Kinsey au cauzat schimbări enorme în ce priveşte legile, medicina, ştiinţa, educaţia, schimbări care au constituit «marele model» urmărit de Kinsey încă de la început. Motivul efortului masiv şi extensiv din punct de vedere legal, educaţional şi politic de a continua înşelăciunea şi de a suprima încercările de a aduce adevărul la iveală este datorat mulţimii de instituţii multidisciplinare privitoare la sexualitate atât în SUA cât şi cele extinse la nivel global datorită Națiunilor Unite. Aceste edificii se sprijină în totalitate pe fundaţia falsei autorităţi a ştiinţei lui Kinsey, în timp ce se derulează o mulţime de programe ce înghit fonduri guvernamentale de miliarde şi care se ocupă cu studiul sexualităţii şi reproducerii umane, bazându-se pe falsele concluzii ale lui Kinsey.” Una din săgeţile lansate de Institutul Kinsey a fost un grup de „întâlnire” numit Tehnica Atitudinii Sexuale (SAR), care a pregătit cel puţin 60.000 de persoane începând cu anii ‘80. George Leonard a scris următoarele despre experiența sa în cadrul SAR:
„Saturaţia senzorială a culminat în noaptea de sâmbătă cu un eveniment multi-media denumit F-korama … în întuneric … imagini ale unor fiinţe umane – şi uneori chiar şi animale – angajându-se în toate actele sexuale imaginabile, acompaniate de strigăte, gâfâituri, gemete, toate acestea acompaniate de uvertura concertului pentru vioară al lui Ceaikovski. Şaptesprezece filme care rulau simultan … După câteva ore, au fost proiectate pe perete patru imagini, un cuplu normal, unul homosexual, unul lesbian şi unul animal. Subiecţii erau goi … Am simțit că devin dezorientat … ea săruta un bărbat sau o femeie? Mă străduiam să sortez actele pe care le vedeam în categoriile corespunzătoare … iar apoi nu îmi mai puteam aminti care, unde aparţinea. Nu este firesc ca eu să fac aceste discriminări? Am căutat indicii. Nu era nici unul. Am început să mă simt rău. În curând am realizat că pentru a evita ameţeala şi vertijul trebuia să renunţ la încercarea de a discrimina şi pur şi simplu să mă abandonez experienței … Diferenţele pentru care multe vieţi au fost ruinate, nu erau doar lipsite de importanţă, ba chiar deveneau invizibile. În final … nimic nu mai era şocant … dar nu mai era nici sacru. Dar, pe măsură ce conduceam spre casă, am început să mă simt puţin în neregulă. Era ca şi cum aş fi fost păcălit … de propriul meu răspuns condiţionat de a lua cea mai deschisă poziţie … indiferent de sentimentele mele mai profunde … iubirea nu fusese menţionată nici măcar o singură dată în întreg week-endul.” Kinsey a creat o discontinuitate în moralitatea americană, până la punctul în care aproape orice act sexual a devenit în prezent acceptabil. Schimbarea soţiei, divorţul imediat, schimbarea partenerilor (swinging), ilustrarea actelor sexuale în mass-media, homosexualitatea şi sado-masochismul sunt promovate ca fiind normale. La fel ca majoritatea acţiunilor întreprinse de inginerii sociali, există mai multe motive pentru aceasta.
– Unul din ele este crearea unei societăţi aşa-zise „a simţurilor”, suprasaturată de sex, droguri, TV (forma modernă de „pâine şi circ”, astfel încât manipulatorii nu întâmpină nicio împotrivire din partea unui electorat degradat).
– Un alt motiv este separarea actului sexual de procreare, astfel făcând mai uşoară instituirea sterilizării şi contracepţiei, inclusiv avortul, la nivelul „maselor”.
– Un alt scop este distrugerea familiei ca nucleu al societăţii, deschizând astfel uşa unei mai mari posibilităţi de intervenție socială şi manipulare. Deşi este periculos să arătăm aceasta în zilele noastre, când în numele „eliberării sexuale”, orice lesbiană poate avea propriul său show de televiziune, forţele care au dat naştere orientării fasciste spre Noua Ordine Mondială şi spre eugenie sunt în primul val al asaltului pentru distrugerea valorilor tradiționale din domeniul sexualităţii. Această abordare a fost exemplificată de nazişti, pentru care, conform lui Pearl Buck, „Iubirea era de modă veche, sexul fiind modern. În cadrul propagandei lor, naziştii au restaurat astfel „dreptul la dragoste” în propaganda lor.” Războiul împotriva sexualităţii normale – şi pentru controlul maselor – continuă şi astăzi.   Citiți și:Controlul minții umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor
Programarea Mentală – «Asul din mânecă» al organizaţiei criminale a «Iluminaţilor»
  yogaesoteric4 iulie 2011  

Also available in: English