Corey Goode: Experienţe cu extratereştri (I)

 

Primele mele experiențe cu extratereştrii au început atunci când aveam doar 5 ani. Am simțit nevoia să ies afară, nu știam de ce, iar atunci când am făcut aceasta, erau trei globuri aurii care pur și simplu pluteau pe cer. Iar când am început să le privesc, fără să-mi fie frică, dintr-o dată am început să plutesc.

Îmi amintesc că am început să mă ridic de la sol şi următorul aspect pe care îl ştiu este că eram într-o cameră în care se afla o femeie nordică, care se deplasa în acel spaţiu însoţită de niște mici cenușii. Femeia nordică m-a condus către o cameră cu copii care se jucau. Unii dintre ei nu aveau păr și ochii lor erau puţin diferiţi, dar arătau umani. Erau și câțiva oameni normali, ca și mine, acolo. Îmi amintesc de un frate și o soră care erau roșcați și care se jucau cu alți copii hibrizi.

La un anumit moment dat, femeia nordică a venit şi mi-a dat un mic dispozitiv care era un puzzle 3D. Acest puzzle avea pătrate şi cercuri care ieșeau înafară și era necesar să potrivesc toate aceste forme la un loc. Am reuşit să-l fac repede. Atunci femeia nordică a venit şi m-a ghidat într-o cameră de control, care era mai întunecată, și am văzut acolo alți nordici aşezaţi în jurul unor panouri de control. Un ecran curbat a apărut în faţa mea. Dintr-o dată, hărți stelare au început să apară, iar ea mă întreba: „aceasta este casa ta?”. Iar eu îi spuneam: „nu, casa mea este cu mama mea”. Ea mergea la altă imagine şi întreba: „este aceasta casa ta?”. Si eu ziceam „nu”. Iar apoi ea a mi-a arătat o planetă foarte mare care arăta similar cu Saturn şi care era locuită. A arătat către ea și a întrebat: „este aceasta casa ta?”. Dar eu am simțit nevoia să merg acasă, iar ea m-a condus afară și m-a dus acasă. Aceasta a fost prima mea experiență cu extratereştrii, de care îmi amintesc.

La puțin timp după aceasta, am început să văd navele pirat. Aveam 5 ani și locuiam cu bunicii mei și am simţit acelaşi impuls să merg afară. Am văzut o navă venind în jos tot mai aproape, până a aterizat la sol. Am intrat în navă și apoi, dintr-o dată, m-am aflat într-o cameră rotundă care avea o fereastră prin care puteam vedea 360 de grade de jur împrejur. M-am uitat pe acea fereastră şi am văzut apartamentul meu, întregul oraș, în timp ce nava îşi lua zborul. Am fost condus prin diverse zone. Îmi amintesc ca am ajuns într-un spatiu în care o fiinţă cenuşie foarte înaltă şi doi mici cenuşii, precum şi doctori umani îmbrăcaţi în halate de laborator, examinau oameni şi făceau diverse experienţe.

Nu-mi amintesc ca aceste examinări să fi fost făcute şi asupra mea. Următorul aspect pe care mi-l amintesc este că mi-am recăpătat cunoștința şi eram, din nou, în aceeași cameră circulară și apoi m-am văzut pe mine însumi plutind în jos către casa mea şi nava plecând.
Acestea au fost primele mele întâlniri cu extratereștrii.

Când aveam aproximativ 7 ani, în anul 1977, am fost adus în programul MILAB. Am primit recent câteva documente de la Sigmund, pseudonim al unui oficial de la Forțele Aeriene. El mi-a oferit informații la un moment dat și mi-a spus că eu am fost un bun de preț între anii 1977 și 1997.

Deci se pare că adevăratul antrenament MILAB a început atunci când aveam 7 ani. Deoarece am fost identificat ca fiind un empat-intuitiv, eram un instrument perfect pentru ei. Au început să mă formeze. Am început să am experiențe neobişnuite în antrenamentul meu MILAB, ajungând să exersez cu spaţiul holografic. La unul dintre antrenamente am intrat și am văzut 7 oameni din forțele aeriene aflaţi la o masă, apoi oameni în halate albe. Ceea ce ei încercau să facă era să-mi folosească abilităţile de empat-intuitiv și să mă antreneze să interferez cu extratereştrii. Perioada de antrenament a durat de la vârsta de 7 ani până la vârsta de 16 ani, chiar înainte să merg în Programul Spațial Secret (PSS).

Prima mea experiență adevărată a avut loc atunci când aveam 13 ani. Am fost luat de pe planetă către o mică stație spațială, care se află chiar în afara orbitei lui Jupiter. Era o anomalie temporală, pe care o puteam vedea cu ochiul liber și era necesar să intru și să ies într-un anume mod, prin aceleași coordonate – ceva ce se numea perforare de intrare și de ieșire.

Atunci când am zburat în interiorul ei, era întuneric beznă. Nu erau alte stele și tot ce puteai vedea erau alte nave care zburau către această stație spațială.

Un capăt al acesteia arăta ca o scoică, iar celălalt capăt era un disc mare. Iar în interiorul acelui disc era o sală de întâlnire imensă de tip ONU, iar eu am fost dus în acea sală de întâlnire pentru a fi unul dintre cei trei empați-intuitivi de suport. De obicei ei aveau doi alți copii, sau tineri adolescenți, împreună cu mine. Aveau nevoie de trei pentru a triangula orice tip de înșelăciune sau frică, sau de orice avea nevoie să știe persoana principală a întâlnirii.

Exista si un reprezentant de pe Pământ, căruia i se oferea un loc în această întâlnire de Consiliu. Erau aproximativ 60 de ființe diferite care deja se plimbau de colo-colo în interiorul acelei încăperi, iar unii erau aşezaţi. Așadar, îmi amintesc că am intrat în acea cameră. Toate aceste ființe erau mai mari decât un om normal. În cea mai mare parte urmăream să scanez și să mă uit la aceste ființe diferite, pentru a încerca să primesc vreun fel de energie de la ele, dar ele în mare măsură mă ignorau și nu interacționau cu mine absolut deloc.

Multe dintre ele nu arătau că ar fi dorit să interacționeze cu adevărat unele cu altele. Nu cred că era o întâlnire cu adevărat prietenoasă. O mare parte din timp, multe dintre aceste fiinţe aveau neînțelegeri unele cu altele, datorită acestor 22 de programe genetice diferite care sunt în competiție, dar care, dincolo de toate, sunt gestionate de acest comitet.

Aceasta a fost prima dată când am văzut un număr mare de tipuri diferite de ființe extraterestre în același loc. Mai târziu am mai fost adus la aceste întâlniri de 3 ori. La primele două întâlniri erau în mare măsură aceleași grupuri acolo, cu excepția ultimei ocazii.

În timpul ultimei întâlniri, am văzut că în jurul Pământului exista un fel de barieră energetică care împiedica mulţi extratereştrii să plece sau să vină. Și erau mulţi extratereștrii (ET) pe care nu îi mai văzusem înainte, o mulțime de ființe acvatice diferite, mult mai multe tipuri de ființe insectoide, care afirmau că ei se află aici pe planeta noastră, făcând cercetări care nu au nimic de a face cu oamenii. Ele erau mult mai interesate de oceanele noastre sau de pădurile noastre. Ei nu erau interesaţi de oameni, dar aveau indivizi din specia lor care erau izolați pe pământ și se aflau acolo pentru a face lobby pe lângă puterile în funcție pentru a căuta să-și dea seama cum să procedeze ca semenii lor să plece de pe planeta Pământ.

Ceea ce a fost interesant legat de aceste întâlniri a fost faptul că, adesea, ei se anunțau înainte să se ridice să vorbească pe această platformă, dar pentru anumite motive, ceea ce vorbeau a fost șters din memoria mea. Se luau o mulţime de măsuri ca eu să nu plec cu anumite informaţii.

Când interacționezi cu o ființă umană, nu contează că este dintr-o țară diferită, sau are un mod de a trăi complet diferit, oamenii continuă să aibă același tip de energie când sunt triști sau fericiți, iar tu ești capabil să-i citești. În schimb, cu aceste ființe este necesar să stabilești o linie de pornire și este foarte greu când nu interacționezi cu ele, așa că în cea mai mare parte noi urmăream să recepționăm orice se simțea aşa ca înșelătoria, ca frica sau ca panica, şi transmiteam aceasta printr-un dispozitiv manual către persoana de la întâlnire pe care noi o ajutam. La sfârșitul fiecăreia dintre aceste întâlniri, noi eram interogați și era mereu o interogare chimică, ei ne foloseau ca pe un dispozitiv USB.

Ei ne puneau în anumite situații să mirosim totul, să auzim, să gustăm, să vedem totul, iar când ne întorceam, aveau capacitatea de a descărca acea informație de la noi prin intermediul acelorași scaune holografice în care obișnuiau să ne antreneze, iar când descărcau informația te spălau pe creier. Între 3 și 5% dintre oamenii care sunt spălați pe creier, încep să-și recapete amintirile. Eu am început să recuperez bucăți de amintiri foarte rapid. Atunci când ai unele bucăți, găsești fire de care să tragi, iar apoi obții bucăți mai mari de informații care încep să se conecteze astfel încât întreaga imagine se completează foarte rapid.

La aceste întâlniri ale Super Federației, ființele care erau prezente discutau programele genetice și cele spirituale care se desfășurau pe Pământ. Ei descriau 22 de programe diferite, ce aveau componente genetice și spirituale și existau, aşa cum am mai spus, 60 de rase de extratereştrii participante în aceste programe.

Dacă ființele cu care am interacționat sau cel puțin pe care le-am observat în aceste întâlniri, sunt bune sau rele, este foarte dificil de zis. Aceste fiinţe se aflau acolo pentru a-şi valida programul lor experimental și pentru a prezenta informații despre acele experimente și eventual plângeri faţă de alte grupuri care interferau cu experimentul lor genetic. Deci ei erau mai focalizați pe experimentul lor, așa că eu nu aș putea spune ce era în conştiinţa lor sau cât de morali erau ei.

Erau o mulțime de ființe ce arătau diferit, erau şi humanoizi, unii cu o înălțime care varia între 1,50 m şi 1,65 m, cum era şi unul dintre ei pe care l-am mai văzut pe o navă cu altă ocazie. El stătea acolo și avea un zâmbet pe față tot timpul și doar observa. Nu l-am văzut să se ridice și să vorbească, absolut deloc. El părea doar să observe, în principal.

Am descoperit interesant faptul că unii dintre ET arătau exact ca noi, având doar o piele un pic diferită ca nuanță. Ei ar fi putut să meargă pe străzile noastre şi ar fi arătat doar ca niște oameni mai ciudați. Unul dintre acele grupuri era cel al nordicilor, cu care am devenit familiar de timpuriu în viață, primele mele întâlniri fiind cu ei. Nordicii erau foarte mult implicați. Ei păreau să aibă un fel de poziție de tip clerical în acest consiliu, şi aveau o mulțime de reprezentanți la întâlniri. Se deplasau de colo colo și aveau discuții cu mici grupuri separate de extratereştrii, așa că ei cu certitudine au o implicare destul de mare în toate aceste programe diferite care se desfășoară.

O mulțime de oameni folosesc termenul generic „nordici”. Totuşi există un număr de specii diferite pe care le poți numi nordici, dintre care unii sunt foarte înalți, 2,6 – 2,75 m înălțime, au păr blond, ochi albaştrii, par a avea un fel de frizură gen castron, cu părul tăiat scurt și au 6 degete; sunt foarte bine făcuţi.

Mulți dintre acești extratereştrii arătau foarte umani. Am remarcat un bărbat și o femeie care nu aveau păr, aveau piele albastră, ochi albaștrii și erau foarte înalți, probabil 2,75 m înălțime, dacă nu mai mult. În cea mai mare parte a timpului, ei erau aşezaţi, erau foarte deschiși, purtau îmbrăcăminte de genul tunicilor, albă și aveau centuri din aur foarte subțiri în jurul lor, iar eu nu i-am văzut niciodată să se ridice și să vorbească la aceste conferințe. Ei păreau să aibă un aer regal și păreau a fi foarte pacifici, încrezători și buni observatori.
Aceasta este o imagine a ceea ce oamenii au numit ca fiind un Eben. Și mulţi oameni au descris că au fost răpiți de acest grup și au interacționat cu Ebenii.

Mai era şi un alt grup care se plimba în jur, la fel ca nordicii, și interacționa cu celelalte grupuri. Păreau să aibă ceva putere, deoarece celelalte grupuri veneau la ei și îi rugau să-i ajute în rezolvarea diverselor plângeri pe care le aveau față de alte grupuri. Cred că ei erau un fel de grup de supraveghetori care observau și se asigurau că acest experiment merge conform planului și nu merge în folosul cuiva anume.


Citiţi continuarea articolului

Citiţi şi:

Fost Ministru Canadian al Apărării: «Illuminati satanici conduc lumea din umbră. Patru specii de extratereștri sunt deja prezente pe Terra»

Sfârşitul jocului 2 (I)

 

yogaesoteric
7 iunie 2020


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More