Experimente stranii în baze subterane americane (II)

 

Vă prezentăm în cele ce urmează un interviu excepțional oferit lui David Wilcock de Emery Smith, un fost agent al unor servicii secrete militare americane. El a dezvăluit din propria sa experiență detalii senzaționale din activitatea desfășurată în cadrul unor baze subterane americane de mare adâncime, unde au loc tot felul de experimente stranii, care au implicat inclusiv contactul cu anumite ființe extraterestre.

Citiţi prima parte a articolului

David Wilcock:
Unul dintre aspectele despre care mi-ar place să aflu mult mai mult este dacă tu ne poți oferi o descriere mult mai exactă a bazei subterane în care ai lucrat. Deci hai să vorbim despre asta, hai să vorbim despre… chiar și despre ceva atât de simplu ca: există un loc de parcare? Aveați un loc de parcare subteran?

Emery Smith: Da. Aveam. Cumva așa cum auzi în poveștile despre oamenii care zboară către Nevada și merg în Aria 51… Ei bine, în aceste baze există multe locuri de intrare și ieșire, pentru fiecare secțiune și fiecare departament. Sunt niște amenajări subterane foarte mari. Adică, noi vorbim despre amenajări pe mai multe niveluri acolo jos, cu multe aripi speciale. Unele lucrează la propulsii energetice, altele lucrează la regenerare, iar altele lucrează la… există un întreg serviciu medical al bazei, de asemenea, de fapt este un mic orășel de oameni care chiar locuiesc acolo și care nu ies la suprafață de obicei, din ce știu eu… Este o locaţie foarte dinamică, așa că pentru mine, din moment ce eu deja lucram în bază, era ușor deoarece doar mergeam cu bicicleta la accesul din acea clădire mică. Deci clădirea mică, despre care ai crede că este un turn pentru pompieri sau indiferent ce altceva, este de fapt în mijlocul unei zone mari, unde pot parca mii de mașini. Nimeni nu ar crede că turnul acela ar putea avea ceva neobișnuit. Deci intri și iei un lift către în jos și ajungi la un hol imens și la o scară rulantă. Iar scara rulantă este cam așa cum vezi la aeroport, adică foarte lungă.

D.W.:
Mergi pe scara rulantă vreo 10 minute… se merge repede?
E.S.: Da, este foarte rapidă.

D.W.:
Chiar?

E.S.: Da. Te poți chiar și așeza.

D.W.:
Ce vezi? Este un tunel?
E.S.: Doar un tunel, un coridor. Este alb și are un tavan din marmură neagră, ca un onix negru, eu nu știu ce este, dacă se poate vedea prin el, dar cred că este foarte diferit de ceea ce știm în mod obișnuit… Oricum pe atunci era foarte dificil de văzut. În orice caz, tunelul nu este foarte mare.

D.W.:
Crezi că vreuna dintre acele mașinării de forat în subteran ar fi putut face acel tunel?
E.S.: Da, cea care foloseşte căldura, care încălzește piatra până se topește. Așa le-au făcut pe toate… În principiu ei fac tuburi de lavă acum… Fac peste tot, inclusiv autostrăzi subterane pentru a merge oriunde doresc în lume.
Acum, când ne gândim la o scară rulantă, în mod normal ne gândim la caneluri metalice verticale, care sunt toate una lângă alta și există dinți între fiecare strat… Ei bine, nu, aceasta este complet plată și făcută dintr-un fel de policarbonat, nu puteai vedea prin ea și te puteai aşeza pe un scaun.

D.W.:
Deci există și scaune pe ea.

E.S.: Da, ești ca pe o șenilă, care se mișcă. Ca să îți faci o idee mai clară despre facilitățile tunelului, pot să îți spun că Epcot (parcul de tehnologii avansate marca Disney, n.t.) arată ca o glumă. Revenind la banda transportoare, când ajungi la capătul ei, te duci la stația de verificare.

D.W.:
Cum arată, unde te afli, ce vezi?
E.S.: Există niște uși de sticlă acolo, care se deschid așa cum vezi în Star Trek, se deschid și vezi două centre de verificare, iar dacă există cineva în ambele, este nevoie să aștepți în afara sticlei, căci pot exista alți oameni înaintea ta la verificare.

D.W.:
Ei sunt intervievați sau ceva?

E.S.: Da, sunt uneori și întrebați câte ceva. Deci ai o verificare de securitate aici și alta aici… și…

D.W.:
Și ce fac mai exact acești soldați de la birourile de verificare?
E.S.: Ei bine, ei îți verifică amprenta palmei, fac scanare de retină, iar apoi este necesar să le arăți permisul, unul foarte generic.

D.W.:
Iar soldatul vorbește cu tine? Este nevoie să răspunzi la întrebări?
E.S.: Da, ei pun întrebări… uneori câteva, alteori doar zic „Mergeți”. Și mai au și acele animale speciale… un fel de câini.

D.W.:
Câini speciali… Special însemnând ce? Arătau diferit?
E.S.: Ei erau antrenați cumva şi au fost hibridizați. Aduceau, ca să zic așa, cu ciobănescul german amestecat cu Mastiff și un Bloodhound.

D.W.:
Chiar?

E.S.: Erau acolo și se aflau în interior ca într-un compartiment, dar te puteau mirosi pe măsură ce treceai de ei. Sunt destul de sigur că nu puteai trece de ei fără să te miroasă. Iar ei știau mereu cum să facă asta, să te miroasă imediat. Apoi treceai prin alte două uși și ajungeai în vestiar. Vestiarele erau pe sexe, bineînțeles, vestiar de femei și de bărbați. În vestiar te dezbraci și-ți pui pe tine un gen de halat, ce seamănă cu o salopetă. Mergi apoi mai departe către următoarea ușă, intri într-un alt coridor și există o cameră pe dreapta, iar acea cameră este locul unde sunt trecute sarcinile tale și de acolo îți ridici dosarul și banderola.

D.W.:
Deci dosarul tău… așa îți preiei comenzile?
E.S.: Da, de obicei sunt pur și simplu acolo. Iar uneori sunt acolo anumite personaje pe care noi îi numim „directorii”, care vin personal deoarece vor să-ți explice ceva. Ei știu cu aproximativ jumătate de oră înainte că tu vii.

D.W.:
Așa…

E.S.: Deci ei știu cam tot ce îi interesează despre tine. Și vor veni la tine și îți vor spune: „Hei, noi avem asta și asta și te vom informa legat de… spunând: avem asta și asta și asigură-te că faci asta și ailaltă”. Apoi tu ieși de acolo și ești preluat de gărzile albe, care te escortează. Chiar dacă nu ar exista garda albă, poți urma dungile colorate.

D.W.:
Ce sunt dungile colorate?
E.S.: Atunci când mergi pe acele holuri albe frumoase există aripi ale camerelor de operațiuni… camere de operațiuni presurizate și arată ca și cum ai intra într-un avion 747 Jumbo Jet deoarece ușile sunt ca acele hexagoane mari, uși pentru aspirație cu vacuum. Iar culorile se corelează cu aripa în care vei lucra în acea zi. Iar asta îți spune cât de multe aripi sunt acolo jos. Fiecare aripă poate avea între 30 și 50 de camere. Da, de genul acestor camere vidate.

D.W.:
Și cât de multe etaje crezi că sunt?
E.S.: Unde am fost eu?

D.W.:
Da.

E.S.: Peste 50. Peste 50 de etaje, doar în zona medicală.

D.W.:
Deci imediat ce înțelegem mai bine ceea ce se face acolo, ne dăm seama că numărul de corpuri extraterestre pe care-l au acești tipi este imens… Da, este formidabil. Iar tu ai spus că nu prea ai remarcat repetiție în privința tipurilor de ţesuturi văzute.

E.S.: Da, erau diferite, mereu diferite…. Dar întrebarea este: le-au crescut acolo? Vezi… nu știm cu adevărat asta… Căci ei îți vor arunca unele dezinformări în caz că într-o zi vei ieși în public. Și nimeni nu mă va crede că am văzut un reptilian de trei metri escortându-mă de-a lungul coridorului…

D.W.:
Spui chiar că ai văzut un reptilian?

E.S.: Ooo, spun că am văzut o grămadă de ființe. Că unele erau hibride, clonate, imprimate 3D… că erau conștiente sau nu… Eu asta nu știu sigur pentru că ni se crea permanent o stare de confuzie și incertitudine. Foloseau inclusiv niște efecte de film SF ca să-i deruteze pe oamenii de știință sau să-i amenințe în caz că ar fi simțit că sunt pe cale să iasă public și să vorbească. Deci cea mai bună cale de a-i împiedica să vorbească este să le arăți ceva ce este complet îngrozitor, iar apoi ei vor gândi că dacă vor spune ceva sau vor pleca sau vor face indiferent ce, s-ar putea să o pățească. Și în plus dacă vor crede că au aflat într-adevăr ceva nemaipomenit… le rămâne mereu îndoiala: dar oare așa e? Este real?

D.W.:
Corect.

E.S.: Doar pentru că tu ai văzut ceva, asta nu înseamnă că este real. La fel este și cu noii sateliți pe care-i avem, care proiectează imagini cu mașini la sol, inclusiv umbre, care arată că sunt fix aici, dar ele nu sunt cu adevărat aici.

D.W.:
Deci spui că ei pot proiecta ceva care să arate exact ca o mașină, dar nu este cu adevărat o mașină? Este doar o proiecție din satelit?

E.S.: Este o proiecție a unei mașini care este chiar palpabilă, dar dacă te îndrepți către ea vezi că poți trece prin ea. Este o iluzie, dar foarte convingătoare pentru că pune o cantitate de atomi într-o anumită zonă și poate reflecta și lumina.

D.W.:
Interesant…
E.S.: Deci în aceste condiții ți-e greu să spui că ai văzut o navă sau un ET sau un hibrid sau indiferent ce altceva… În cazul meu este însă altceva pentru că eu chiar am atins și simțit și am testat…

D.W.:
Ok, e clar. Din moment ce noi am vorbit de genul acesta de ființe înainte, în loc să-ți ofer eu vreo direcție, ai putea să fii, te rog, mai specific în a le descrie… Ai spus că era de trei metri înălțime, dar poți să ne spui mai mult despre cum arăta de fapt?
E.S.: Am folosit această cifră ca un exemplu, dar am văzut și alte fiinţe care măsurau între 2,5 și 4 m înălțime, dar și unele mult mai mici, de vreo 55 de cm.

D.W.:
Dar unii dintre ei ai spus că erau vii? Erau tratați ca un fel de prizonieri?
E.S.: Ei bine, da. Și cam acesta este motivul pentru care am optat să ies după 10 ani, deoarece am simțit că ceva nu era în regulă, deoarece unul dintre corpurile pe care le-am primit era foarte cald.

D.W.:
Așa…
E.S.: Deci am știut, evident, că tocmai murise. Așa că am ieșit într-un mod onorabil, am ieșit din contractul de muncă, mi-am ținut gura pentru vreo 15 sau 10 ani…

D.W.:
Deci corp cald înseamnă că e posibil să fi fost omorât fix înaintea autopsiei tale.
E.S.: Corect. Dar am văzut și ET vii, față în față. Sau ceva ce erau ca niște ET. Ca niște ET sau hibrizi sau clone, indivizi clonați după ET.

D.W.:
Acum hai să ne întoarcem la liniile tale colorate, căci vreau să descriem și interiorul camerei înainte să încheiem acest episod. Ce se petrece când ajungi la ușa ta?
E.S.: Ei bine, pe fiecare coridor, nu uitați, sunt cei de la securitatea albă. Nu va exista vreodată vreun moment în care să nu-i vezi pe tipii ăștia. Ei sunt postați pe fiecare coridor. Coridoarele pot merge foarte, foarte departe.

D.W.:
Deci nu există nicio zonă privată acolo.
E.S.: În niciun caz, nu există nicio zonă privată. Deci ceea ce ai de făcut când ajungi în faţa camerei este să treci prin zona presurizată în care să-ți pui costumul… Aceea este zona curată, zona sterilă.

D.W.:
Este ca o zonă ermetică între ușă și zona de circulație.
E.S.: Corect.

D.W.:
Iar acei doi tehnicieni conduc această operaţiune alături de cei doi soldați, tipii în alb. Aveai halatul deja pe tine, dar mai era nevoie să pui un echipament adițional?
E.S.: Da, era necesar să-ți pui costumul.

D.W.:
Ce este costumul?
E.S.: Este un costum spațial foarte ușor, așa cum vezi în filme. Totul este transparent și ai propriul tău oxigen, pe care-l conectezi la peretele unității tale, deci nu e necesar să porți nimic, este foarte ușor și este făcut ca dintr-o substanță din goretex-poliuretan, care este impermeabilă, complet etanș, adică tu ai propriul tău aer, care se reciclează acolo, ai propriul tău difuzor, poți comunica, iar mănușile pe care le porți în aceste costume sunt același tip de mănuși care sunt folosite în chirurgie. Sunt ambidextre, sterile, iar uneori este nevoie să folosești anumite mânuși care sunt făcute din altceva. Căci ei nu vor ca anumite substanţe… cum ar fi latexul sau altele non-latex să fie atinse și să distrugi de fapt indiferent ce atingi… Există tipuri diferite de costume, pentru feluri diferite de autopsii.

D.W.:
Așadar spui că… încerc să vizualizez asta… ai ca un furtun pe care-l conectezi la un perete, imediat ce treci de zona etanșă?
E.S.: Deci intri în zona etanșă și ești escortat de acești tipi de la securitate, iar ei deschid ecluza, cam așa cum ai vedea într-o navă a marinei. Iar apoi tu intri și ești îmbrăcat, și pur și simplu îți conectezi furtunul respectiv cu două cordoane: unul cu oxigen și celălalt e un cordon electric de comunicare, care te ajută să-i poți auzi dacă ei vor să-ți vorbească.

D.W.:
Ai putea să descrii pe scurt ce vezi în cameră odată ce ai intrat în interiorul ei?
E.S.: Este fără urme de îmbinare, pereții au o nuanță alb rozalie… Spațiul este oval și toți pereții interiori pot să apară în diverse tipuri de secțiuni. Iar secțiunile ar putea avea toate instrumentele de care ai avea nevoie ca să faci indiferent ce este necesar să prelevezi sau să efectuezi vreo testare. Corpul pe care vei lucra se află pe această platformă.

D.W.:
Deci imediat ce intri vezi „file-urile de somon”… Ai spus că au început cu țesuturi care seamănă cu file-urile de somon și că apoi ai primit la un moment dat să analizezi un braț sau o mână… Care a fost perioada care a trecut de la „file-urile de somon” până la brațe și cât a mai trecut până ai analizat corpuri complete? Putem vorbi un pic despre asta?
E.S.: Da, a luat aproximativ 16 luni… Primești actualizări de securitate odată la 3-6 luni, dacă ești cuminte și-ți ții gura închisă. Se petrece rapid deoarece ei lucrează cu foarte mulți oameni. Iar eu chiar doream să învăț asta și eram așa de captivat încât am făcut tot ceea ce ei au vrut să fac. Dar apoi mostrele au devenit din ce în ce mai ciudate, și primeam unele din ce în ce mai bune și era frustrant deoarece nu-ți era permis să întrebi: „De la ce sunt astea? Cum le-ați obținut?”.
Iar cam după 10 luni au început să vină corpurile, corpuri parțiale, nu vreun corp întreg. Nu am primit corpuri întregi până la plecarea mea. Am ieșit deoarece am devenit cumva legat emoțional de ceea ce făceam.

D.W.:
Ai putea să ne descrii primul corp parțial pe care l-ai văzut? Cum arăta?

E.S.: Da, era o piele colorată ca de leopard, era un torace și arăta ca și cum ar fi explodat. Avea piele reptiliană și organe normale, așa cum avem și noi în interior. Așa că am văzut o splină, o inimă, un plămân. Fața era prea deformată și distrusă, așa că nu vă pot spune cum arăta, dar avea o conformație osoasă normală așa cum avem și noi. Pielea era frumoasă, o piele albastră leopard irizată. Mostra respectivă mi-a reamintit că am crescut în Everglades, unde erau broaște leopard care aveau acest gen de model în cercuri cu forme de pene de păun.

D.W.:
Chiar?

E.S.: Da, acel colorit distinct, rotund, dar o piele foarte moale.

D.W.:
Te-ai speriat prima dată când ai primit un corp parțial? Ţi-ai spus ceva de genul: „Oh, Dumnezeule, ce se petrece aici?”.

E.S.: Da, eram șocat… Apropos, ei îmi măsurau bătăile inimii tot timpul, măsurau modul cum reacționam, dacă-mi mențineam cumpătul. La un moment dat chiar m-au întrebat: „Hei, ești bine?”. Doar o dată.
Mi se permitea să operez doar o parte a unei părți a corpului, dar eu doream să știu mai mult. Există anumite țesuturi de la clone și de la ET reali și de la oameni și am realizat că țesutul clonat nu este așa de puternic comparativ vu cele care se dezvoltă natural.
Țesuturile noastre naturale sunt cu adevărat puternice… depinzând, bineînțeles, de cât de mult timp au fost… moarte sau înghețate sau indiferent ce condiție ar fi avut. Dar atunci când ai mostre proaspete – uneori îți vor spune asta, alteori nu – poți sesiza și tu că cele care sunt false, artificiale, sunt mai fragile. Iar asta înseamnă că abia reușești să obții ceva din ele și iată că imediat se topesc, deci este o dinamică foarte interesantă în ceea ce privește țesuturile.

D.W.:
Emery, de ce ai simțit să ieși în față astăzi? Care sunt câteva dintre evenimentele care tocmai s-au petrecut și care te-au determinat să ieși în sfârșit din tăcerea ta, după 10 ani în care eu ți-am tot spus: „Hei omule, chiar este necesar să ieși în public!”.
E.S.: Ei bine, nu m-am gândit… Cred că cel mai mult a depins de mine, căci eu sunt foarte neutru. Nici măcar nu mă uit la o grămadă dintre emisiuni, și-mi place să rămân neutru, așa că nu mă influențează nimic…

D.W.:
Da, însă recent… situaţia a devenit un pic violentă… Noi avem o fotografie a coliziunii din față pe care ai suferit-o, la 30 de minute după ce am oferit printr-un articol o serie de informații primite de la tine… Și pot să spun că ești foarte norocos să mai fii în viață.

E.S.: Da, s-a tras asupra mea, am fost înjunghiat, au sărit asupra mea trei agenți și m-au bătut. Am trecut prin toate, dar nu a fost… Eu nu cred că a fost din cauza acelei dezvăluiri. Cred mai degrabă că atunci când au văzut că am început să fac mai multe chestii… energetice, abia atunci s-au înfuriat cu adevărat. Și atunci am pierdut totul: mi-au intrat în casă, mi-au distrus poarta… Era o poartă de beton! Au tăiat în ziduri și au găsit obiecte care credeam că sunt în locuri sigure. Erau ascunse și nu puteai ști despre ele decât cu ajutorul satelitului, folosind o scanare ultra-performantă…
Acești oameni aveau o imagistică prin satelit perfectă, iar eu știam despre asta foarte bine și știam cam ce pot face… Ei pot să se uite în fiecare cărămidă și zid al casei…

D.W.:
Wow, este uimitor! Emery, sunt foarte bucuros că ai ajuns aici viu și că am reușit să facem acest interviu!


Citiți și:

Momentul critic în prăbușirea Statului Profund se petrece acum (I)

Tehnologie extraterestră la Vatican + Despre iezuiți și arhoni (I)

 

yogaesoteric
1 martie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More