Corpul de suferinţă e o haină inutilă. Dezbrac-o acum!

 

„Viaţa înseamnă suferinţăˮ spunea Buddha cu aproximativ 2500 de ani în urmă. Afirmaţia lui se potriveşte perfect şi în epoca actuală. Frica de moarte, bolile, foametea, sărăcia, violenţa de toate felurile completează meniul existenţei cotidiene. La acestea se adaugă şi chinul pe care ni-l creăm cu mânuţa noastră subtilă, mintea obişnuită, MANAS. Ca şi cum nu am fi sătui de mizeria existentă, hrănim zi de zi aşa-numitul corp de suferinţă.

Este vorba de durerea datorată nenumăratelor alegeri pe care le-am făcut şi le facem în fiecare clipă. La nivelul minţii obişnuite o identificăm în şuvoiul neîntrerupt de etichete pe care le aplicăm (cel mai adesea inconştienţi) peste momentul prezent sau de evadarea într-un viitor incert. Este vorba de o neacceptare profundă ce îmbracă forma unei rezistenţe conceptuale îndârjite faţă de ceea ce este acum şi aici. Când atinge nivelul emoţional devine un negativism bolnăvicios. Un ,,NU” pe care îl purtăm mereu în braţe. Iar în trup totul se traduce în contracţie, încordare şi din când în când se ajunge chiar la boală.

Cu cât este mai puternică opoziţia noastră, cu atât mai mare este suferinţa. Şi asta ni se petrece tuturor. Nu are importanţă că unii dispunem de un nihilism mai elaborat şi alţii de unul mai primitiv. În esenţă întâlnim acelaşi fenomen: negativitate. Iar din punct de vedere subtil este vorba de o blocare a energiilor vieţii, refuzăm să curgem odată cu ele. Cum să nu apară suferinţa?

Mintea obişnuită te minte

Care este motivul pentru care preferăm zidul durerii între noi şi realitate? De ce ne flagelăm la toate nivelurile când avem promisiunea eternităţii? Mintea obişnuită întreabă şi tot ea este cea mai în măsură să răspundă, pentru că ea se ocupă de coregrafia dorinţelor noastre. Dintr-un instrument subtil şi folositor s-a schimbat într-un tiran al destinului. Da, avem nevoie de mental pentru a supravieţui. Toată cunoaşterea inerentă lui a adus umanitatea pe o treaptă de dezvoltare greu imaginabilă acum câteva sute de ani. E un fapt cât se poate de real.

Dar dacă mintea (MANAS) ne poate ajuta enorm să subzistăm, nu este de niciun folos când ne definim identitatea reală: ceea ce suntem în esenţă suntem deja. Nu e nevoie de niciun adaos. Însă mentalul (MANAS) trişează când vine vorba de „Cine suntem noi cu adevărat?” Iar identificarea totală cu el conduce la confuzie, ignoranţă şi implicit suferinţă. Ori de câte ori vom privi realitatea prin ochelarii minţii suntem mai degrabă orbiţi decât ajutaţi să vedem adevărul. Mintea obişnuită este plină ochi cu judecăţi de non-valoare în ce priveşte momentul prezent. Orice ar spune nu este decât praf în ochi. Dar ea este nevoită să vorbească, să judece, să se plângă, pentru că altfel s-ar topi în prezent. Ori asta e de neconceput pentru ego, rădăcina minţii. De aceea creează rezistenţă, opoziţie, luptă din răsputeri să evite prezentul. Ne atrage într-o lume iluzorie în care el domneşte.

Aşii din mâneca minţii obişnuite sunt destul de uşor de depistat, dar mai dificil de combătut: viteza uluitoare cu care se mişcă şi memoria. Prin intermediul lor, mintea scoate din sertarele cunoaşterii apuse etichete pentru fiecare ,,aici şi acum” pe care existenţa ni-l scoate în cale. Când suntem puşi faţă în faţă cu evenimentele, mentalul (MANAS) ne furnizează instantaneu o interpretare ideatică. Nu suntem lăsaţi să gustăm direct experienţa. Faptul este verbalizat pe loc, conceptualizat şi urmat de o reacţie (bună sau rea) bazată pe memorie.

Astfel trăirea directă este mutată din planul real, existenţial, la nivelul minţii obişnuite şi dizolvată în vorbe goale. Este cea mai mare fraudă care s-a produs vreodată. E ca şi cum suntem invitaţi la masă şi în loc de bucate apetisante ni se citeşte doar meniul. Apoi ni se prezintă alte reţete, o conferinţă despre aditivii alimentari, Codex Alimentarius şi… rămânem flămânzi.

Facă-se voia vieţii

Acest mecanism reactiv al minţii obişnuite ne hrăneşte şi trezeşte corpul durere (un câmp de energie nefastă), care la rândul lui alimentează gândurile nocive şi otrăveşte trupul. E ca un cerc vicios. De altfel, răspunsul pe care mentalul (MANAS) îl are pregătit pentru fiecare situaţie de viaţă este redundant. De ce ar fi necesară o părere faţă de ceva care există deja? Se petrece oricum, e evident. Cu ce se modifică un eveniment dacă îl etichetăm? Cu nimic. O ninsoare rămâne o ninsoare, chiar dacă la ştiri suntem informaţi că natura atacă din nou. Situaţia e aşa cum e, dar noi creăm o problemă. Folosim mintea obişnuită care activează instantaneu corpul de suferinţă. Memoria intră în joc şi weekend-urile ratate din cauza omătului, frigul şi umezeala trase de pe urma iernii revin în actualitate. Apoi, după o scurtă proiecţie în viitor, descoperim că minivacanţa de la sfârşitul săptămânii în curs e şi ea compromisă. Astfel apare disconfortul, ne simţim nedreptăţiţi, planurile sunt date peste cap. Reacţionăm. Ne împotrivim. Odată cu dorinţa puternică de a modifica într-un fel sau altul evenimentele devenim încordaţi. Nu putem accepta simplitatea unui fapt evident. Ninge.

Spune simplu: „Da!”

Neputinţa în faţa inexorabilului generează emoţii nefaste. Datorită rezistenţei egotice, energia nocivă a tristeţii sau a violenţei se revarsă în propriul trup şi apoi asupra celor din jur. În asemenea situaţii nu există decât două variante: victime sau tirani. În ambele cazuri avem de-a face cu suferinţa. Chiar în momentul în care manifestăm tiparele noastre mentale nefaste, mecanice, părăsim momentul prezent; pierdem magia fulgilor de nea, sclipirile paradisiace ale zăpezii. Când priveşti deschis şi contemplativ dansul albului pe alb, senzaţia este indescriptibilă; fiecare fulg aduce cu el un fior al libertăţii, mii de licurici ai iernii ne zâmbesc din faldurile mătăsii imaculate. Curge atât de multă poezie din cer.

Cu toate acestea, mintea obişnuită preferă incursiunile nefaste în trecut sau în viitor. Şi ne opunem interior nu doar atunci când plouă sau ninge, ci aproape în toate situaţiile cu care venim în contact. Chiar dacă forma în care se manifestă negativitatea nu e cea mai virulentă, la nivel profund tot rezistenţă se cheamă, iar mai devreme sau mai târziu generează suferinţă. Suntem atât de obişnuiţi cu stilul acesta de viaţă, atât de familiari cu corpul-durere, încât a ajuns să ne pervertească valorile. Frica de singurătate s-a ipostaziat în iubirea adevărată, furia se traduce în tărie de caracter, complezenţa poartă marca amabilităţii.

În trăirea totală a momentului prezent nu poate să apară suferinţa (nu ne referim aici la cazurile grave, obiective). Fără comparaţii, dorinţe, concepte, judecăţi, fără zgomotul gândurilor, viaţa este mult mai simplă şi frumoasă, lipsită de conflict. E stringent necesar ca mintea obişnuită să fie ţinută în frâu şi folosită doar acolo unde este cazul. Unde e reală nevoie de ea.

Dar dacă nu se necesită un proces de gândire, acceptarea curentului magic al Existenţei ar fi necesar să devină o atitudine firească. Un ,,DA!” spus din tot sufletul. Pentru că Viaţa nu poate fi împotriva noastră (se petrece invers mai degrabă). Creatorul nu este împotriva creaturilor. E foarte posibil să nu intuim mereu ordinea a ceea ce ne înconjoară, dar e cert: în Univers e ordine. Nimic nu e la întâmplare. Dacă ninge, înseamnă că aşa e necesar să fie. Şi pământul are nevoie de apă. Şi plantele au nevoie să fie protejate de frig. Cosmosul nu se zbate doar pentru un weekend de pomină. Există ceva mai presus de eul limitat şi fantasmele lui. E chiar voia lui Dumnezeu.

de Robert Leontescu

Articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 72

Citiţi şi:

Cauzele suferinţei

Semnificaţia angrenării divin integrate a liberului arbitru

Liberul arbitru şi decondiţionarea fiinţei umane

ROATA SIMŢURILOR – în viziunea Shivaismului din Kashmir (II)

yogaesoteric
3 decembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More