COVID = Boală psihică

Vă surprinde titlul articolui? Și pe mine m-ar fi surprins. Nu m-aș fi gândit niciodată că o răceală ceva mai dură ar putea fi catalogată ca boală psihică. Dar trăim într-un ev ciudat, astfel încât nimic nu e ceea ce pare.

Articolul de azi este despre vindecarea covid-19, această boală preschimbată într-o nouă obsesie a umanității. Înainte însă de a vă spune despre adevărata vindecare, o să facem o paranteză pentru a evalua o poveste. Este vorba despre medicamentul anti-covid al celor de la Pfizer. Pe site-urile conservatoare din SUA a apărut știrea conform căreia medicamentul Pfizer ar fi o reformulare a ivermectinei. Imediat au apărut fact-check-erii care au demonstrat doct că respectiva chestiune e un fals. Și într-adevăr nu era adevărat.

O să vă spun o chestie. Soros și-a făcut organizațiile sale care au făcut praf lumea doar cu câteva sute de milioane de dolari. Ideea e simplă: dacă ai habar cum să cheltuiești banii, reușești să-ți întorci investiția însutit. Cozile de topor ale lui Soros sunt răspândite peste tot, iar ca efect al spălării creierului, îi întorc „investiția” de fiecare dată când ajung la butoane. Vă imaginați că de la Emil Constantinescu încoace practic n-a mai existat președinte care să nu aibă un reprezentat la lui Soros în gașca de consilieri?

V-am spus despre Soros pentru a înțelege adevărata putere de manipulare a banului. În ceea ce privește Pfizer, imaginați-vă că face praf cel puțin 2 miliarde anual în acțiuni de marketing. Acestea sunt fondurile la vedere. Însă, pe lângă ele mai sunt și alți bani pe care compania îi folosește în acțiuni de PR. Dacă Soros a reușit nebunia pe care-o trăim cu câteva sute de milioane de dolari, vă imaginați ce poate face Pfizer cu două miliarde de dolari anual?

Și acum să vedem șmecheria cu ivermectina. Am absolut toate motivele să bănuiesc că zvonul privind reformularea a fost unul dat de echipa de PR a Pfizer. De ce? Pentru că e prea simplu de combătut. Nici nu au avut nevoie să se apere întrucât cerberii fact-check-ului au sărit imediat din tufiș. Problema cu conservatorii americani este că n-au sprijin informațional și nu pot mirosi când li se întinde o capcană. Chestie de experiență, dar și de băieți cu ochi albaștri.

De ce-ar fi făcut echipa de la Pfizer o asemenea acțiune? Simplu: avea nevoie să elimine o chestie jenantă. Când ai o asemenea problemă și te mai și confrunți cu o adversitate a publicului, dai o informație gogonată apropiată de „jena” ta, informație care e combătută rapid și astfel ți-ai securizat zona. Problema antiviralului de la Pfizer – așa cum ar fi fost necesar să se observe de la bun început – nu este aceea că e o reformulare a ivermectinei, ci că are un mod de acțiune identic cu cel al ivermectinei. În industria farmaceutică, pentru aceeași chestie găsești moduri diferite de acțiune. Găsiți numeroase medicamente echivalente de la producători diferiți. Cam asta e șmecheria și cu antiviralul Pfizer. Nu e ivermectină, dar acționează aproape identic!

Și-acum, după această lungă paranteză, să trecem la subiectul propriu-zis. Una dintre ultimele descoperiri care au șocat lumea medicală este că oamenii se vindecă rapid de covid cu un nou medicament extrem de ieftin: fluvoxamin. Ca să înțelegeți cam cât de ieftin e tratamentul, vă voi spune că la noi se găsește sub denumirea de Fevarin și costă mai puțin de 20 lei cutia cu treizeci de comprimate! Fluvoxaminul pare că vindecă rapid covidul, doar că e ceva legat de acest medicament care este nevoie să fie înțeles. Nu are nicio legătură cu tratamentul gripei, chiar dacă acel flu de la începutul denumirii v-ar putea indica asta. În realitate, fluvoxaminul este un … antidepresiv generic destul de puternic. De altfel, se eliberează doar pe bază de rețetă. Însă, conform testelor, vindecă covid-19 în timp record. Care-i misterul?

Personal nu mi-l explic decât prin ceea ce am spus în titlu. Presiunea mediatică și sperietorile aruncate în presă sunt atât de mari încât lumea întreagă trăiește o adevărată mega-maladie psihică legată de această boală. Când oamenii află că s-au infectat, realmente o iau razna, iar ceea ce se petrece vedem cu ochii liberi. Nu neg partea cunoscută a bolii, doar remarc un fapt cât se poate de simplu: isteria impusă de media – probabil bine plătită din direcții multiple – are un efect devastator asupra psihicului celor care se îmbolnăvesc. Îmi povestea un cunoscut despre cineva care n-a ieșit din casă un an și care, după ce s-a infectat a făcut un atac de panică atât de puternic încât familia abia a reușit să-l potolească cu … Prozac. Culmea, se mira amicul meu, acel om a fost aproape asimptomatic. Oare Prozacul contribuise hotărâtor la caracterul asimptomatic al bolii?

Certitudinea pe care o am este că multe dintre formele grave ale bolii sunt cauzate de isteria generalizată indusă de media. Isterie la care contribuie, cu bani și „studii”, așa-numita știință, ajunsă doar o organizație de propagandă. Din păcate se câștigă bani frumoși din psihicul omului de azi!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Belarus a declarat covid-19 boală psihică și a exclus-o de la boli infecțioase
Covid-19 – pandemia fricii

 

yogaesoteric
20 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More