Cratere și găuri misterioase în Siberia atrag curiozitatea oamenilor de știință
de George Preda
Păstorii de reni din Siberia au descoperit recent (în a doua jumătate a lunii iulie 2014) în diferite zone din Siberia, în nordul îndepărtat, diferite cratere și găuri misterioase care nu seamănă cu niciun alt tip de formațiune cunoscută până în prezent. Diferite echipe de cercetători au studiat zonele respective și au făcut fotografii surprinzătoare din elicopter.
Primele descoperiri de acest gen – trei cratere misterioase – au suscitat o avalanșă de ipoteze și teorii din partea oamenilor de știință de pe întreg globul. Primul crater a fost descoperit în peninsula Yamal și are aproximativ 80 de metri diametru. A urmat apoi un altul, de 15 m diametru, în districtul Taz și un al treilea, cu o formă neregulată, cu o lărgime de 60 la 80 m, în peninsula Taymyr. Ulterior s-au mai descoperit și cratere mai mici („găuri” cu diametrul de 8 până la 15m) și în alte zone, având de asemenea o origine misterioasă. Dintre toate acestea, cel mai interesant pare să fie cel din peninsula Yamal (numele înseamnă „capătul lumii”) care este înconjurat de un „mal” cu înălțimea de peste 1 m de pământ care în mod vizibil a fost expulzat din crater. Pe fundul său (are adâncimea de câteva zeci de metri) s-a descoperit un lac înghețat, ceea ce contrazice teoria conform căruia craterul s-ar fi format datorită încălzirii scoarței. Oricum, diferențele geometrice și geologice între aceste formațiuni nu oferă prea multe șanse eforturilor oamenilor de știință de a găsi o explicație comună pentru formarea, care se presupune a fi recentă, a acestor cratere. Printre explicațiile oferite de diferite publicații științifice se numără încălzirea globală sau prăbușirile datorate unor pungi de gaze.
Pe de altă parte, adepții teoriei pământului gol sunt fascinați de aceste descoperiri, în care văd un echivalent al craterelor misterioase din Antarctica, despre toate acestea ei presupunând că reprezintă posibile zone de trecere către fața interioară a pământului. Interesul extrem acordat de armata rusă pentru paza zonei din nordul Siberiei (accesul în acea zonă se face numai cu aprobare specială și există numeroase baze militare) sugerează faptul că de fapt aceștia vor să blocheze accesul exploratorilor către „deschizătura” care există în jurul polului Nord, către pământul interior.
Citiți și:
O misterioasă poartă a timpului a fost descoperită în Antarctica
Posibile intrări către faţa interioară a Pământului
yogaesoteric
5 august 2014
Also available in: English