Cristian Troncotă: istoria ne demonstrează că Rusia nu a fost și nu va fi vreodată îngenunchiată

La începutul lunii ianuarie, la România TV, Cristian Troncotă a spus că istoria ne demonstrează că Rusia nu a fost şi nu va fi vreodată îngenunchiată, argumentând cu dezastruoasa campanie a lui Napoleon. Şi probabil că ar fi spus mai multe, dar nu a avut la dispoziţie decât câteva zeci de secunde.

Iar adevărul istoric îi cam dă dreptate. De multe ori părea că-i gata, dar cum necum, tot în picioare a căzut. Să ne mai amintim de câteva episoade:

Sfantul ALEXANDRU NEVSKI, cel ce i-a zdrobit pe cavalerii Papei de la Roma (care-i cerea o unire spirituală care ar fi distrus credința ortodoxă)

Sfantul Serghie si batalia de la Kulikovo. Eliberarea rușilor de sub jugul tătarilor

Cum a fost salvată Rusia de Sfântul Mucenic Ermoghen

Faptul că până acum Rusia nu a fost îngenunchiată este însă un argument că nici acum nu va fi? Cristian Troncotă aşa crede, și mulți sunt de părere că are parţial dreptate. Ucraina şi întregul NATO nu vor reuşi. Eventual vor reuşi cel mult să-i alunge pe ruşi din Ucraina şi să avanseze adânc pe teritoriul Rusiei, dar şi asta doar temporar.

China însă ar putea reuşi mult mai multe, dar acesta este un alt subiect.

Altă temă interesantă abordată (dar, din nou, mult prea scurt) de Cristian Troncotă: Vladimir Putin, alte autorităţi ruse sau Rusia ca stat nu vor fi aduse în faţa vreunei instanțe penale internaţionale, deoarece asta ar însemna ca şi SUA şi aliaţii să păţească aidoma, din moment ce aceştia din urmă au invadat zeci de țări de la al Doilea Război Mondial încoace.

Într-adevăr, să ne amintim câteva exemple:

Vox: Americanii au uitat ce am făcut Coreei de Nord. Prin bombardamente am omorât 20 la sută din populație

Agentul Oranj – ARMA CHIMICĂ letală împrăștiată peste VIETNAM: 24 fotografii cutremurătoare ale unor CRIME DE RĂZBOI ale SUA trecute sub tăcere

La 24 martie 1999 începea bombardarea Serbiei…

VIDEO: Tot pe 19 MARTIE începea și invazia Irakului…

VIDEO: Statele Unite, Marea Britanie și Israelul au folosit arme chimice în ultimii 10 ani dar condamnă Siria și vor invazie. Oare Siria chiar e vinovată sau se aplică schema cu rachetele lui Sadam Hussein ce n-au fost de fapt vreodată găsite?

Citiți și:
The Times: Problema Occidentului nu este Putin, ci toată Rusia
De ce khazarii nu iubesc Rusia

 

yogaesoteric
14 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More