Cu un click orice e samizdat online dispare…
Pe vremuri se făceau eforturi pentru a arde cărțile și a opri ziarele recalcitrante de la publicare. Unele cărți scăpau, totuși, pentru că erau pitite prin cele mai neașteptate unghere sau uitate prin biblioteci sătești ori prin poduri de biserici. Ba unele erau chiar memorate și transmise mai departe pe cale de poveste sau legendă.
Acum cărțile sunt digitalizate. Dispariția sau interzicerea lor sunt la un click distanță. Anulați cultura, istoria și tradiția pentru a construi înapoi mai bine este ceva ușor. Bisericile devin muzee, deci nici acolo nu mai pot fi uitate cărțile. Plus că acum există slujbe și confesiuni online, foarte „sigure” din punct de vedere al confidențialității, de altfel.
Ziarele și diversele publicații sunt, azi, digitalizate și nu prea avem alte alternative. Cenzura, știrile propagandistice manipulatoare și interzicerea opiniilor dizidente nu au fost niciodată mai simple și eficiente. Rețelele de comunicare virtuală sunt rețele de DEsocializare, căci separă lumea în bule, colivii, „spații sigure”, turme „imune” la „infectarea” cu dizidență sau erezie față de standardele sfinte ale „comunității” etc. Iar cărțile digitalizate pot fi șterse definitiv, fără urme, ca și cum s-ar repeta zilnic incendiul prin care a fost distrusă Biblioteca din Alexandria.
Pe vremuri, statul abscons și puterile secrete se întrebuințau serios pentru a monitoriza lumea și a extrage informațiile de intelligence necesare agendei lor misterioase, interzise publicului – se montau prin case dispozitive de ascultare a convorbirilor și de capturare a imaginilor, se intercepta fin corespondența, se percheziționau în secret locuințe sau birouri, se utiliza filajul om la om. Până și China cheltuie azi bani și consumă resurse logistice și umane pentru urmărirea propriei populații prin cele 1,3 miliarde de camere de luat vederi…
Azi, oamenii „liberi”, oamenii obișnuiți cu „garanția” drepturilor și libertăților fundamentale sunt permanent monitorizați, controlați și remodelați prin dispozitivele „inteligente” de care nu se despart niciodată, la care privesc permanent, în care își țin alimentele și băutura, prin casele „inteligente”, prin automobilele interconectate (curând, autonome), prin copacii marcați din motive eco-friendly și, desigur, prin platformele de tranzacționare, rețelele de (de)socializare și publicațiile electronice.
Totul, la distanță de un click. Totul, inclusiv inexorabilul regres cognitiv. Ereticii și dizidenții sunt acum victime atât de ușor de șters din punct de vedere digital și, curând, factual…
Citiți și:
Microsoft, Intel și Adobe își dau mâna pentru a spori cenzura pe internet
Giganții social media și cenzura ideologică. Polonia înființează tribunal online pentru a proteja libertatea de exprimare
yogaesoteric
24 octombrie 2021