Cum a fost indusă omenirea în eroare cu privire la antidepresive

O privire de ansamblu care nu a dezvăluit nicio legătură între serotonină și depresie a făcut furori în rândul publicului larg, dar a fost respinsă ca o știre veche de liderii de opinie psihiatrică. Această disjuncție ridică întrebări de ce publicul a primit această narațiune atât de mult timp și ce fac antidepresivele de fapt dacă nu inversează un dezechilibru chimic.

Înainte de a continua, este necesar să subliniez că nu sunt împotriva consumului de medicamente pentru probleme de sănătate psiho-mentală în sine. Cred că unele medicamente psihiatrice pot fi utile în unele situații, dar modul în care aceste medicamente sunt prezentate atât publicului, cât și comunității psihiatrice este, în opinia mea, fundamental înșelător. Aceasta înseamnă că nu le-am folosit suficient de atent și, mai important, că persoanele nu au reușit să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la ele.

O mare parte din informațiile publice încă susțin că depresia, sau tulburările psihice în general, sunt cauzate de un dezechilibru chimic și că medicamentele funcționează pentru a-l corecta. Asociația Americană de Psihiatrie le spune acum oamenilor că „diferențele dintre anumite substanțe chimice din creier pot contribui la simptomele depresiei”. Colegiul Regal de Psihiatri din Australia și Noua Zeelandă spune lumii: „Medicamentele acționează prin reechilibrarea substanțelor chimice ale creierului. Diferite tipuri de medicamente acționează în diferite căi chimice.”

Astfel de afirmații însă nu sunt susținute de dovezi, drept urmare experții în psihiatrie au încercat cu disperare să pună geniul înapoi în sticlă. Există și alte mecanisme biologice posibile care ar putea explica modul în care antidepresivele își exercită efectele, spun ei, dar ceea ce contează cu adevărat este că antidepresivele „funcționează”.

Această afirmație se bazează pe studii randomizate care arată că antidepresivele sunt puțin mai bune decât un placebo pentru reducerea scorurilor depresiei în câteva săptămâni. Cu toate acestea, diferența este atât de mică încât nu este clar dacă este inclusiv vizibilă și există dovezi că poate fi explicată prin artefacte ale structurii studiilor, decât prin efectele medicamentelor.

Experții continuă să sugereze că nu contează cum funcționează antidepresivele. La urma urmei, nu înțelegem exact cum funcționează fiecare medicament medical, așa că acest aspect nu ar fi cazul să ne preocupe.

Această poziție dezvăluie o presupunere profundă asupra naturii depresiei și acțiunii antidepresivelor, ceea ce ajută la explicarea de ce mitul dezechilibrului chimic a fost lăsat să supraviețuiască atât de mult timp. Acești psihiatri presupun că depresia este rezultatul unor procese biologice specifice pe care în cele din urmă le vom putea identifica și că antidepresivele este necesar să acționeze atacându-le.

Aceste ipoteze nu sunt nici susținute, nici utile. Ele nu sunt susținute deoarece, deși există numeroase ipoteze (sau speculații) pe lângă teoria serotoninei scăzute, niciun corp de cercetare consistent nu demonstrează vreun mecanism biologic specific care să se afle la baza depresiei, care ar putea explica acțiunea antidepresivă; nu sunt de ajutor deoarece duc la opinii prea optimiste cu privire la acțiunile antidepresivelor, care le supraestimează beneficiile și le subestimează efectele adverse.

Depresia nu este totuna cu durerea sau cu alte simptome trupești. Deși biologia este implicată în toate activitățile și experiențele umane, nu este evident că manipularea creierului cu medicamente este cea mai utilă abordare pentru a face față emoțiilor. Acest demers poate fi ceva similar cu lipirea hard diskului pentru a remedia o problemă de software.

În mod normal, ne gândim la dispozițiile și emoțiile noastre ca la reacții personale la ceea ce se petrece în viața noastră, care sunt modelate de istoria și predispozițiile noastre personale (inclusiv genele noastre) și sunt strâns legate de valorile și înclinațiile noastre.

Prin urmare, explicăm emoțiile în funcție de circumstanțele care le provoacă și de personalitatea ființei. Pentru a anula această înțelegere de bun simț și a afirma că depresia diagnosticată este altceva, este nevoie de un corp de dovezi stabilite, nu de o varietate de teorii posibile.

Modele de acțiune împotriva medicamentelor

Ideea că medicamentele psihiatrice ar putea funcționa prin inversarea unei anomalii cerebrale subiacente este ceea ce am numit modelul de acțiune a medicamentelor „concentrat pe boală”. A fost propus pentru prima dată în anii 1960, când au fost propuse teoria depresiei serotoninei și alte teorii similare. Înainte de aceasta, se înțelegea implicit că medicamentele funcționează diferit, în ceea ce am numit un model de acțiune al medicamentelor „centrat pe medicamente”.

La începutul secolului al XX-lea, s-a recunoscut că medicamentele prescrise persoanelor cu tulburări psihice produc modificări ale proceselor lăuntrice normale și ale stărilor de conștiință, care se suprapun gândurilor și sentimentelor preexistente ale persoanei.

Această observație este similară cu modul în care înțelegem efectele alcoolului și ale altor medicamente recreative. Recunoaștem că acestea pot anula temporar stările neplăcute. Deși multe medicamente psihiatrice, inclusiv antidepresivele, nu sunt la fel de plăcute de luat ca alcoolul, ele produc tulburări psiho-mentale mai mult sau mai puțin subtile care sunt relevante pentru utilizarea lor.

Acest mecanism este diferit de modul în care funcționează medicamentele utilizate în restul medicinei. În timp ce doar o minoritate a medicamentelor vizează cauza primară a unei boli, ele funcționează prin țintirea proceselor fiziologice care produc simptomele unei afecțiuni, în modelul de acțiune „centrat pe boală”.

Analgezicele, de exemplu, funcționează prin țintirea mecanismelor biologice subiacente care produc durere. Dar analgezicele opioide pot funcționa și în modul „centrat pe medicamente”, deoarece, spre deosebire de alte analgezice, au proprietăți de modificare a stării psiho-mentale. Unul dintre efectele acestora este de a amorți emoțiile, iar persoanele care au luat opiacee pentru durere spun adesea că mai au ceva dureri, dar nu le mai pasă.

În schimb, paracetamolul (citat atât de des de cei care susțin ideea că nu contează modul în care funcționează antidepresivele) nu are proprietăți de modificare a a stării psiho-mentale și, deci, chiar dacă nu înțelegem pe deplin mecanismul său de acțiune, putem presupune cu siguranță că acționează asupra mecanismelor durerii, pentru că nu există o altă modalitate de a funcționa.

La fel ca alcoolul și medicamentele recreative, medicamentele psihiatrice produc tulburări psiho-mentale generale care apar la toate persoanele indiferent dacă au sau nu probleme de sănătate psihică. Modificările produse de antidepresive variază în funcție de natura medicamentului (antidepresivele provin din mai multe clase chimice diferite, un alt indiciu este că e puțin probabil să acționeze asupra unui mecanism de bază), dar includ letargie, neliniște, tulburări psiho-mentale, disfuncție sexuală, inclusiv pierderea libidoului și amorțirea emoțiilor.

Aceasta sugerează că produc o stare generalizată de sensibilitate redusă. Aceste modificări vor influența în mod evident modul în care se simt persoanele și pot explica ușoara diferență dintre antidepresive și placebo observată în studiile randomizate.

Influențe

În cartea mea, The Myth of the Chemical Cure (Mitul leacului chimic), arăt cum această viziune „centrată pe medicamente” a medicamentelor psihiatrice a fost treptat înlocuită de viziunea „centrată pe boală” în anii 1960 și 1970. Viziunea anterioară a fost atât de complet înlăturată încât părea că lumea pur și simplu a uitat că medicamentele psihiatrice au proprietăți de modificare a stării psiho-mentale.

Această schimbare nu a avut loc din cauza dovezilor științifice. S-a făcut pentru că psihiatria dorea să se prezinte ca un domeniu medical modern, ale cărui tratamente erau similare cu alte tratamente medicale. Începând cu anii 1990, industria farmaceutică a început și ea să promoveze acest punct de vedere, iar cele două forțe s-au combinat pentru a induce această idee în conștiința publicului larg, în ceea ce s-a dorit să treacă drept una dintre cele mai de succes campanii de marketing ale istoriei.

Pe lângă faptul că dorea să se alinieze cu restul medicinei, în anii 1960 psihiatria era nevoită să-și distanțeze tratamentele de scena medicamentelor recreative. Cele mai bine vândute medicamente eliberate pe bază de rețetă, amfetaminele și barbituricele, erau deturnate pe scară largă în stradă (popularele „inimi violete” erau un amestec al celor două). Prin urmare, a fost important să se sublinieze faptul că medicamentele psihiatrice vizează o boală de bază și să se treacă cu vederea modul în care ar putea schimba starea psiho-mentală normală a persoanelor.

Industria farmaceutică a preluat conducerea după scandalul benzodiazepinelor de la sfârșitul anilor 1980. În acel moment a devenit clar că benzodiazepinele (medicamente precum Valium, „micul ajutor al mamei”) provocau dependență fizică, precum și barbituricele pe care le înlocuiseră. Era, de asemenea, clar că acestea erau înghițite cu găleata de oameni (majoritatea femei) pentru a elimina stresul vieții.

Așa că, atunci când industria farmaceutică și-a dezvoltat următorul set de pastile pentru depresie, a fost nevoită să le prezinte nu ca noi modalități de a-și „îneca necazurile”, ci ca tratamente medicale adecvate care au funcționat prin rectificarea unei anomalii fizice subiacente. Așa că Pharma a lansat o campanie masivă pentru a convinge lumea că depresia a fost cauzată de o lipsă de serotonină care ar putea fi corectată cu noile antidepresive ISRS.

Asociațiile medicale și de psihiatrie au ajutat, incluzând mesajul în informațiile pentru pacienți de pe site-urile oficiale. Deși marketingul s-a diminuat, majoritatea antidepresivelor nemaifiind brevetate, ideea că depresia este cauzată de un nivel scăzut de serotonină este încă larg răspândită pe site-urile farmaceutice, iar medicii continuă să le spună oamenilor că așa este (în ultimele câteva luni, doi medici au făcut această afirmație la televiziunea și radioul național din Marea Britanie).

Nici Pharma și nici profesia de psihiatru nu au avut vreun interes în spargerea bulei dezechilibrelor chimice. Din răspunsurile psihiatrilor la lucrarea noastră despre serotonină reiese destul de clar că profesia dorește ca oamenii să continue să creadă în mod eronat că tulburările psiho-mentale, cum ar fi depresia, s-au dovedit a fi afecțiuni biologice care pot fi tratate cu medicamente care vizează mecanismele de bază.

Ei recunosc că nu am aflat care sunt aceste mecanisme, dar avem o mulțime de cercetări care sugerează cutare sau cutare posibilitate. Ei nu vor să se gândească la faptul că ar putea exista și alte explicații pentru ceea ce fac de fapt medicamente precum antidepresivele și nici nu vor ca publicul să facă aceasta.

Și există un motiv întemeiat pentru aceasta. Milioane de oameni iau acum antidepresive, iar implicațiile renunțării la viziunea centrată pe boală a acțiunii lor sunt profunde. Dacă antidepresivele nu inversează un dezechilibru subiacent, dar știm că ele modifică sistemul serotoninei într-un anumit fel (deși nu știm sigur cum), este necesar să concluzionăm că ele modifică chimia normală a creierului nostru – la fel cum fac drogurile recreaționale.

Unele dintre modificările psiho-mentale care rezultă, cum ar fi amorțirea emoțională, pot aduce o ușurare pe termen scurt. Dar atunci când privim antidepresivele din această perspectivă, înțelegem imediat că administrarea lor pentru o perioadă lungă de timp nu este probabil o idee bună. Deși există puține cercetări cu privire la consecințele utilizării pe termen lung, tot mai multe dovezi indică apariția efectelor de sevraj, care pot fi severe și prelungite, și a cazurilor de disfuncție sexuală persistentă.

Înlocuirea teoriei serotoninei cu asigurări vagi că mecanismele biologice mai complexe pot explica acțiunea medicamentelor nu face decât să continue confuzia și să permită comercializarea altor medicamente psihiatrice pe motive la fel de false.

Johns Hopkins, de exemplu, le spune oamenilor că „depresia netratată provoacă leziuni cerebrale pe termen lung” și că „esketamina poate contracara efectele nocive ale depresiei”. În afară de daunele aduse sănătății psiho-mentale a oamenilor prin faptul că li se spune că au sau vor avea în curând leziuni cerebrale, acest mesaj încurajează utilizarea unui medicament cu o bază de dovezi șubredă și cu un profil de efecte adverse îngrijorător.

Ipoteza serotoninei a fost inspirată de dorința profesiei psihiatrice de a considera tratamentele sale ca fiind tratamente medicale adecvate și de nevoia industriei farmaceutice de a-și distinge noile medicamente de benzodiazepinele care, până la sfârșitul anilor 1980, discreditau medicația suferinței.

Acesta exemplifică modul în care medicamentele psihiatrice au fost prost înțelese și prezentate în mod eronat în interesul profitului și al statutului profesional. Este timpul să le spunem oamenilor nu numai că povestea serotoninei este un mit, ci și că antidepresivele schimbă starea normală a trupului, a creierului și a conștiinței în moduri care pot fi uneori considerate utile, dar care pot fi și dăunătoare.

Autor: Joanna Moncrieff

Citiți și:
Marketing farmaceutic (I)
Combate depresia prin trei metode naturale

 

yogaesoteric
28 septembrie 2022