Cum au trecut creștinii prin pandemiile istoriei. Mesaj pentru cei care au copii în aceste vremuri

În secolul al III-lea a existat o pandemie care a cuprins Italia, Africa și Imperiul Roman de vest. Unii cercetători cred că a fost virusul Ebola. La vârful plăgii, mureau mai mult de 5.000 de oameni în fiecare zi în Roma. Unele orașe și-au pierdut mai mult de 60 la sută din populație.

În timpul pandemiei, oamenii au intrat în panică. Mulți și-au abandonat bolnavii în crăpături sau șanțuri și i-au lăsat pe morți neîngropați. Oamenii au fugit din zonele unde era boală și au abandonat persoanele în vârstă, bolnavii și pe cei cu dizabilități.

Dar a existat o clasă de oameni care a refuzat să intre în panică. Creștinii, în timp de pandemie, în loc să părăsească orașul, au rămas acolo cu un mare risc pentru ei înșiși. Au îngrijit săracii, bolnavii și bătrânii.

Ultimul împărat necreștin, Iulian Apostatul, într-o scrisoare către un preot idolatru (păgân), a scris:

Galileenii (creștinii) îi sprijină nu doar pe săracii lor, ci și pe ai noștri, toată lumea poate vedea că poporul nostru nu are ajutor de la noi ci de la creștini”.

Unii istorici au spus că putem urmări ascensiunea creștinismului în cele trei mari pandemii din secolele II, III și VI. Creștinismul a crescut pentru că oamenii au privit la uimitoarea mărturisire a acestora în perioadele de criză. În loc să se panicheze, au demonstrat credință și o compasiune imensă.

Dacă ești credincios, aceasta este o oportunitate imensă de a da mărturie, de a fi oameni de credință și compasiune. În loc să adunați și să stocați, dați cu generozitate. În loc să vă panicați, răspundeți cu înțelepciune. Este un moment pentru a demonstra o dragoste care este jertfă și o speranță pe care nicio boală nu o poate distruge.

Este necesar să avem discernământ, încât să fim leacul și nu sursa pandemiei.

Părintele Chiril de la Vatoped spune:

„Să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri din cauza că lumea în care ei cresc nu mai este ceea ce era. Dumnezeu i-a creat și i-a chemat pentru momentul potrivit și exact al timpului în care ei se află. Viața lor nu a fost o coincidență sau la întâmplare. Creșteți-i și educați-i pentru a cunoaște puterea în care merg în calitate de copii ai lui Dumnezeu. Antrenați-i în autoritatea Cuvântului Său. Învățați-i să meargă cu credință știind că Dumnezeu este în control. Împuterniciți-i să știe că ei pot transforma lumea.

Nu-i învățați să fie înspăimântați și descurajați de starea lumii, ci plini de nădejde că pot face ceva în acest sens. Fiecare persoană din toată istoria a fost plasată în timpul în care se află datorită planului suveran al lui Dumnezeu.

El știa că Daniel se va descurca în groapa cu lei. El știa că David se va descurca cu Goliat. El știa că Estera se va descurca cu Haman. El știa că Petru va putea să treacă biruitor prin persecuție.

El știe că și copilul tău poate face față oricărei provocări cu care se confruntă în viața lui. Dumnezeu l-a creat special pentru asta!

Nu vă speriați pentru copiii voștri, dar fiți onorați că Dumnezeu V-a ales pe VOI pentru a crește și educa generația care se confruntă cu cele mai mari provocări din timpurile noastre. Ridicați-vă până la înălțimea acestei provocări.

Creșteți-i pe Moise, Iosua, pe Ghedeoni, Danieli, Davizi, Estere, Petrii, Paveli etc!

Dumnezeu nu este în nedumerire întrebându-se ce va face El cu această lume mizerabilă. El are o armată pe care o ridică pentru a alunga întunericul și a-L face cunoscut pe tot pământul.

Nu lăsați frica voastră să fure măreția pe care Dumnezeu a pus-o în copiii voștri. Știu că este greu să ni-i imaginăm ca pe altcineva în afară de bebelușii noștri dulci și vrem doar să-i protejăm de orice ar putea fi greu pentru ei, DAR EI S-AU NĂSCUT TOCMAI PENTRU UN TIMP CA ACESTA.”

Citiți și:
Esența totalitară a „binelui” făcut cu forța versus cele mai „senioriale însușiri: libertatea și încrederea (credința)”
Compasiunea este totodată iubirea atotmilostivă a lui DUMNEZEU

 

yogaesoteric
11 decembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More