Cum se construiește o revoluție

La un moment dat dictatura lui Băsescu devenise atât de dementă încât oamenii efectiv nu mai aveau nicio speranță. În timp ce tiranul nostru de mucava își exersa mușchii, în spatele scenei, băieții veseli dansau așa cum li se cânta. Se vedea cu ochiul liber cum cuplul Băsescu-Boc își bătea efectiv joc de țară, cum mafiile din spate executau un jaf programatic și, mai ales, cum se destructura întreaga elită a țării prin dosare desuete de corupție.

Era simplu de intuit că, mai devreme sau mai târziu, nemulțumirea populară va izbucni. Și exact așa s-a petrecut. Pe o vreme crâncenă, în ciuda atmosferei tensionate și a jandarmilor mult prea vigilenți, mai mulți oameni au ieșit în stradă, iar manifestațiile au început să devină populare. Băsescu a înțeles că e groasă și a încercat să contracareze prin sacrificarea lui Boc. De asemenea, forțele pedeliste au trimis în stradă, printre oamenii de bună credință, proprii propagandiști care urlau sloganul „PDL-PSD aceeași mizerie”. Mai țineți minte?

Doar că, discret, sforarii din umbră au sădit acolo și o componentă chiar mai toxică decât PDL-ul de atunci. Poate vă amintiți cum, într-o dezbatere de pe la Parlamentul European, a ieșit din mulțime un tânăr care a început să țină un discurs furtunos, brăzdat desigur cu șabloane politice mult prea cunoscute pentru a ne mai putea lăsa păcăliți. Vi-l amintiți? Claudiu Crăciun se numește. Pe respectivul tânăr l-am mai întâlnit după câțiva ani în fruntea hoardelor ieșite „la presiune” imediat după închiderea urnelor la alegerile prezidențiale. Trăgea pentru Plăvan, desigur. Iar acei tineri, ceva mai târziu, s-au pus în fruntea evenimentelor care au urmat după tragedia de la Colectiv. Și așa mai departe.

Trasând liniile printre evenimentele petrecute, putem constata cu stupoare că actualii tefeliști care susțin USR își au rădăcinile în manifestațiile anti-Băsescu. E ciudat, nu? Tefelimea de azi era pe vremea aceea pro-Băsescu. Da, sună stupid! Acum nimeni nu mai recunoaște că l-a votat sau că l-a susținut pe Băsescu. Toți își dau seama cât au fost de proști. Tragedia este că oamenii de acest tip realizează că au fost proști în trecut, fără a-și da seama că acum sunt chiar mai proști decât atunci. Și da, pentru unii asta se numește progres. Dar să revenim.

Modul de operare prin care s-a instrumentalizat formarea actualului USR este unul clasic. Te amesteci printre cei care sunt, în esență, împotriva ta pentru a genera ceva „imaculat”. Și apoi, călare pe „imaculata”, îți vezi de planul tău ticălos. Știu că vi se pare ciudat ca tocmai useriștii, adică cei mai retrograzi dintre tefeliști, să se tragă din mișcările anti-Băsescu, dar asta e realitatea. Întotdeauna prin jurul mișcărilor spontane parazitează diverși sabotori al căror scop este dubios.

De ce v-am istorisit toate acestea? Obișnuiesc să privesc atent ceea ce se petrece în jurul meu. Acum suntem într-un setup aproape similar celui din 2012. De data aceasta, cu toate că pare halucinant, în postul de dictator este Plăvanul. La umbra stărilor de urgență și alertă, gângavul ticălos a instrumentat un jaf și o deznaționalizare cum nu s-a petrecut niciodată în istoria României. Nici pe vremea fanarioților n-am avut parte de un asemenea jaf. Iar pentru a se putea executa jaful este necesar să se strângă cureaua după principiul „luăm de la proști ca să putem da la șmecheri”. Șmecher în ziua de azi ești numai dacă nu ești român. E simplu principiul, ca să-l înțeleagă chiar și cei cu IQ-ul Plăvanului.

În această situație, în mod logic, tensiunile sociale sunt în creștere. Actualele manifestații sunt doar vârful aisbergului. Treptat, ele vor crește în intensitate. Pentru Plăvan nu-s o problemă, întrucât el știe că actualele forțe militarizate îl pot apăra. Și, mai mult, interesele sale nu țin de România. De aceea va lăsa să crească tensiunile. Mai mult, există un interes în provocarea dezordinii.

Dacă ați fi urmărit cu atenție manifestațiile anti-mască, ați fi constatat cu surprindere cum, printre oameni, s-au strecurat niște „nevinovați” care fluturau un steag multicolor. Iată semințele! Acel steag n-avea ce căuta acolo. Nimeni n-a observat asta! Era fix ca un cui în perete, în condițiile în care publicul acelor manifestații este unul eminamente conservator. Și-atunci? Ei bine, tocmai aici este șpilul.

Ceea ce este importat să fie înțeles este că, la ora actuală, pe spatele manifestărilor anti-restricții se cațără forțe dubioase. Oamenii de bună credință nu bagă de seamă. La urma urmei ce să ai cu ei, dacă strigă aceleași nemulțumiri? Doar că nu este la fel. Acum urlă împotriva restricțiilor, dar apoi, treptat, vor începe să urle sloganuri care să neutralizeze mesajul pentru ca, ulterior, să înceapă să urle sloganuri globaliste și să acopere mesajul principal cu ajutorul mass-mediei. Operațiunea de confiscare este una clasică.

De fapt, agenda actuală a „Marelui reset” prevede întețirea mișcărilor de nesupunere civică și generarea unei revolte mondiale. Îi văd impresionați pe cei care manifestează de faptul că, în aceeași zi, în toată lumea se manifestează împotriva restricțiilor. N-ați înțeles, oameni buni? Când vedeți că aceeași acțiune se petrece în aceeași zi în toată lumea, nu vă miroase a globalizare? Fix asta e! Pe noi ne interesează să ne rezolvăm problema aici, nu să facem un flashmob mondial.

Diavolul este întotdeauna ascuns în detalii, iar cei care nu sunt atenți riscă să pice în capcana sa. Sunt ferm convins că oamenii care au organizat manifestațiile de la noi au fost bine intenționați, la fel și participanții în marea lor majoritate. Este însă necesar să se aibă grijă, întrucât planul care se pune în aplicare este unul ticălos. El prevede distrugeri de bunuri și violențe îndreptate, culmea, tot împotriva oamenilor simpli. Este necesar să se aibă mare grijă în ceea ce-i privește pe cei care sunt la pândă pentru a se cățăra pe val.

Așa cum veți vedea în scurt timp, violența se va înteți. Plăvanul, ca reprezentant al intereselor globaliste, are tot interesul să pună în aplicare tot ceea ce i se cere. De aceea provocările la adresa omului simplu vor continua, iar măsurile de teroare se vor amplifica. Vom avea scandaluri din ce în ce mai mari, spitalele vor continua să ia foc, veniturile se vor tăia, micile afaceri vor fi forțate să se închidă, totul pentru a provoca. Din păcate, în acest moment doar conștiința fiecăruia poate juca un rol de stopare a ticăloșiei.

Indiferent de locul în care te afli, este necesar să te opui planului dubios care se pune la cale. Dacă ești în stradă, refuză să distrugi, refuză să arunci cu pietre sau să dai foc. Nu te lăsa dus de val! Izolează-i pe incitatori și vezi-ți interesul! Dacă ești de partea cealaltă, caută să ai rațiune, să nu ataci gratuit și, mai ales, să nu-i provoci pe oameni. Sunt și ei ca și tine. Dacă te afli pe o poziție de coordonare, oprește la tine ordinele demente venite de sus. Fă pe prostul, cere ordin scris. Nimeni nu-ți va da nimic scris! Dacă lucrezi cu publicul, fă tot posibilul să-i ajuți pe oameni. Nu spori inutil tensiunea!

Nu știu la câți va ajunge apelul meu, dar rețineți că vin vremuri dubioase. Este greu de prevăzut cum vom ieși din ele, însă e bine să ne păstrăm rațiunea. Atât cât vom putea.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Col. Florin Șinca: Suntem într-un război asimetric. Este un război economic, război pentru resurse, pentru controlul absolut asupra omului
Interviu Rod Dreher: „Cred că niciodată nu s-ar cuveni să facem ceva împotriva conștiinței noastre doar pentru a ne recăpăta libertatea”
Cum să supraviețuiești în Ținutul Lunatic al înșelătoriei coronavirusului

 

yogaesoteric
11 decembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More