Cum distruge Bruxelles-ul agricultura UE în beneficiul Ucrainei

O dezbatere în Parlamentul European privind situația fermierilor europeni a avut loc în 17 ianuarie la Strasbourg pe fundalul manifestațiilor din mai multe state UE. Problema acordului de liber schimb cu Ucraina a fost evocată, ca și ecologia, transmite Radio France Internationale.

Relatarea RFI:

Creștin democrații europeni deopotrivă cu social-democrații cred acum că legile ecologiei europene nu ar fi normal să-i împiedice pe fermieri să mai existe.

Dacă UE s-a aruncat cu capul în jos în diferite norme de mediu, dintre care unele se impuneau, dar altele nu au făcut decât să îngreuneze situația agriculturii, a făcut-o în numele ecologiei.

Deși se știa și se vedea limpede că fermierii vor fi penalizați de zelul ecologic al fostului cabinet al lui Frans Timmermans (Comisia Europeană), doar acum centru dreapta europeană recunoaște aceasta. Dovada este că a și blocat o parte din ultimele legi prezentate de Timmermans anul trecut. Demersul este însă pur electoral.

Dezbaterea de la Strasbourg, deși teoretic binevenită, a fost așa cum se aștepta, perfect ineficientă. În an electoral, fermierii nu aud decât angajamente, promisiuni și acuze. Nu se prezintă nicio idee nouă, nu se cer măsuri concrete sau realiste. Se constată doar o stare de fapt pe care europenii o știu deja.

Între timp, situația economică a fermierilor este tot mai precară, iar importurile din Ucraina adaugă un risc important.

Mai interesantă este poate poziția Comisiei Europene. Se disting aici două persoane de care se leagă acum soarta fermierilor: Janusz Wojciechowski și Ursula von der Leyen.

Comisarul agriculturii, polonezul Janusz Wojciechowski (PiS) a făcut tot posibilul în ultimul an să oprească orice ajutor de la Bruxelles pentru fermierii est europeni afectați de criza cerealelor din Ucraina.

În preajma alegerilor de anul trecut, mesajul fostului partid de guvernare polonez PiS era simplu: UE nu vă ajută, vă ajutăm noi, votați-ne! Wojciechowski s-a chinuit deci să nu audă apelul fermierilor, iar acum că partidul său a pierdut alegerile, se află pe muchie de cuțit.

El continuă însă să explice cu cifre și fapte, că situația fermierilor europeni s-a ameliorat simțitor din 2021 de când a intrat în vigoare noua Politică Agricolă Comună reformată. Cifrele sunt bineînțeles prezentate în anume fel încât să se înscrie în retorica sa.

Iar președinta Ursula von der Leyen i-a promis lui Volodimir Zelenski tot ajutorul, inclusiv privind regimul de liber schimb, vizând mai ales produsele agricole.

De aceea, în 24 ianuarie, Comisia Europeană va decide extinderea acestui regim cu Kievul până în iunie 2025.

Statele membre nu sunt la cârma deciziei, ele au fost doar consultate. România cere prelungirea licențelor de export ale Ucrainei pentru a limita intrarea pe piața sa a patru cereale: grâu, porumb, rapiță și floarea soarelui.

Alte state, nu doar cele estice, cer limitarea importurilor de miere, de pui, de zahar, etc. Discuția va fi dificilă, întrucât Comisia este deja hotărâtă să ia decizia.

Citiți și:
UE ridică restricțiile pentru importurile de cereale din Ucraina. Trei state se opun și impun unilateral condiții chiar mai dure
Ungaria interzice 25 de produse din Ucraina, între care uleiul, făina, mierea și carnea, alături de cereale

 

yogaesoteric
24 ianuarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More