Cum funcționează rețeaua sistemului cu influenceri care scriu la comandă

Marii influenceri / persoane publice din România scriu la comandă. Mecanismul este complet identic și deja extrem de bine documentat și folosit pe piața din SUA. Se numește Astroturfing și Pay-for-Play Political Influencing.

Ashley St. Clair, fost influencer MAGA și fosta iubită a lui Elon Musk, a vorbit pe larg despre cum funcționează acest sistem. În România a fost implementat la fel, dar pe bani mai puțini.

Dar care e sistemul?

1. Rețelele de Telegram & WhatsApp

În România, agențiile de PR politic, ONG-urile de casă sau rețelele de consultanță digitală operează prin grupuri private de Telegram, WhatsApp sau canale de Signal.

Creatorii de conținut și comentatorii publici primesc invitații în grup după o discuție prealabilă. Condiția: o comunitate activă (engagement) și o linie editorială predictibilă. Coloana vertebrală maleabilă.

Sunt plătiți, dar nu direct. Plata vine sub formă de contracte de consultanță, servicii de promovare, proiecte din fonduri europene/publice sau „sponsored content” mascat (plătit cu sume de la câteva sute de lei până la câteva mii de euro pe postare sau clip, în funcție de performanță).

2. Briefingul

În fiecare zi sau imediat ce apare o criză / un subiect fierbinte, pe canalul privat se trimite un fișier de sinteză. Acesta conține:

– Fraza ancoră (cuvântul-cheie): O sintagmă specifică pe care toți este necesar să o integreze subtil pentru ca algoritmul să detecteze o masă critică (de exemplu: „gest civic”, „responsabilitate socială”, „suntem la marginea Europei” etc.)

– Framing-ul emoțional: Direcția de atac: superioritate morală, indignare, milă sau ironie la adresa celor care au altă opinie etc.

– Mascarea (Povestea de acoperire): li se recomandă strict să NU dea share la vreun comunicat oficial, ci să pretindă că e o cugetare personală („Stăteam azi la cafea pe terasă și mă gândeam că…….” sau „Am purtat o discuție cu vecinul meu și…….”). Ca și cum le-a venit lor ideea.

3. Coordonarea Algoritmului

Algoritmii de pe Facebook, TikTok și Instagram reacționează la viteză și volum (velocity într-un interval scurt – 30 de minute). Adică pentru a forma un trend e nevoie să acționeze toți în același timp.

4. Lansarea sincronizată

Între 30 și 50 de influenceri, actori, jurnaliști sau conturi mari de opinie din România publică același subiect exact în aceeași fereastră de 15-30 de minute (de regulă la orele de vârf de seară).

5. Amplificarea prin ferme de conturi și grupuri de sprijin

Ca o postare să devină virală ai nevoie de like și share rapid.

Așa că în primele 5 minute de la publicare, intră în acțiune artileria grea: au la dispoziție ferme de boți, conturi false, pagini din aceeași rețea și grupuri interne unde membrii pun linkurile, se dau Like, Share și lasă comentarii de susținere unii altora pentru a împinge postarea în sus. Deci o creștere falsă.

6. Preluarea de către algoritm

Sistemul de algoritmi ai rețelei de comunicare virtuală detectează o explozie bruscă de reacții pe un subiect și o interpretează ca fiind interes al publicului și astfel începe să împingă postările către utilizatorii obișnuiți, tratând subiectul ca fiind de interes național. Așa subiectul respectiv devine viral.

7. Efectul

Rezultatul final este manipularea prin consens simulat.

Omul de rând deschide aplicația și vede că 10 influenceri diferiți – unul de stil de viață, altul de comedie, actori, podcasteri, foști jurnaliști – spun fix aceeași idee, dar cu alte cuvinte.

Creierul uman este programat să creadă că dacă atâția oameni diferiți și independenți au ajuns singuri la aceeași concluzie, înseamnă că ăsta e un adevăr absolut și n-am voie să contrazic valul.

Pentru că omul de rând nu știe că acești oameni par independenți unul de altul, dar de fapt fac parte din aceleași grupuri unde li se livrează știri pe care sunt plătiți și susținuți să le popularizeze.

De fapt

Nu există o mișcare organică, naturală, pornită de la zero. Este o strategie pură de marketing politic și corporativ aplicată pe psihologia de grup. Influencerul nu e nevoie să creadă o iotă din ce scrie; trebuie doar să bifeze ce se cere în brief și să ia banii.

Dacă nu ați observat încă sistemul, urmăriți să observați. Veți sesiza foarte repede această „rețetă” prin care sunt împinse în față idei și propagandă.

Citiți și:
Paul Dragoș Aligică: Anatomia isteriei programate. Cine alimentează „centrala” de propagandă și ură? Cazurile SUA și România
De ce cred oamenii propaganda? Crearea unor „cetățeni ascultători” supuși

 

yogaesoteric
9 septembrie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More