Cum îndrăznește Huawei să ne lase fără spionajul aliatului strategic?
E plină lumea de maimuțe cu buletin, CNP și diplome strălucite care îți vor explica doct și savant că aliații jefuitori strategici nu spionează lumea, sau dacă o fac, o fac spre binele nostru, pentru a preveni „atacurile teroriste”. Apoi, după ce ne-au lămurit cât de binefăcător e spionajul american, ne explică cât de rău și de malefic este spionajul rusesc sau chinezesc. Normal, n-au cum să fie bune, dar de ce ar fi bun cel american?! Dacă ei sunt cam cei mai de temut teroriști și cotropitori ai planetei, o fac spre „binele” nostru, sau pentru profitul lor?
Pentru a demonstra că Huawei „sunt răi”, vuvuzelele media americane împreună cu acoliții lor și-au dat mâna frățește întru critică tovărășească. Astfel, după ce ies „pe surse” informații care spun că există informații, vin greii la atac să ne spună ce și cum.
The Wall Street Journal scria că „oficialii SUA spun că Huawei Technologies Co. pot accesa rețelele de telefonie mobilă prin intermediul back doors (uși din spate) proiectate pentru utilizarea de către forțele de ordine”.
În primul rând este necesar să înțelegeți că orice sistem de comunicație pentru a putea fi autorizat are o întreagă structură de breşe de securitate menite a facilita accesul liber al băieților cu ochii albaștri. Asta este linia 1 sau, cum i se spune în limbaj de specialitate, „poarta milițienilor”. Însă, în afară de aceste fisuri oficiale, mai există o grămadă de alte breşe nedocumentate care permit accesul liber al serviciilor secrete americane.
În primul rând sistemul de operare al SIM-card-ului, care este de fapt un mini-calculator, permite accesul la un nivel destul de jos. Apoi procesorul baseband, cel care gestionează toate funcțiile radio sau tot ceea ce are legătură cu antena este, în sine, un alt mini-calculator, beneficiind de propria memorie RAM și propriul firmware înscris în fabrică. Abia apoi vin la rând breşele legate de sistemul de operare al telefonului și care folosesc celelalte subsisteme, lăsând însă „urme” în acestea. Cu alte cuvinte, un atac instrumentat prin intermediul sistemului de operare al telefonului lasă urme atât în SIM cât și în baseband, putându-se ușor găsi detalii referitoare la sursa atacului.
După cum lesne ați înțeles, componenta critică este procesorul baseband, deoarece acesta poate instrumenta un atac (sau declanșa o supraveghere) fără implicarea celorlalte componente. Un atac la nivel de SIM are nevoie de nivelul de acces rețea intermediat de procesorul baseband (cu alte cuvinte, „lasă urme” în baseband).
Întregul scandal Huawei a pornit de la puternica integrare a companiei. Huawei a rescris întregul software baseband și a acoperit – din greșeală sau intenționat, asta n-avem cum să știm – o mare parte din breşele neoficiale amenințând cu producerea unui adevărat dezastru în zona serviciilor de ascultare ale SUA.
Ceea ce am discutat până acum a fost doar la nivel de terminal. Deranjul mare vine însă la hardware-ul și software-ul de rețea. Aici este vorba de breşe substanțiale implementate atât la nivel de site, cât și la nivel de rețea. Din nou, avem o parte de „breşe oficiale” și extrem de multe neoficiale. Și aici, din nou, s-a produs un dezastru. Pentru a-și optimiza producția și pentru a sparge prețurile, Huawei a internalizat cam toată tehnologia de rețea 5G. Întrucât tehnologia era nouă, a implementat de la zero absolut totul inhouse. Deranjul a fost dublu. Pe de o parte n-au mai cumpărat tehnologie americană (sau manipulată de americani) – scumpă și plină de breşe de securitate – iar de partea cealaltă au implementat doar fisurile cerute la nivel oficial, nelăsându-le „băieților yankei” nicio posibilitate de pătrundere.
Statele care apelează la tehnologia Huawei o fac pentru a se proteja de SUA. Dacă există vreun backdoor chinezesc în nivelurile de jos ale tehnologiei lor e extrem de greu de demonstrat și asta necesită operațiuni laborioase de reverse engineering pe care se pare că nici americanii nu le-au făcut sau, sau dacă le-au făcut, n-au găsit nimic de incriminat.
Însă întreaga retorică a „spionilor răi chinezi” pică în derizoriu după ce s-a descoperit cum CIA și BND dețineau Crypto AG, o firmă „de încredere” care a vândut echipamente de criptare către 120 de țări începând cu cel de-al Doilea Război Mondial. Absolut toate echipamentele fabricate erau compromise pentru a facilita decriptarea comunicațiilor de către CIA și acoliții lor.
În aceste condiții este greu de înțeles ofensarea unora în fața non-dovezilor americane referitoare la spionajul chinez. Când ei spionează la modul nesimțit, de ce ar fi chinezii mai potrivit de supus oprobriului public?
Citiți și:
Utilizarea militară ascunsă a tehnologiei 5G
yogaesoteric
19 aprilie 2020