Cum mobilizăm masele atunci când nu ne atacă nimeni

Propaganda guvernamentală a reușit ceva greu de crezut: să-i obișnuiască pe europeni cu ideea necesității războiului. Potrivit narativului oficial, războiul cu Rusia nu este un moft al unor miliardari psihopați din sfera globalistă, ci un imperativ. Un fenomen implacabil, fără de care civilizația ar pieri inevitabil.

Pentru guvernanții-marionetă, cea mai mare provocare rămâne convingerea populației în legătură cu justețea și oportunitatea războiului. Dreptatea este de partea noastră, iar lupta cu „Forțele Răului” reprezintă o datorie de onoare. O datorie cetățenească, în cele din urmă.

Scăderea palpabilă a entuziasmului pro-război în rândul europenilor este de înțeles. Oamenii încă nu simt vreo amenințare din partea Rusiei, oricât s-ar trânti cu fundul de pământ oficialii NATO, influensării-tonomat și politicienii arondați clubului de la Davos. Fără acțiuni brutale ale Kremlinului, capabile să schimbe radical percepția asupra „Răului” indicat de Pentagon, europenii vor continua să-i privească pe guvernanți ca pe niște dezaxați care recită o poezie ciudată, scrisă fără pic de talent de către filantropii rămași în umbră.

Atentatul de la Moscova vine în întâmpinarea dorinței globaliștilor de a stârni o reacție necontrolată a Rusiei, menită să coalizeze opinia publică în jurul conducătorilor mult-iubiți (războinicii Macron, Scholz, Meloni, Sunak, Ursula von der Leyen și așa mai departe).

Convocarea națiunilor europene la arme în absența unui atac direct al Rusiei reprezintă o provocare complexă, ce implică un amestec subtil de psihologie, patriotism și politică. De-a lungul istoriei, guvernele au recurs la diverse metode în ideea de a consolida sprijinul popular pentru deciziile de a intra în război. Chiar în circumstanțe care, la prima vedere, nu justifică o astfel de acțiune. Este ceea ce s-a petrecut în ultimii doi ani în mai toate statele din Uniunea Europeană. Plus Republica Moldova, văzută drept următoarea „victimă sigură” a agresiunii rusești.

Trei sunt factorii primordiali atunci când vorbim despre obținerea sprijinului popular: 1) Narativul 2) Securitatea națională și 3) Solidaritatea.

Construirea unui narativ convingător joacă un rol crucial. Guvernele folosesc mass-media pentru a crea și disemina povești care potențează așa-zisul pericol extern, chiar dacă acesta nu s-a manifestat printr-o agresiune fizică directă. Prin evidențierea intențiilor ostile sau a potențialelor amenințări la adresa securității naționale, liderii-marionetă agită sentimentul public, invocând nevoia de a preveni un pericol mult mai mare (vezi declarații Biden, Macron, Tusk, Scholz șamd). În acest context, informațiile despre conflictul din Ucraina sunt prezentate astfel încât să inducă o reacție emoțională. Politicienii și influensării guvernamentali fac adesea apel la sentimente precum teama, mândria națională (wow!, cât tupeu în contextul globalizării) și dorința de apărare a pământului strămoșesc.

În al doilea rând, accentuarea importanței securității naționale contribuie decisiv la obținerea sprijinului popular. Guvernanții subliniază consecințele nefavorabile ale lipsei de acțiune, ale neimplicării în război, și prezintă conflictul cu Rusia ca fiind inevitabil pentru asigurarea securității pe termen lung (vezi declarații Iohannis). Marionetele globaliste evidențiază printre rânduri riscurile legate de resurse, de pierderea libertăților personale (da, rușii ne cenzurează la greu, nu Bruxelles-ul!) și de pierderea influenței geopolitice. Unii exaltați pot pretinde că luptă și pentru supraviețuirea culturală și identitară a națiunii. Astfel de argumente sunt menite să creeze un consens: sacrificiile ar fi strict necesare, chiar vitale, pentru a evita costuri și mai mari în viitor.

În plus, solidaritatea națională este esențială. Mobilizarea cetățenilor în jurul unor simboluri, tradiții și valori comune poate uni o populație în sprijinul efortului de război. În cazul europenilor, națiunile sunt în curs de diluare semnificativă, așa că solidaritatea ar urma să se manifeste la nivelul Uniunii Europene. În curând, Ursula von der Leyen ne va anunța că participarea la războiul cu Rusia este o datorie civică și un act patriotic (!!!). Indisciplinații și putiniștii vor fi considerați trădători, cum deja se petrece pe rețelele de comunicare virtuală.

Politicienii încearcă astfel să micșoreze prăpastia actuală dintre războinici și pacifiști. Încearcă să consolideze o viziune unitară, în care fiecare cetățean este perceput ca un participant activ în apărarea „națiunii” europene.

În concluzie, convingerea populației de necesitatea intrării în război, în absența unui atac direct al Rusiei, rămâne obiectivul strategic al propagandiștilor euroatlantici. Prin manipularea informațiilor, prin evidențierea riscurilor și mobilizarea sentimentului de unitate, administrațiile de la Washington și Bruxelles construiesc suportul public necesar pentru decizia de a angaja țările NATO într-un conflict direct cu Rusia.

Cât despre milioanele de morți și distrugerile aferente unui război mondial, nu are rost să discutăm. Încă nu-i momentul.

Pregătiți-vă să întâmpinăm și alte evenimente tragice, de tipul atentatelor teroriste, care să ne mobilizeze puternic pentru lupta „patriotică, justă și inevitabilă” cu dușmanul de la Moscova.

Citiți și:
Amăgirea lui Stoltenberg, pierderile militare ale lui Macron, Occidentul marșează pentru Ucraina non-NATO
Atentatul de la Moscova amintește de legăturile dintre islamiști și „naționaliștii integraliști” de la Kiev

 

yogaesoteric
13 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More