Cum să distrugi o civilizație

Dacă sunteți suficient de bătrân, vă mai aduceți aminte pe Bobby Seale și Panterele Negre? Când a început procesul său pentru crimă în New Haven în 1970, președintele de la Yale, jalnicul patrician Kingman Brewster, a declarat: „sunt sceptic cu privire la posibilitatea unui proces corect pentru un revoluționar negru în America”. Această afirmație a garantat, mai mult sau mai puțin, și pe jumătate a scuzat violențele care au urmat.

Violența care a explodat de-a lungul Americii nu a avut nimic de a face cu moartea lui George Floyd, un bărbat negru ucis de Derek Chauvin, un polițist alb. Aceasta a fost doar scânteia unei explozii care are rădăcini adânci în cultura americană.

Morala: ideile contează. Timp de zeci de ani, colegiile și universitățile americane (și din ce în ce mai mult școlile elementare) au predat evanghelia culturală a urii de sine. America, potrivit acestei scripturi, este rea. Țara este rasistă și captivă unui sistem economic iremediabil exploatator. Ultima repovestire a acestei creații mitice este câștigătorul premiului Pulitzer, „Proiectul 1619”, al cărui mesaj fundamental este acela că America a început ca o „sclavocrație”. Potrivit acestei fantezii malefice, Revoluția Americană a fost purtată în principal pentru a proteja „instituția sclavagismului”. Elemente din acest dezgustător revizionism istoric erau adoptate în circulara a cel puțin 4000 de școli.

Există apoi un contingent format din huligani, tineri care nu caută decât să fure și să distrugă tot ceea pe prind.

Mai periculos este celălalt contingent, „intelectualii” – golani subvenționați de Soros care au fost învățați să-și urască țara și care acum au șansa de a-și exprima această ură nestânjeniți de ordinea civică. „După Războiul din Vietnam mulți dintre noi nu ne-am mai întors în turnurile de fildeș, ci am ajuns în poziții academice. Odată războiul terminat, vizibilitatea noastră s-a pierdut și se părea că pentru o vreme am dispărut. Acum avem poziții academice și opera de remodelare a universităților a început cu toată forța”, scria un profesor universitar radical.

Nu toți au fost pe străzi ca avocatul educat la Ivy League Colinford Mattis și colegul său Yrooj Rahman, care au aruncat cu cocktailuri Molotov într-o mașină de poliție.

Unii, cum este Sarah Parcak, o egiptoloagă de la Universitatea din Alabama, au trăit revoluția prin mandatari, astfel că ea a scris pe Twitter, în timp ce protestatarii asediau Washington DC, dând sfaturi celorlalți cum să dea jos obeliscul: „trageți încontinuu până începe să se clatine, iar când va începe asta, trageți și mai tare. Nu vă îngrijorați, mai aveți puțin!” Era o idee bună revărsarea asta de înțelepciune? Probabil că s-a îngrijorat cu privire la eveniment, deoarece mai târziu a scris: „VĂ ROG NU DAȚI JOS MONUMENTUL WASHINGTON”. Dar intențiile sale erau limpezi: un obelisc „poate fi văzut ca un monument rasist”. Mai târziu a mărturisit că arheologia și egiptologia au „rădăcini puternic rasiste, colonialiste și naționaliste… Este un domeniu care a produs și continuă să producă un rău imens.”

Nu a trecut mult timp de când am primit asigurări că „sfârșitul istoriei” se apropie: că un liberalism occidental se va instaura peste tot în lume și că pacea și prietenia vor domina peste tot. Dar în loc de această versiune atrăgătoare a sfârșitului istoriei, observăm acum ceva de tipul unei retribalizări a lumii: o întoarcere violentă contra liberalismului apusean și a tradiției sale de raționalitate, respect pentru drepturile personale și recunoaștere a unui bine comun care transcede accidentele identității rasiale și etnice. Dată fiind această situație, este cu atât mai necesar să ne educăm studenții în tradiția occidentală, să-i învățăm virtuțile societății și instituțiilor noastre democratice. O asemenea educație reprezintă cea mai puternică pavăză contra forțelor dezintegratoare care ne atacă.

Multiculturaliștii tună și fulgeră despre natura represivă și injustă a societății. Antifa și aliații săi fac tot ce le stă în putință pentru a aduce la împlinire acest ideal. Spectacolul violenței de pe străzi și intervențiile insuportabile ale media și elitelor noastre – suntem cu toții rasiști, suntem cu toții vinovați! – ne readuc aminte că alegerea pe care o avem în față astăzi nu este între o cultură apuseană „represivă” și un paradis multicultural, ci între cultură și barbarie. Civilizația nu este un cadou, ci o realizare – o realizare fragilă care are nevoie în permanență de a fi îngrijită și apărată de atacatorii din interior și exterior. Acestea sunt fapte care nu sunt recunoscute cu ușurință în mediile moi și confortabile din universități, ca să nu pomenim nimic de delirurile gloatei.

Acest fapt a fost înțeles cu o claritate excepțională până și de Evelyn Waugh, care scria în 1938:
„Barbaria nu este niciodată înfrântă definitiv; în anumite condiții prielnice, bărbați și femei care par foarte decenți vor comite atrocități inimaginabile. Pericolul nu vine doar de la huliganii obișnuiți. Suntem cu toți suspecți de recrutare pentru anarhie. Este nevoie de un efort neîntrerupt pentru a păstra pacea între oameni; există doar o marjă mică de energie pentru experimente indiferent cât de benefice ar fi ele. O dată ce închisoarea conştiinţei s-a deschis, debandada își dă drumul. Nu există o poziție mai confortabilă decât aceea a unui dizident într-o societate stabilă. Are toate avantajele solide care decurg din creația și prezervarea realizată de alți oameni, plus toate distracțiile care decurg din denunțarea ipocriziilor și inconsistențelor. Există vremuri când dizidenții nu sunt doar de invidiat, ci chiar valoroși. Munca de prezervare a societății este uneori împovărătoare, alteori nu presupune niciun efort. Cu cât este mai complexă societatea, cu atât este mai vulnerabilă la atac și cu atât mai desăvârșit va fi sfârșitul ei în caz de înfrângere. În vremuri precum cele ale noastre, este cu predilecție într-o poziție precară. Dacă societatea se va prăbuși, nu vom asista doar la disoluția unor corporații, ci a realizărilor spirituale și materiale ale civilizației noastre.”

Tragedia care l-a învăluit pe George Floyd nu ar fi indicat să ne distragă de la acest exigent adevăr.

Citiţi şi:
Dacă toată lumea îngenunchează, cine se va ridica în apărarea Istoriei și Culturii occidentale?
De la George Floyd la George Soros, o făcătură marca «Deep State»

yogaesoteric
22 octombrie 2020