Cum se descoperă Voia anterioară sau după bunăvoință a lui Dumnezeu la făpturile sale
În creație se observă o descoperire treptată a lui Dumnezeu, în măsura în care ființele tind spre asemănarea lor cu rațiunile lor necreate ce coexistă în Dumnezeu. La îngeri arătarea voii lui Dumnezeu se face direct, de la Domnul către Puterile netrupești superioare și de la ele la cele inferioare, având uneori ca receptor final pe om.
La om descoperirea lui Dumnezeu este fie firească, prin natură și istorie, fie suprafirească, adică prin învățătura Sfintei Scripturi. Planul lui Dumnezeu sau Pronia Sa, așa cum se desfășoară în paginile istoriei omenești, îl povățuiește pe om la înfăptuirea scopului îndumnezeirii, în cadrul unui tainic și mistagogic canal de dialog al iubirii cu el. În paralel, diferite evenimente suprafirești neașteptate, precum ar fi de pildă experiența vederii dumnezeiești și a minunilor, arată neîntrerupta prezență a lui Dumnezeu în viața noastră și contribuie la decodificarea Voii Lui. Descoperirea cea mai presus de fire luminează mai bine și mai limpede descoperirea firească, care, deși a fost acoperită de un văl al păcatului, nu este lipsită, nici ea, de o faptă de dragoste a lui Dumnezeu ce se manifestă prin fapte și cuvinte.
Sfântul Nicodim Aghioritul recomandă să cercetăm rațiunile ființelor creației în Sfânta Scriptură și sprijină poziția sa prin cuvântul Sfântului Isaac Sirul: „Contemplația fiilor tainei credinței este indisolubil legată de credință și se cercetează în livada Scripturilor”. Și Sfântul Nicodim completează: „… creația și Scriptura nu sunt incompatibile, fiecare în parte, ci sunt în acord și se leagă între ele, astfel încât creația este tâlcuirea Scripturii și Scriptura a creației; deoarece ambele au una și aceeași cauză, pe Dumnezeu, Care a făcut zidirea și a propovăduit Scriptura. Și Dumnezeu, așa cum este adevărat în lucrările Sale, la fel de adevărat este și în cuvintele Sale și invers…”.
În sfârșit, această minunată completare reciprocă a descoperirii firești și suprafirești a lui Dumnezeu o prezintă și o dezvoltă cu gingășie Psalmul 18. Mărturia ce o dă creația zidită despre existența, înțelepciunea, bunătatea și atotputernicia lui Dumnezeu este inferioară descoperirii lui Dumnezeu în dumnezeiasca Lege, care este fără prihană, directă, adevărată și are puterea să lumineze și să întoarcă sufletele rătăcite la El.
Extras din Dragoste predată de Dumnezeu, Sf. Vlasie – Pilio
Citiţi şi:
În realitate, realizarea Voinţei lui Dumnezeu te sfinţeşte
Despre DUMNEZEU (I)
yogaesoteric
23 iulie 2021