Cum se mişcă ruşii în domeniul financiar?
Din ceea ce văd că se mişcă în jurul lui Putin, direcţiile strategice sunt de mult stabilite, iar acum se fac paşii decisivi. Aţi auzit prin presă că ruşii îşi deschid conturi în China ca să poată face tranzacţii internaţionale, ceea ce e fals. Şmecheria e alta şi e gândită încă de la primele sancţiuni.
Mai ţineţi minte când americanii şi-au flexat muşchii şi au blocat tranzacţiile cu carduri ale unor bănci, provocând adevărate dezastre pentru ruşii simpli care se aflau în străinătate? Atunci Putin a luat două decizii esenţiale: în primul rând a obligat organizaţiile de carduri să aibă toate serverele prin care se fac tranzacţiile ruşilor pe teritoriul Rusiei, după care a ordonat construirea unui sistem independent de carduri. Aşa a apărut Mir, un sistem similar VISA şi Mastercard. Totul a fost proiectat extrem de deştept, astfel încât, în cazul unui boicot al organizaţiilor internaţionale de carduri să poată ruta tranzacţiile prin Mir, astfel încât cardurile VISA și Mastercard să poată funcţiona pe teritoriul Rusiei ca nişte carduri Mir. Nu s-a ajuns acolo, dar ştiu că Mir are şi o limitată acoperire internaţională (Turcia, Emiratele Arabe, Bulgaria, Thailanda şi chiar Coreea de Sud).
Revenind la povestea cu „deschiderea de conturi în China”, aceasta e inexactă. De fapt e vorba despre emiterea de către băncile ruseşti a unor carduri în colaborare Mir-Union Pay. Union Pay e sistemul chinezesc de carduri, şi el absolut independent de marii mahări ai lumii financiare, dar mult mai extins decât cel rusesc. Astfel, în ciuda sancţiunilor, ruşii vor putea utiliza internaţional propriile carduri întrucât tranzacţiile prin Union Pay vor fi rutate prin China, deci nu sunt supuse sancţiunilor.
De asemenea, se fac eforturi pentru a accelera integrarea Mir cu RuPay, sistemul indian independent de carduri, obţinându-se o şi mai mare deschidere.
Acum despre SWIFT. Mulţi au crezut că interzicerea Rusiei de la tranzacţiile SWIFT va produce o intrare a ţării în Evul Mediu. Aiurea. Încă din 2014 Rusia a dezvoltat SPFS (Система передачи финансовых сообщений, în traducere „Sistemul de schimb al mesajelor financiare”), un echivalent al SWIFT, astfel încât, din punct de vedere al infrastructurii e pregătită. E nevoie doar ca partenerii financiari să-l accepte pentru a-l face să funcţioneze. Până la urmă, sistemul este unul care se bazează pe „încrederea între părţi”.
Cu toate că SPFS-ul era disponibil în ţări ca Turcia, Germania şi chiar Elveţia, problema sa este nu doar una de recunoaştere, ci şi de răspândire. Însă, exact ca în cazul sistemului de carduri, se fac paşi majori pentru integrarea sa (care oricum e începută de cel puţin patru ani) cu sistemele similare din China (CIPS), India (IFSC) etc. Cert e că „lovitura” primită de ruşi nu e nici pe departe atât de radicală pe cât o prezintă propaganda.
Există însă o realitate care deja nu mai poate fi ascunsă: anume că peste 3 miliarde de oameni utilizează sisteme financiare care nu sunt controlate de SUA. Iar asta e o lovitură teribilă. Şi, constatând cât de rapid se pun treburile în mişcare, nu pot să vă mai spun decât că parcă aud ecoul avertismentului lui Jamie Dimon. Şi, aşa cum v-am mai spus la momentul respectiv, o fi el golan, dar prost nu e!
Autor: Dan Diaconu
Citiți și:
Rusia va renunța la toate activele în dolari
Paradigmele viitorului
yogaesoteric
28 mai 2022