Cum vrem să transformăm ceva când noi suntem obișnuiți doar să tăcem?

O supă chioară în care pluteşte stingher o urmă de morcov. O mână de orez parţial fiert sau nişte cartofi din fulgi. O eugenie, simbolul fericit al unei copilării comuniste. Aşa îşi tratează statul român cetăţenii internaţi în spitale de stat. Cu imens dispreţ, cu ură şi scârba. Dacă vrei să vezi imaginea reală a poporului român, considerat de Stat şi reprezentanţii lui doar o vacă de muls taxe şi impozite, este de ajuns să mergi în sala de aşteptare a unui spital.

Oameni necăjiţi, bolnavi şi epuizaţi, aşteaptă în zadar un semn de bunăvoinţă de la deţinătorul puterii, uneori un portar, alteori o soră, ambii plictisiţi şi superiori. Istoria noastră de popor cotropit, învăţat să plece capul şi să tacă, ne-a marcat destinul şi gena.

Oriunde mergem, orice am face, suntem atenţi să nu atragem mânia celor de la putere, oricine ar fi ei. Tăcerea, moştenită de pe vremea Europei libere ascultate prin colţuri de bucătărie, este singura soluţie salvatoare, în concepţia unui popor marcat de frică.

Cum vrem să transformăm ceva când noi suntem obişnuiţi doar să tăcem şi să ne urâm unii pe alţii? Lupta trup la trup pentru o portocală sau o pâine am transmis-o din generaţie în generaţie. Obsesia de a ne uita în ograda celuilalt şi de a-l invidia, dorinţă ca celuilalt să îi meargă rău pentru ca noi să putem supravieţui, preocuparea permanentă de a ne exhiba reuşitele materiale, toate astea ne-au transformat într-un popor urât, morocănos, rău.

Avem o şansă. Se numeşte educaţie. La baza ei se află bunul simţ.

Când ne vom întoarce la valorile bunicilor noştri, vom fi salvaţi.

Când medicii vor deveni din stăpâni slujitori ai binelui, vom fi salvaţi.

Când judecătorii vor vedea în faţa lor oameni şi nu dosare, vom fi salvaţi.

Când nu vom mai lăsa ţara pe mâna oricui, pentru că nu ne pasă, pentru că ne e lene, pentru că oricum nu putem transforma nimic, atunci vom fi salvaţi.

Când cei care au copiat 2 rezumate pe „goagal” nu vor mai conduce ţara asta, vom fi salvaţi.

Timpul hoţilor şi proştilor este limitat, chiar dacă nu pare.

Timpul impostorilor făcuţi „mari” la apelul de seară va trece.

Va veni şi vremea copiilor şcoliţi pe bune, a oamenilor cu bună creştere şi educaţie.

A celor care, duminică de duminică, sunt în faţa Altarului, rugându-se pentru toţi şi toate.

A celor care cred în şansa poporului asta amărât, care a avut prea mult timp parte doar de analfabeţi şi beţivi, de drogaţi şi impostori, papagali care urlă şi dansează bezmetic, prefăcându-se că le pasă.

Şi va veni vremea în care bolnavii nu vor mai fi umiliţi, nu vor mai muri prin spitale insalubre, ale căror pereţi se prăbuşesc peste paturi, vegheaţi de medici căutători de arginţi…

Şi va veni şi vremea celor iubitori de dreptate şi adevăr.

Şi va veni, odată, şi vremea Lui Dumnezeu…

Depinde doar de noi.

Autor: Adriana Stoicescu, judecător Tribunalul Timiș

Citiți și:
Dan Puric: Nu există nicio legătură între politica statului român de astăzi și adevărul sufletesc al acestui popor…
Cât de important mai este omul pentru statul român?

yogaesoteric
18 septembrie 2021