Curvia, în programa şcolară şi în educaţia familială

Cu ceva timp în urmă, televiziunile ne-au anunţat că cei mici pot merge la şcoală de la 5 ani, deoarece s-a constatat că sunt foarte inteligenţi…

E un paradox: copiii sunt din ce în ce mai inteligenţi, dar trec tot mai anevoie prin anii de şcoală. Nu-i de mirare că ajung chiar cu studii superioare, dar analfabeţi, ceea ce nu-i împiedică să devină şefi peste alţii. De vină este sistemul, cutare ministru, cutare prim-ministru, dascălii, programa şcolară…

Cei şapte ani de acasă? E o chestie învechită, retrogradă, deşi omul, trupeşte, psihic, social, evoluează şi face salturi în trepte, din şapte în şapte ani… Aşa a vrut Dumnezeu.

Valoarea, însă, nu aşteaptă numărul anilor. Cu suzeta în gură, copiii, prin smartphone, tablete, laptop, televizor etc., au acces la tot felul de informaţii. Un băieţel de şase ani îmi spunea deunăzi că tati şi mami îi dau voie să se joace pe telefoanele lor, dar nu are voie să se uite la imagini unde bărbaţii şi femeile fac „chestii”. Această interdicţie nu-şi mai are rostul, deoarece, cu presiuni continue din partea UE, prin comisarii săi, educaţia sexuală, încet, dar sigur îşi face loc în şcoală, de la clasele preşcolare.

Şi părinţii încep să fie de acord… Plimbându-mă prin parc, aud două mămici tinere discutând despre „Caracal”, sex, educaţie sexuală în şcoală. Una dintre ele spune celeilalte: „Da, să-i înveţe, dragă, şi pe ăştia mici! Nu vezi ce se petrece?”. Păi, da!

Prin ţări „civilizate” se fac şi demonstraţii în faţa elevilor despre cum se folosesc anticoncepţionalele. Fetele şi băieţii, curioşi să se „însexeze”, trec la treabă. Dacă se petrece ca vreo fată să rămână însărcinată, nu-i bai! Face un avort, căci pruncuciderea pe această cale nu mai este un delict, o crimă, ci un drept!

Păcat? Altă concepţie învechită, retrogradă… Trăim alte vremuri… Numai că Dumnezeu este acelaşi; şi ieri, şi azi, şi mâine! Chiar părinţii îşi încurajează copiii spre curvie. Un tată, al cărui fiu preadolescent are o prietenă, tot din aceeaşi categorie, îmi spune că mamele celor doi copii au discutat şi au fost de acord ca necopţii amorezi să-şi petreacă vacanţa dormind în aceeaşi cameră de hotel, în acelaşi pat… Băieţii ard de nerăbdare şi fac presiuni, iar fetele (de a căror decizie depinde realizarea aventurii) vin în întâmpinare, pentru că nu vor să fie socotite… proaste.

Un banc sugestiv sună cam aşa: Într-un autobuz urcă un cetăţean turmentat şi vrea să ia loc. Toate scaunele, şi în dreapta, şi în stânga, sunt ocupate de doamne şi domnişoare. Printre sughiţuri, spune tare:
– Toate femeile de pe rândul din stânga sunt curve, iar cele de pe rândul din dreapta sunt proaste!
Indignată, o doamnă de pe rândul din stânga se ridică şi îl ia la rost:
– Nu ţi-e ruşine?! Cum îndrăzneşti să mă faci curvă?
Beţivanul replică imediat:
– Nu-ţi convine? Treci la proaste!

Vor trece anii şi, poate, cei doi prieteni din preadolescenţă vor decide să devină soţ şi soţie. Mireasa în rochie albă ca neaua şi mirele în costum gri petrol, cu papion, amândoi gâfâind de sex, se vor prezenta la altar să obţină binecuvântare… Preoţii, asistenţa, corul, vor cânta: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!”. Dar, de acolo, de sus, Dumnezeu vede, aude, dar nu mişcă niciun deget. Alaiul iese din biserică şi îndată se instalează între miri un vierme neadormit (sau o legiune), care va lucra în cele mai inimaginabile moduri – taina fărădelegii –, deoarece taina cununiei a fost batjocorită. Mai devreme sau târziu, târziu, apar neînţelegeri, tensiuni, preacurvia (relaţii cu alte femei, bărbaţi), în copiii frumoşi, inteligenţi parcă dă strechea. Nu-s excluse nici boli…

Se recurge la psiholog, la psihoterapeut, la medic, la astrologi, la guru indieni, la şamani… Amulete, chipuri cioplite, idoleşti… Şi, pe ultima sută de metri, unii şi unele îşi revin, aleargă către Dumnezeu. Cu spovedanie, păreri de rău, lacrimi, rugăciuni etc, cu Hristos de mână, încep să cureţe mâlul adunat în suflet, care mâl, putrezind, pute ca o hazna. „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea./ Spală-mă ’ntru totul de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte./ Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea./ Ţie unuia am greşit, răul în faţa Ta l-am făcut…” (Ps. 50, 1-4, BVA).

Şi Dumnezeu, atotmilostiv şi iertător, iartă şi curăţă. Dar, toată această procedură putea fi făcută înainte de a ajunge la altar.

Curvia şi preacurvia nu mai sunt păcate, sunt virtuţi, sunt drepturi! În Sfânta Scriptură nu există decât porunci, fericiri şi vaiuri (de la Vai!). Vaiuri mari, nemaiîntâlnite pândesc la uşa zilei de mâine, căci zilei de azi nu-i mai ajunge răutatea ei. Călăreţii Apocalipsei abia îşi mai pot ţine armăsarii în frâu…

Autor: Nicuşor Gliga

Citiţi şi:

Documentar tulburător: Educația sexuală – Războiul împotriva copilăriei

Strategii de (re)educare pentru epoca post-viață!

yogaesoteric
15 noiembrie 2019