Cuviosul Serafim Rose: «Este mult mai târziu decât ne închipuim» (III)
Despre Antihrist, sfârșitul vremurilor și mai ales despre ce înseamnă a fi ortodox
Citiţi a doua parte a articolului
Concluzie
Este evident pentru orice creştin ortodox care este conştient de ceea ce se petrece în jurul lui astăzi, că lumea se apropie de sfârşit. Semnele vremilor sunt atât de evidente, încât s-ar putea spune că lumea se prăbuşeşte spre sfârşit.
Care sunt unele dintre aceste semne?
– Anormalitatea lumii. Niciodată asemenea manifestări şi comportamente ciudate şi nefireşti nu au fost acceptate ca un fel de a fi precum în zilele noastre. Uitaţi-vă doar la lumea dimprejur: ce se scrie în ziare, ce fel de filme rulează, ce este la televizor, ce anume găsesc oamenii că este interesant şi distractiv, la ce râd ei; este cu totul ciudat. Şi sunt oameni care încurajează deliberat acestea, desigur, pentru folosul lor bănesc, şi fiindcă aceasta este moda, căci există o cerere anormală pentru acest fel de aberaţii.
– Războaiele şi zvonurile de războaie, fiecare tot mai rece şi mai nemilos decât cel dinainte, toate fiind eclipsate de ameninţarea unui război nuclear mondial de neconceput, care ar putea fi declanşat prin atingerea unui buton.
– Răspândirea dezastrelor naturale: cutremure şi acum vulcani – cel mai recent formându-se nu departe de aici, lângă parcul Yosemite, în California centrală – care deja modifică tiparele climatice ale lumii.
– Centralizarea crescândă a informaţiei şi a puterii asupra persoanei, reprezentată în particular de noul şi imensul computer din Luxemburg, care are capacitatea de a păstra dosare cu informaţii despre orice om în viaţă; numărul său de cod este 666 şi este supranumit „fiara” de către cei care lucrează la el. Pentru a facilita lucrul cu asemenea computere, guvernul american intenţionează să înceapă eliberarea către persoane a unor cărţi de Asigurare Socială cu un număr (conţinând se pare numărul de cod 666) imprimat pe mâna lor dreaptă sau pe frunte – exact condiţia care va predomina, potrivit Apocalipsei (cap. 13), în timpul domniei antihristului. Desigur, nu înseamnă că prima persoană care va fi imprimată cu 666 este antihristul, sau slujitorul antihristului, dar o dată ce te vei obişnui cu aceasta, cine va putea rezista? Mai întâi te vor antrena şi apoi te vor face să i te închini lui.
– Creşterea numărului hristoşilor falşi şi al falşilor antihrişti. Cel mai recent candidat doar în această vară a cheltuit probabil milioane de dolari făcând publicitate apariţiei sale iminente pe televizoarele întregii lumi, promiţând să prezinte în acel moment un „mesaj telepatic” tuturor locuitorilor lumii. În afara oricăror puteri oculte care ar putea fi implicate în asemenea evenimente, deja cunoaştem destul de bine posibilităţile de prezentare a mesajelor subliminale prin radio şi mai ales prin televiziune, precum şi faptul că aceasta poate fi făcută de oricine ce posedă tehnologia de penetrare a semnalele normale de radio şi televiziune, fără să conteze câte legi ar putea fi împotrivă.
– Primirea cu adevărat ciudată făcută noului film de care toată lumea în America vorbeşte şi îl priveşte: „E.T.”, care a făcut ca efectiv milioane de oameni aparent normali să îşi exprime afecţiunea şi dragostea pentru erou, un „salvator” din spaţiul extraterestru care este în mod evident un demon – o pregătire vădită pentru venerarea Antihristului ce va veni. (Şi, incidental, recenzorul cinematografic al ziarului oficial al Arhidiocezei Greceşti din America, un preot ortodox, a recomandat din toată inima acest film ortodocşilor, spunând că este un film minunat, care ne poate învăţa despre dragoste, şi că toată lumea ar fi bine să îl vadă. Este un contrast vădit între oamenii care urmăresc să fie conştienţi de ceea ce se petrece şi cei care se lasă purtaţi de dispoziţia vremurilor.)
Aş putea continua cu detalii ca acestea, dar scopul meu nu este de a vă înfricoşa, ci de a vă face conştienţi de ceea ce se petrece în jurul nostru. Este mult mai târziu decât ne închipuim; Apocalipsa este acum. Şi cât de tragic este să vezi creştini, şi mai înainte de toate tineri ortodocşi, cu această tragedie incalculabilă atârnându-le deasupra capetelor, care cred că pot continua ceea ce numesc ei o „viaţă normală” în aceste vremuri groaznice, luând parte pe de-a întregul la capriciile acestei generaţii prosteşti, adoratoare de sine, complet neştiutori că „paradisul nebunilor” în care trăim este pe punctul de se prăbuşi, cu desăvârşire nepregătiţi pentru vremurile deznădăjduite care ne stau înainte. Nici măcar nu mai este vorba de a fi un creştin ortodox „bun” sau „slab”, acum problema este: va dăinui până la sfârşit Credinţa noastră? Pentru mulţi, nu va dăinui; Antihristul ce va veni va fi prea atrăgător, prea mult în duhul lucrurilor lumeşti, încât majoritatea oamenilor nici măcar nu îşi vor da seama că şi-au pierdut creştinătatea închinându-i-se lui.
Totuşi, chemarea lui Hristos ni se face auzită; să începem a-i urma. Cea mai limpede exprimare în ziua de astăzi a acestei chemări vine din lumea ateistă înrobită, unde există suferinţa reală pentru Hristos şi o seriozitate a vieţii pe care noi o pierdem cu repeziciune sau am deja pierdut-o. Un preot ortodox din România, Păr. Gheorghe Calciu, se găseşte acum aproape de moarte într-o închisoare comunistă pentru îndrăzneala de a-i provoca pe tinerii seminarişti şi studenţi să-şi lase deoparte supunerea orbească faţă de duhul vremurilor şi să se apropie nevoinţelor pentru Hristos.
După ce vorbeşte de goliciunea ateismului, el le zice tinerilor de astăzi:
„Vă chem către o luptă mult mai înaltă, către renunţarea deplină, către un act de curaj ce sfidează raţiunea. Vă chem către Dumnezeu. Către Cel ce transcende lumea pentru ca voi să puteţi cunoaşte un rai nesfârşit de bucurie duhovnicească, raiul după care bâjbâiţi acum în iadul propriu, şi pe care îl căutaţi chiar şi într-o stare de revoltă neintenţionată… Iisus v-a iubit dintotdeauna, dar acum aveţi opţiunea să răspundeţi invitaţiei Sale. Drept răspuns, sunteţi hotărâţi să mergeţi şi să purtaţi rodul ce va dăinui. Să fiţi propovăduitori ai lui Hristos în lumea în care trăiţi. Să vă iubiţi aproapele ca pe voi înşivă şi să îi faceţi pe toţi oamenii prietenii voştri. Să declaraţi prin fiecare faptă dragostea aceasta fără de asemănare şi neţărmurită care l-a ridicat pe om de la starea de rob la cea de prieten al lui Dumnezeu. Să fiţi prooroci ai acestei iubiri eliberatoare, care vă va izbăvi de toate constrângerile, redându-vă integritatea pe măsură ce vă jertfiţi lui Dumnezeu.”
Păr. Gheorghe, vorbind tinerilor care au puţină inspiraţie să slujească Bisericii lui Hristos deoarece au acceptat părerea lumească (obişnuită şi printre noi, în lumea liberă) că Biserica este numai o grupare de clădiri sau o organizaţie lumească, îi cheamă la o conştientizare mai profundă a Bisericii lui Hristos şi a faptului că „apartenenţa formală” la ea este insuficientă pentru a ne mântui.
„Biserica lui Hristos trăieşte şi este liberă. În ea ne mişcăm şi vieţuim, întru Hristos Cel care este Capul ei. În El avem libertate deplină. În Biserică cunoaştem adevărul şi adevărul ne va face liberi (Ioan 8:32). Eşti în Biserica lui Hristos de fiecare dată când îl ridici pe cel căzut în întristare, ori când faci milostenie celui sărac şi îl vizitezi pe cel bolnav. Eşti în Biserica lui Hristos când eşti bun şi înţelegător, când refuzi să te mânii pe fratele tău, chiar şi atunci când ţi-a rănit sentimentele. Eşti în Biserica lui Hristos când te rogi: «Doamne, iartă-l.» Când munceşti cinstit la slujba ta, întorcându-te obosit seara acasă, dar cu zâmbetul pe buze; când răsplăteşti răul cu dragostea – eşti în Biserica lui Hristos. Nu vezi, aşadar, tinere prieten, cât de aproape este Biserica lui Hristos? Tu eşti Petru şi Dumnezeu şi-a clădit Biserica Sa pe tine. Tu eşti piatra Bisericii Sale împotriva căreia nimic nu poate izbândi… Să clădim biserici cu credinţa noastră, biserici pe care nicio putere omenească nu le poate doborî, o biserică a cărei temelie este Hristos… Simte-l pe fratele tău lângă tine. Nu întreba niciodată: «Cine e el?» Mai degrabă zi: «Nu e un străin; este fratele meu. Este Biserica lui Hristos la fel ca şi mine».”
Cu o astfel de chemare în inimi, să începem a aparţine cu adevărat Bisericii lui Hristos, Biserica Ortodoxă. Apartenenta exterioară nu este suficientă; ceva este necesar să se mişte în noi ca să ne facă deosebiţi de lumea dimprejur, chiar dacă această lume îşi zice „creştină” şi chiar „ortodoxă”. Să păstrăm şi să întreţinem acele calităţi ale adevăratei perspective ortodoxe asupra lumii: o atitudine vie, normală, iubitoare şi iertătoare, nu centrată asupra propriei persoane, păstrându-ne inocenţa şi caracterul nelumesc, chiar cu o conştienţă deplină şi smerită a propriilor păcate şi a puterii ispitelor lumeşti din jurul nostru. Dacă trăim cu adevărat această perspectivă ortodoxă asupra lumii, credinţa noastră va supravieţui şocurilor care ne aşteaptă şi va fi o sursă de inspiraţie şi mântuire, pentru cei ce încă îl vor mai căuta pe Hristos, printre ruinele omenirii, care au început deja să apară din ziua de astăzi.
Conferinţă a părintelui Serafim Rose publicată în „The Orthodox Word” Vol. 18, Nr. 4 (105) iulie-august, 1982
Citiţi şi:
Peter Deunov – Profeţii despre vremurile pe care le trăim
Taina dezvăluită a celei de-a doua veniri, în glorie, a lui Iisus Hristos
yogaesoteric
6 februarie 2020