Dacă MISA nu ar fi existat… (I)
Dacă MISA nu ar fi existat…
Adina, 37 de ani: „M-am gândit mult cum să răspund, pe scurt, la o întrebare atât de surprinzătoare şi am descoperit că ceea ce este cel mai important pentru mine, ceea ce am găsit la acest curs şi nicăieri altundeva, ţine mai ales de ceea ce se numeşte spiritualitate autentică. Mai simplu spus, tot ceea ce am învăţat aici mă apropie de Dumnezeu.”
George, 30 de ani: „Dacă MISA nu ar fi existat, nu cred ca unele lucruri ar fi încă revelate pe această planetă sau cel puţin nu aici în România. Iar eu probabil aş fi fost încă în căutarea a ceva autentic, a unor explicaţii coerente şi a unor metode care să mă ajute să îl descopăr pe Dumnezeu. Asta în cazul în care materialismul societăţii nu mi-ar fi înăbuşit idealismul din tinereţe.”
Bogdan, 27 de ani: „Dacă MISA nu ar fi existat, eu mi-aş fi irosit viaţa. Probabil aş fi ajuns să am o mulţime de vicii, căci înainte să fac yoga aveam tot felul de obiceiuri proaste, de care acum, din fericire, am reuşit să scap. Nici nu vă daţi seama ce dezastru devine viaţa multor tineri din cauza băuturii şi chiar a drogurilor care sunt acum relativ uşor accesibile şi constituie o tentaţie aproape irezistibilă pentru mulţi.”
Carmen, 28 de ani, răspunde cu francheţe şi umor: „Dacă MISA nu ar fi existat, ar fi trebuit probabil să fac ore întregi de fitness, să urmez diete şi tratamente de înfrumuseţare şi chiar şi aşa nu prea cred că aş fi ajuns la această stare de armonie şi de încredere în mine, nu aş fi reuşit să mă simt aşa de bine în trupul meu şi să fiu atât de mulţumită de mine ca femeie. Mă uit uneori la pozele pe care mi le-am făcut de-a lungul timpului şi transformarea e uluitoare, eram urâţică înainte, chiar şi trăsăturile feţei s-au înfrumuseţat. Dincolo de exerciţiile de hatha yoga şi de dieta vegetariană, a contribuit din plin şi împlinirea amoroasă, dar mai ales frumuseţea sufletească, pe care o simt că s-a trezit în mine.”
„MISA a apărut în viaţa mea ca o şansă de a-mi relansa viaţa chiar în pragul vârstei a treia. Prin yoga mi-am rezolvat toate problemele de sănătate. Să formulez pe scurt? Dacă MISA nu ar fi existat, aş fi îmbătrânit de mult. La suflet şi la trup,” ne-a mărturisit Elena, o femeie care arată surprinzător de tânără şi plină de viaţă la cei 64 de ani ai ei. Soţul ei, Andrei, completează şi el: „Dacă MISA nu ar fi existat, probabil aş fi avut burtă şi aş fi fost un sedentar înrăit, cantonat în faţa televizorului, ca vecinii şi amicii mei pensionari. Prin comparaţie cu ei, eu am acum o viaţă foarte plină şi interesantă şi deşi toţi mă invidiază, încă nu şi-au luat inima în dinţi să se înscrie şi ei la cursurile de yoga.”
Exuberanţa tinereţii este reflectată în răspunsul Angelei, 23 de ani: „Dacă MISA nu ar fi existat, nu mi-aş fi întâlnit sufletul pereche!”
Victor, 25 de ani: „Am foarte mulţi prieteni la cursul de yoga. Pentru mine, MISA înseamnă în primul rând prieteni cu aspiraţii comune, dar şi o mulţime de proiecte de viitor.”
Ioana, 30 de ani: „Dacă MISA nu ar fi existat, aş fi rămas şi acum o fiinţă pesimistă şi nefericită. Probabil aş fi fost singură.”
Floarea, 47 de ani: „Situaţia mea este mai ieşită din comun, dar ştiu precis că nu sunt un caz unic. Am reuşit să mă vindec de o boală incurabilă cu ajutorul a ceea ce am învăţat la acest curs. Aşa că nu exagerez spunând că aş fi murit demult, dacă MISA nu ar fi existat.”
Mihai, 32 de ani: „Nu trebuie să privesc cu mult în urmă ca să răspund la întrebarea voastră. Dacă MISA nu ar fi existat, probabil meteoritul din 15 februarie ar fi declanşat o explozie imensă.”
În aceeaşi direcţie se îndreptă şi răspunsul lui Nicu, 43 de ani: „Dacă MISA nu ar fi existat, eu personal am convingerea că s-ar fi petrecut unele evenimente apocaliptice. Şi asta nu doar acum. Mă gândesc la prima dată când am aplicat metoda pentru devierea unui asteroid, la toate meditaţiile pentru evitarea cutremurelor. Per total, cred că 21 decembrie 2012 ar fi fost însoţit de dezastre şi suferinţă pentru toată planetă.”
Meda, 34 ani: „Dacă MISA nu ar fi existat, nu ar fi existat nici mişcarea carismatică de care oamenii au atâta nevoie, pentru că religiile la ora actuală sunt putrede şi omenirea are nevoie de Dumnezeu, nu de o nouă religie.”
Radu, 41 de ani: „Dacă MISA nu ar fi existat, mulţi jurnalişti care denigrează MISA ar fi murit de foame şi ar fi fost obligaţi să-şi câştige existenţa în mod onest.”
Iulian, 50 de ani: „Dacă MISA nu ar fi existat, ar fi existat prea puţine speranţe pentru umanitate. Probabil masonii ar fi reuşit deja să îşi ducă la îndeplinire planurile…”
Dacă MISA nu ar exista…
„Dacă MISA nu ar exista, omenirea nu ar avea nicio şansă în faţa planurilor criminale ale francmasoneriei mondiale”, continuă Iulian.
Ionel, 38 de ani: „Dacă MISA nu ar exista, nu aş înţelege nimic din lumea în care trăiesc şi din evenimentele care se petrec în jurul meu.”
Maria, 29 de ani: „Dacă MISA nu ar exista, nu-mi imaginez în ce ţară aş fi locuit acum. Proabil în Olanda sau Germania, unde am primit oferte de muncă. Am rămas în România numai pentru MISA.”
Ioana, 30 de ani: „Dacă MISA nu ar exista? Răspunsul meu e acelaşi. Probabil aş fi fost singură, pesimistă şi nefericită.”
George, 30 de ani: „Dacă MISA nu ar exista, nu ar exista vacanţele de la Herculane şi Costineşti. Încă aş buchisi încercând să-mi stabilesc idealurile şi priorităţile.”
Angela, 23 de ani: „Dacă MISA nu ar exista, poate că aş face exact ce făceam înainte să mă apuc de yoga. Nimic semnificativ. Frivolităţi.”
Floarea, 47 de ani: „Dacă MISA nu ar exista, din viaţa mea ar lipsi culoarea, ascensiunea, spiritualitatea.”
Mihai, 32 de ani: „Dacă MISA, nu ar exista, ar trebui urgent înfiinţată!”
Dacă MISA nu ar fi existat, eu nu m-aş fi născut acum!
Un răspuns mai amplu ne-a oferit Adriana, 38 de ani: „Aşa cum am ajuns eu la curs, mă gândesc la o singură variantă: dacă MISA n-ar fi existat, eu nu m-aş fi născut acum. Căci simt că fac parte din ea în acest context al vremurilor. Îniţial am vrut să răspund că probabil aş fi ajuns femeie de casă, cu copii… dar nu e real. Nu am avut înclinaţie niciodată pentru această direcţie, chiar dacă am surori şi familie care merg toţi în acest mod. Oricât m-am gândit la această variantă (dacă MISA n-ar fi existat pentru mine), nu mă văd nicăieri în altă parte.
Pe de altă parte, dacă MISA nu ar exista, singurul lucru ce îmi vine să spun este următorul: nu aş fi simţit probabil această libertate de a exista, libertate pe care mi-o oferă cadrul şcolii noastre. Este familia mea şi locul în care mă simt acasă. Există o afinitate în spirit pe care o simt faţă de şcoală şi membrii ei, ca şi cum aş avea un loc unde pot să pun oricând capul.
Sper ca acest proiect să ne ofere multe răspunsuri pline de miez şi sinceritate. Dacă MISA n-ar fi existat şi dacă ea n-ar exista pentru noi toţi în general… Aici sunt sutele de aspecte care ne îmbunătăţesc viaţa, cum ar fi de exemplu continenţa, şi care dau valoare vieţii noastre insignifiante.
Arta este un aspect fundamental la care mă gândesc acum, de exemplu, căci arta pentru mine este refugiul în care transpar nuanţele sublime, elevate şi foarte rafinate ale Divinităţii. MISA a creat cadrul în care arta să aibă valoarea ei reală şi frumuseţea să poată fi percepută ca o expresie a lui Dumnezeu, aşa cum şi este. Arta autentică, aşa cum am ajuns noi să înţelegem în cadrul experienţelor din şcoala noastră, ne elevează în asemenea măsură încât nu lasă loc devalorizării ei, aşa cum face modernismul abstract ce propagă efectiv urâtul, nefirescul. Arta autentică ne comunică esenţa noastră adevărată, ne aduce la simplitatea firii. Simplitatea aceasta înseamnă pentru mine frumuseţea pură, comuniunea cu Dumnezeu.
Aceasta este una din zecile de descoperiri pe care de-abia aştept să le citesc de la cei care vor da curs provocării…”
Aşteptăm deci cu deschidere şi curiozitate răspunsurile voastre şi vă invităm să exprimăm astfel, împreună, ceea ce această Şcoală de yoga este cu adevărat, în antiteză cu toate minciunile, aberaţiile şi ciudăţeniile pe care le vehiculează presa despre noi. Avem astfel o şansă să ne prezentăm lumii aşa cum suntem cu adevărat, iar pentru aceasta, răspunsul fiecăruia dintre voi contează!
Citiți aici continuarea articolului.
yogaesoteric
26 martie 2013