Dan Ciuciulete: Şcoala de yoga MISA este apreciată ca fiind genială în multe ţări ale lumii

Adevărul despre campania de presă din luna august 2011, care face referire la un pretins scandal în Argentina

Interviu cu Dan Ciuciulete, instructor yoga în cadrul Şcolii de Yoga şi Ştiinţe Alternative din Argentina

Yogaesoteric: Imediat după ce a izbucnit în România scandalul de presă legat de activitatea şcolii de yoga din Argentina, am publicat pe site-ul yogaesoteric Comunicatul de Presă dat de asociaţia dvs. Am observat cu suprindere că absolut niciun ziar sau post de televiziune nu a preluat, nici măcar parţial, informaţiile din acel comunicat. În presa din România, se fac în continuare referiri tendenţioase la aşa-zisul „scandal sexual MISA” din Argentina. Vă rugăm să clarificaţi încă o dată, pentru site-ul yogaesoteric, ce anume a generat această campanie de presă de-a dreptul isterică.

Dan Ciuciulete: În Comunicatul de Presă dat de Şcoala de Yoga şi Ştiinţe Alternative din Argentina pentru presa din România se arăta că această campanie de presă nu a pornit de la o situaţie sau de la nişte fapte reale. Ea a fost generată de un articol publicat de ziarul local al staţiunii montane Capilla del Monte, care în realitate nu făcea niciun fel de referire la practici sau activităţi specifice acestei şcoli de yoga. În articolul respectiv erau înşirate diverse afirmaţii aberante, senzaţionaliste, calomnioase, care nu aveau nicio bază faptică reală şi nicio legătură cu cursurile noastre de yoga.

Yogaesoteric: Şi totuşi ce anume consideraţi că a provocat apariţia acelui articol?

Dan Ciuciulete: În luna august, un grup de artişti argentinieni au realizat un proiect artistic pentru care au solicitat sfaturi şi îndrumarea spirituală a unei profesoare de la şcoala de yoga, care este şi artistă. Acesta este pretextul de la care a pornit articolul. Conexiunile tendenţioase, insinuante şi deformările cu iz propagandistic şi publicitar specifice presei de scandal, cu care era împănat acel articol, nu au niciun fundament. Totuşi vă rog să reţineţi că este vorba de un articol apărut într-un tabloid de provincie cu tiraj redus şi aluzia presei româneşti cum că ar fi o situaţie naţională nu este deloc fondată.

Yogaesoteric: Atunci când a preluat ştirea, presa din România a ilustrat-o cu imagini de arhivă din ştiri mai vechi despre MISA, de exemplu din taberele yoghine de la Costineşti şi Băile Herculane. Probabil aţi vizionat, împreună cu colegii şi cursanţii dvs. din Argentina, fragmente din acele ştiri, care au fost postate pe Internet. Care a fost reacţia lor?

Dan Ciuciulete: Presa din România a zugrăvit un tablou totalmente fantasmagoric şi la o analiză chiar şi sumară putem dărâma întregul castel de cărţi de joc pe care l-au construit. Privind imaginile difuzate de Antena 1 (Observator) şi Pro Tv, elevii de la şcoala de yoga din Argentina au remarcat cu uluire cum se prezentau imagini de la ţărmul mării când, de fapt, Capilla del Monte este o staţiune montană. Au remarcat că se vorbeşte despre o Spirală Yang care s-ar fi realizat în urmă cu câteva zile în Cordoba, dar care nu a avut loc în realitate. Unul dintre cele mai penibile aspecte sunt aluziile sau chiar menţionarea explicită a acuzaţiei de deţinere de droguri, fapt care niciodată nu a fost întâlnit la nimeni din cadrul şcolii de yoga. Dimpotrivă, în cadrul şcolii de yoga sunt prezentate avantajele vegetarianismului şi se vorbeşte despre dezavantajele fumatului şi ale consumului de alcool sau cafea, precum şi despre căile de dezintoxicare a organismului prin metode naturale şi ayurvedice. Toţi cursanţii yoga sunt la curent cu aceste fapte şi evident că au fost pe de o parte amuzaţi, dar pe de altă parte contrariaţi de acele ştiri aberante. Probabil că presa românească a ţinut morţiş să fabrice o ştire bizară despre MISA, în plină desfăşurare a Simpozionului Internaţional de Yoga de la Costineşti. Din cât am înţeles, reportajele despre această tabără de succes, cu mii de participanţi din lumea întreagă, s-au lăsat aşteptate în emisiunile de ştiri…

Yogaesoteric: Ne puteţi oferi unele detalii despre proiectul artistic la care aţi făcut referire?

Dan Ciuciulete: Artiştii argentinieni care au cerut sprijinul profesoarei de artă ce urmează totodată cursurile şcolii de yoga intenţionează să realizeze un film care să ilustreze încercările prin care trece un cuplu şi să ofere posibile soluţii, printr-o integrare spiritualizantă, plină de iubire, a tuturor aspectelor vieţii intime. Filmul, am putea spune, va fi un film sublim despre iubirea transfiguratoare şi continenţa sexuală (o practică milenară a tradiţiei orientale tantrice şi taoiste), toate acestea fiind oferite ca soluţii pentru o viaţă armonioasă pentru protagoniştii filmului, un cuplu aflat într-o stare de criză relaţională profundă.

Yogaesoteric: Consideraţi că publicul argentinian şi presa va fi total refractară faţă de un asemenea proiect?

Dan Ciuciulete: Nu putem spune că un astfel de film este o premieră absolută în Argentina. Un film extraordinar de frumos şi interesant care conţine efectiv unele îndrumări pentru practicarea continenţei sexuale este filmul „Nu privi în jos” („No mires para abajo”) ce a fost creat regizorul argentinian Eliseo Subiela. La polul opus, în luna august s-a desfăşurat în oraşul Buenos Aires, capitala Argentinei, a 11-a ediţie a unui festival de film erotic a cărui prezentare poate fi găsită pe site-ul www. galloverde.com.ar. Multe dintre filmele prezentate în cadrul acestui festival promovează homosexualitatea şi au ca subiecte sado-masochismul şi travestiţii, dar aceste filme, în mod semnificativ, nu au creat niciun fel de problemă şi nu au generat ecouri de indignare în articole din ziare. Foarte multe persoane cu bun simţ au remarcat această discrepanţă. De pildă, într-un film argentinian numit „Un an fără iubire”, un personaj homosexual, masochist şi bolnav de SIDA, se întoarce de la Paris şi îşi continuă o astfel de viaţă, de homosexual masochist, în ţara lui natală, Argentina. Roma şi Parisul sunt văzute de către mulţi argentinieni ca nişte locuri mitice ale depravării sexuale europene şi probabil tocmai de aceea ziaristul de la ziarul local al staţiunii Capilla del Monte a prezentat în articolul tendenţios despre şcoala de yoga conexiunea cu Parisul, adică… tocmai acel loc al depravărilor homosexuale şi al îmbolnăvirilor de SIDA,  aşa cum asociază în subconştient cititorii provinciali, victime pasive ale mimetismului social şi transei culturale negative.

Yogaesoteric: În concluzie dumneavoastră afirmaţi că nu există niciun fel de bază pentru ştirile publicate de presa din România?

Dan Ciuciulete: Presa românească s-a grăbit să ia tot felul de frânturi de informaţii, fără să le analizeze şi să le verifice şi să fabrice o „ştire” senzaţională despre un aşa-zis „scandal sexual” în Argentina. Tot la fel de „senzaţional” a prezentat şi în urmă cu cinci ani faptul că domnul profesor Gregorian Bivolaru s-ar afla în Chile, când, de fapt, cu câteva zile înainte, eu trimisesem din Chile, către Procuratura Româna, o înştiinţare că mă aflu în acea ţară şi din acest motiv îl împuterniceam pe avocatul meu să mă reprezinte la Parchet. Ziariştii argentinieni au preluat informaţii false din presa românească şi le-au amplificat cu o tentă de scandal, iar ziariştii români au făcut acelaşi lucru cu informaţiile din presa argentiană. E ca un fel de buclă care a pierdut demult orice contact cu realitatea.

Yogaesoteric: În articolele publicate de presă au apărut şi „punctele de vedere” ale unor aşa-zişi „specialişti”. Care este opinia dumneavoastră despre acestea?

Dan Ciuciulete: Pentru a da un plus de crezare aberaţiilor pe care le repetă de ani în şir, fabricanţii de „ştiri” din România, în loc să se documenteze în mod real, la faţa locului, aduc în faţă tot felul de indivizi care îşi dau cu părerea despre lucruri despre care nu au habar. De data aceasta Mihai Rapcea, cursant yoga care probabil nu prea practică yoga şi de aceea nu prea are mari realizări, afirmă cu aplomb, cum că asocierea practicii yoga cu sexualitatea ar „descalifica sistemul yoga”. Din experienţa mea de instructor yoga am remarcat că singurii care nu apreciază valoarea continenţei sexuale sunt aceia care nu sunt capabili să o practice, pentru că nu au voinţa necesară pentru efortul pe care îl presupune învăţarea continenţei sexuale masculine. Îi pot spune lui Mihai Rapcea pe această cale că, prin mai multe ţări pe unde am fost, foarte mulţi oameni au afirmat că le-au fost de un real folos informaţiile oferite în cadrul cursurilor tipărite de yoga, precum şi cărţile şi articolele pe acest subiect scrise de domnul profesor de yoga Gregorian Bivolaru. Cei interesaţi de aceste subiecte găsesc că aceste lucrări sunt foarte utile şi totodată foarte profunde, arătând un avansat nivel de înţelegere a iubirii şi a naturii umane. Foarte mulţi cursanţi yoga din multe ţări apreciază în special tocmai caracterul integral al şcolii noastre de yoga, faptul că pot întâlni în cadrul aceleiaşi şcoli de yoga integrală, informaţii şi metode care să combine într-un tot armonios toate energiile fiinţei, de la cele vital-sexuale, la cele afectiv emoţionale, mentale şi spirituale. Nu putem neglija aspectele legate de sexualitate, căci acestea fac parte integrantă din viaţa oamenilor şi, dacă sunt ignorate sau greşit integrate, pot da naştere multor probleme şi dizarmonii. În mod plastic, unul dintre elevi spunea: „Am fost în multe şcoli de yoga dar niciodată nu găseam ceva complet, simţeam că merg ca la un croitor care îmi făcea un costum de haine, dar în mod bizar acesta refuza sau evita subiectul când trebuia să îmi facă şi mâneca stângă şi piciorul drept…; nu înţelegeam de ce la un curs de yoga nu puteam să vorbim despre energia sexuală, dar observ că şcoala dumneavoastră este integrală şi profund umană.” Şi tocmai această integralitate care este totodată şi profund umană, şi profund spirituală face ca şcoala noastră să fie apreciată în multe ţări ca fiind genială, de către toate persoanele care sunt pregătite să înţeleagă profund complexitatea fiinţei lor, în întregimea sa.

A consemnat pentru yogaesoteric Anca Munteanu.

Citiţi şi:

Comunicat de Presă al Şcolii de Yoga şi Ştiinţe Alternative din Argentina

Calomniile şi minciunile din presa românească şochează Argentina

Vă invităm să vizionaţi
Filmul de prezentare a şcolii de yoga din Argentina

yogaesoteric
7 octombrie 2011

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More