Dan Diaconu: Un tur de orizont asupra evoluțiilor economice ale Occidentului

Guvernul englez dă vina pe muncitori pentru inflația din insulă. Explicația pare logică: muncitorii au cerut mai mulți bani, sume care li s-au dat deoarece e o criză a forței de muncă. Fiind mai mulți bani în piață, a crescut cererea, astfel încât au crescut și prețurile. Pare logic, nu-i așa? Dacă ești prost, înghiți explicația asta care-i numai bună ca nutreț pentru muncitorii bețivi ai insulei care se vor auto-învinovăți pentru toate belele pe care le au.

De fapt, explicația e mult mai simplă. Într-adevăr, inflația a apărut pentru că erau mulți bani în piață, dar banii aceia nu aveau cum să fie creați de muncitori, ci de……. Banca Angliei. Care Bancă a Angliei, în cooperare cu Guvernul, a tipărit miliarde și miliarde de lire sterline pentru a acoperi găurile făcute de bănci în timpul crizei din 2007-2008, pentru a acoperi măsurile socialiste și incompetența guvernamentală. Apoi a venit blatul cu covid, iar acum costul războiului din Ucraina, care trage greu de grumazul cetățeanului englez. Și uite-așa, acum rămân bieții boi să plătească din munca lor, iar pentru a nu exista probleme, guvernul le livrează și nutrețul atât de necesar auto-învinovățirii.

O situație similară avem în Canada, unde prețurile imobilelor demonstrează că nu există limită a bunului simț atunci când conducerea de stat (și interesele private ale șmecherilor care dețin Canada pe persoană fizică) decide să susțină o bulă. În graficul atașat articolului vedeți evoluția imobiliarelor în țările G7. Ca să o înțelegeți și mai bine, vă voi spune că în toate țările G7, imobilele sunt supraevaluate. Uitați-vă pe grafic și veți înțelege imediat care-i problema.

Știu, în Canada circulă mitul chinezului bogat care a umflat piața imobiliară de-acolo deoarece a venit cu buzunarele doldora de bani cash. Un raport al Băncii Canadei spune că o treime din piața imobiliară a Vancouverului e deținută de chinezi. Astfel, teoria pare a prinde aripi.

Doar că un insider mi-a spus o cu totul altă poveste. Povestea cu banii chinezilor e parțial adevărată. Într-adevăr, au fost copii de bani gata trimiși de babacii lor la studii în Canada și o parte a acestora și-au luat imobile cu banii jos. Doar că ei sunt o minoritate. În realitate, cantitățile cele mai mari de imobile au fost cumpărate de fonduri de investiții din China care și-au făcut vehicule financiare în Canada pentru acest fel de investiții. Banii însă nu-s 100% ai chinezilor! În operațiunea de cumpărare, respectivele vehicule de investiții au fost susținute de……. bănci canadiene, care în schimbul „viabilității business-ului de închiriere”, au finanțat achizițiile. De multe ori respectivele vehicule au garantat cu faptul că sunt capabile să aducă clienți pentru închiriere ca efect al relațiilor pe care le au în China. În acest fel, începând cu anul 2015, chinezii au umflat piața imobiliară canadiană, ducând-o la niște valori care pur și simplu sunt nenaturale!

Interesant e că acum, banii smart ai chinezilor încep să iasă de pe piață. Ținta imobiliară hot a oamenilor de afaceri chinezi nu mai e Canada, ci……. Australia. Astfel, chinezii vând canadienilor care, potențați de „afacerea sigură” găsesc finanțare la băncile locale. Și uite-așa, după ce-au umflat balonul, chinezii își iau profitul și merg la vânătoarea mondială de alți proști. E simpatic faptul că autoritățile locale încă nu s-au prins, dar își trăiesc visul investiției perpetue făcute de „chinezii cei fraieri”. De spart sunt sigur că se va sparge buba acolo, dar cine credeți că va plăti? Canadianul de rând, desigur, și ca să i se atenueze suferința i se va spune franc în față că vina-i aparține întrucât a aruncat ca dobitocul sume imense pe niște cartoane fixate în capse.

O să aruncăm acum un ochi și la „Fratele cel mare”, SUA, care se laudă că economia îi duduie. Pe hârtie totul arată bine, exact ca în Estul Europei în general și în URSS în special. Vorbesc desigur de minunații ani ’80! Doar că și hârtia are limitele sale. În ceea ce privește serviciul datoriei, situația decolează. Acum se află aproape la 2% din PIB, dar pe măsură ce datoriile pe termen mediu și lung ajung la scadență, acestea este necesar să fie reînnoite, iar asta se face la actualele dobânzi. Scăderea ratingului de țară pune o și mai mare presiune pe dobânzi. Astfel, este de așteptat ca spre sfârșitul anului viitor serviciul datoriei să depășească 5% din PIB. Este imens pentru o economie precum cea a SUA, iar rezolvarea practic nu există. După ce au decimat clasa de mijloc, polarizarea socială este atât de mare încât guvernul se va îndrepta ‒ cel mai probabil ‒ spre zona de jos a clasei bogate. Aceasta este un substitut al clasei de mijloc, format în principal de cei care au reușit să evadeze din clasa de mijloc spre cea superioară. O să fie totuși interesant, întrucât excesul este atât de mare încât nu mai poate fi acoperit. Cu siguranță se vor tăia și din ajutoarele săracilor, dar se mai trage de ele până la alegeri.

Și uite-așa, pe final, ajungem în România. Aici situația e disperată din cauza jafului programatic făcut de multinaționalele care au în spate grupul infracțional denumit „Ambasadele”. Ca să înțelegeți cam cum este situația, dacă am presupune prin absurd că multinaționalele s-ar abține de la furat un singur an, iar România nu ar mai cumpăra echipament militar ieșit din uz, finanțele publice ale României s-ar corecta ca prin minune, iar datoria externă actuală s-ar diminua cel puțin cu 50%. Într-un singur an! Cam acesta este nivelul jafului practicat pe scară largă.

Ce face Ciolacu? Exact ceea ce fac și celelalte nulități din „Occidentul Colectiv”: aruncă factura pe spatele clasei de mijloc. Care clasă de mijloc de aici e destul de jos, abia ajungându-se cu banii de la o lună la alta. Măsurile găsite de nulitatea Ciolacu reprezintă o adevărată furtună în finanțele românilor. L-am văzut afirmând apăsat că el nu mărește TVA-ul la medicamente deoarece asta ar duce la scăderea nivelului de trai al românilor. Ceea ce n-a spus este că medicamentele s-au scumpit ca efect al măsurilor lui Rafila, la ora actuală extrem de puține medicamente putând fi achiziționate cu prețuri mai mici de 50 lei. Ceea ce pentru un pensionar e un adevărat dezastru.

O altă măsură se referă la eliminarea pensiilor sociale. Practic cei mai săraci dintre pensionari, care încasau o pensie de un nivel oricum insalubru (350 lei) vor fi văduviți de această pensie. E drept că pensia socială se cam dă fără motiv întrucât beneficiarii nu au contribuit cu niciun sfanț la sistemul de pensii. Însă, la fel de adevărat e că n-au contribuit nici boierii actuali ai sistemului care încasează lunar sume de zeci de mii de lei! Problema tăierii pensiilor sociale nu rezolvă jaful practicat de pensiile speciale, de pensionările la 45 de ani și de celelalte măsuri abuzive luate pentru protecția serviciilor de forță ale României, a mafiei juridico-militaro-securistică și polițienească, responsabilă pentru dezastrul României de azi.

Vestea proastă e că măsurile care vor îngropa realmente micii antreprenori, pensionarii și clasa medie vor fi aplicate. Vestea bună ‒ căreia, paradoxal, i se poate spune „vestea și mai proastă” ‒ e că nu mai durează mult. Întregul castel din cărți de joc, întreaga butaforie peticită de prea multe ori în ultimul secol, stă să cadă. Și de căzut va cădea. Va cădea zgomotos, va cauza dezastre, dar și eliberări ale lanțurilor. De la acel moment va fi strict decizia oamenilor dacă se vor reînhăma la sclavie (care va veni la pachet cu „soluții pentru toate problemele”) sau vor trage să revină la fundamentele normalității. Dar despre această etapă e prematur să discutăm acum.

Citiți și:
Dan Diaconu: Despre cum merge treaba
Dan Diaconu: „Se va rescrie istoria, dragii mei!”

 

yogaesoteric
22 octombrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More