De ce este important să facem binecuvântări. A binecuvânta tot ceea ce ne înconjoară este cea mai înaltă formă de a dărui

 

Când vă treziţi, binecuvântaţi ziua care începe, deoarece ea vine plină de daruri nevăzute, pe care le veţi chema către voi prin acest gest simplu. A binecuvânta înseamnă totodată că sunteţi conştienţi de numărul infinit de daruri prezente în fiecare colţ al Universului şi le chemaţi către voi.

Atunci când treceţi pe lângă oameni pe stradă, în autobuz, la locul de muncă, la cel de relaxare, binecuvântaţi-i. Pacea binecuvântării îi va însoţi pe drumul lor şi blânda lumină a acesteia se va revărsa şi îi va călăuzi pe cale.

Atunci când vă întâlniţi şi discutaţi cu diverse persoane, binecuvântaţi-le sănătatea, munca, bucuria, relaţia cu Dumnezeu, cu ei înşişi şi cu alţii. Binecuvântaţi-le aspectul financiar şi abundența din vieţile lor, binecuvântaţi orice aspect benefic imaginabil, pentru că aceste acte nu numai că vor sădi seminţele vindecării în viaţa lor, dar şi pentru voi, într-o bună zi, vor răsări roadele acestor acte şi vă vor lumina viaţa acolo unde ea părea aridă.

Atunci când cineva vă răneşte şi se poartă cu voi într-un mod jignitor, răspundeţi-i cu o binecuvântare; binecuvântaţi cu bucurie, sincer, complet, pentru că o astfel de acţiune care porneşte din inimă se constituie ca un scut care vă protejează de efectul răutăților celorlalți şi care face ca săgeata otrăvită îndreptată către voi să ricoşeze.

A binecuvânta înseamnă ca din adâncul fiinţei tale, din cel mai lăuntric colţ al inimii să doreşti binele în mod necondiţionat, complet, fără a aştepta ceva în schimb. A binecuvânta înseamnă a recunoaşte şi a preaslăvi ceea ce este darul lui Dumnezeu.

A binecuvânta înseamnă a invoca astfel grija și Grația Dumnezeiască să se reverse peste cel la care ne gândim, înseamnă a vorbi sau a gândi cu recunoştinţă.

A binecuvânta tot ceea ce ne înconjoară este cea mai înaltă formă de a dărui. Cei pe care îi binecuvântăm nu vor şti niciodată de unde a apărut acea rază de soare pe cerul înnourat al vieţii lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsă în vieţile lor.

Când ceva în vieţile voastre nu merge aşa cum doriţi, când ceva neaşteptat vă năruie planurile şi vă pune la pământ, binecuvântaţi cu fervoare, pentru că viaţa vă va învăţa o lecţie, pe care chiar voi aţi acceptat să o primiţi.

Încercările prin care trecem sunt binecuvântări ascunse şi cete de îngeri ne însoţesc în acestea.

A binecuvânta înseamnă a deveni conştient de frumuseţea universală, omniprezentă, ascunsă ochilor noştri; înseamnă să activezi legea universală ocultă a rezonanței, lege care va aduce în viaţa noastră, din cele mai îndepărtate colţuri ale Universului, aspectele de care ne vom bucura.

Este imposibil să binecuvântezi şi să judeci în acelaşi timp! Deci, păstraţi-vă permanent intenţia de a binecuvânta tot ceea ce întâlniţi, pentru că astfel, într-o bună zi, veţi vedea în tot ceea ce vă înconjoară prezenţa lui Dumnezeu.

Fiţi binecuvântaţi!

Citiți și:

Efectele Binecuvântării

Cheia fundamentală a Artei Binecuvântării

 

yogaesoteric
28 iulie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More