De ce există un război cultural

1. Antonio Gramsci

Puterea, în observația lui Gramsci, este exercitată de grupuri sau clase privilegiate în două moduri: prin dominație, forță sau coerciție; și prin ceva numit „hegemonie”, care înseamnă supremația ideologică a unui sistem de valori care susține interesele de clasă sau de grup ale claselor sau grupurilor predominante. Grupurile subordonate, a susținut el, sunt influențate să internalizeze sistemele de valori și viziunile asupra lumii ale grupurilor privilegiate și, astfel, să consimtă la propria lor marginalizare.

Prin urmare, departe de a se mulțumi cu o simplă revoltă, Gramsci credea că este necesar mai întâi să se delegitimeze sistemele de credință dominante ale grupurilor predominante și să se creeze o „contrahegemonie” (adică un nou sistem de valori pentru grupurile subordonate) înainte ca cei marginalizați să poată fi împuterniciți. Mai mult, deoarece valorile hegemonice pătrund în toate sferele societății civile – școli, biserici, mass-media, asociații voluntare – societatea civilă însăși, a susținut el, este marele câmp de luptă în lupta pentru hegemonie, „războiul de poziție”. Din acest punct de vedere, de asemenea, a urmat un corolar pentru care Gramsci ar merita să fie cunoscut (și care este reluat în sloganul feminist) – că toată viața este „politică”. Astfel, viața privată, locul de muncă, religia, filozofia, arta și literatura, precum și societatea civilă, în general, sunt câmpuri de luptă disputate în lupta pentru a realiza transformarea societății.

2. Alexis de Tocqueville

Tocquevillienii pun accentul pe „reînnoirea” și „redescoperirea” moravurilor americane, sugerând că există un nucleu civic și moral sănătos al regimului american care este necesar să fie readus la viață. Mai mult, dacă prima sarcină este reînnoirea culturală, a doua sarcină este transmiterea culturală. Astfel, „apelul către societatea civilă” declară că „sarcina centrală a fiecărei generații este transmiterea morală”.

Religia, în special, „a fost probabil forța principală” care „transmite de la o generație la alta înțelegerile morale care sunt esențiale pentru instituțiile democratice liberale”. Mai mult decât atât, „[în] cele mai bune condiții … lăcașurile noastre de cult încurajează valorile care sunt esențiale pentru înflorirea umană și societatea civilă democratică: responsabilitatea personală, respectul pentru legea morală și iubirea aproapelui sau grija pentru ceilalți”. În plus, declarația menționează că o „responsabilitate de bază a școlii este transmiterea culturală”, în special „o cunoaștere a moștenirii constituționale a țării, o înțelegere a ceea ce constituie o bună cetățenie și o apreciere a credinței civice comune și a filozofiei morale împărtășite de [această] societate”.

Gramsci vs Tocqueville

• Tocquevillienii cred că aceste adevăruri civice și morale este necesar să fie revitalizate pentru a remoraliza societatea.
• Gramscienii cred că „adevărurile” civice și morale este necesar să fie construite social de către grupurile subordonate pentru a obține eliberarea politică și culturală.
• Tocquevillienii cred că funcționarii, precum profesorii și polițiștii, reprezintă autoritatea legitimă.
• Gramscienii cred că profesorii și ofițerii de poliție reprezintă „obiectiv” puterea, nu legitimitatea.
• Tocquevillienii cred în responsabilitatea personală. Gramscienii cred că „personalitatea este politică”.

Cel mai probabil este necesar să combinăm lecțiile lui Gramsci și valorile morale universale ale lui Tocqueville pentru a transforma în bine societatea și pentru a o întoarce împotriva Marii Resetări. Orice discuție despre revoluție fără a fi transformat în bine cultura nu poate decât să eșueze. Prin urmare, este necesar să ne concentrăm pe cultură și valori.

Pentru societatea occidentală, aceasta înseamnă învățături morale predominant creștine, indiferent de religia în care cred oamenii, dacă este cazul. Dar nu putem lăsa credința în seama scientismului, este esențial să revendicăm adevărul ca valoare.

Citiți și:
Eminent profesor universitar polonez scrie despre războiul cultural din UE: Estul Europei apără valorile conservatoare de atacul Occidentului
Sinucidere prin progres – sfârșitul civilizației occidentale (I)

yogaesoteric
21 octombrie 2022