România, la un pas de o criză supremă?

Economia are diferite sarcini, ea lucrează cu cifre, compară, împarte… Până la urmă economia este o știință și este baza unei politici care este necesar să sprijine populația. Guvernele europene au fost avertizate să nu intervină în criza energetică prin acordarea unui sprijin financiar pe scară largă, afirmându-se că, în schimb, consumatorii ar fi indicat să suporte partea cea mai mare a prețurilor mai mari pentru a încuraja economisirea energiei.

În condiții de resurse minime, economia ar fi nevoie să găsească soluții ca populația să aibă o acoperire cât mai bună a necesității. Dacă Fondul Monetar Internațional (F.M.I.) părăsește populația, mă întreb de ce mai avem nevoie de guverne. Atunci ce fac guvernele? Se ocupă numai de Ucraina? Eu aș prefera să nu includ în România în această situație, pentru că România e un caz special. România nu a avut niciodată o poziție clară, bine gândită, în legătură cu negocierea pe care a avut-o cu F.M.I. A acceptat aproape tot. Însă nu cred în această lume, în această situație, că guvernele vor asculta indicațiile F.M.I., ba din contră, văd contrar.

De câțiva ani F.M.I. este pe o linie paralelă cu realitatea. Nu renunță la anumite abordări care sunt foarte dure și nu are în vedere un fapt foarte simplu și anume că până la urmă, organizațiile acestea de tip internațional au fost create după ce de-al Doilea Război Mondial, tocmai pentru a sprijini populația. Uitați-vă ce se petrece în Franța, guvernul face eforturi extraordinare pentru a ajuta populația. Pe același drum merge Spania şi țările centrale europene, nu mai vorbesc de Ungaria. Deci e foarte complicat și chiar periculos să lași populația de capul ei în aceste situații, deși sunt total de acord că în aceste condiții este necesar să îţi iei o responsabilitate la nivel individual, pentru că ministrul de Finanțe nu poate să vină acasă la tine în fiecare zi.

Este necesar să avem un guvern competent, iar acest guvern este nevoie până la urmă să lucreze unic. În perioade de criză, de fapt, nu se fac modificări în ceea ce înseamnă fiscalitate, este indicat să mai aștepte economia până când se relansează. Eu nu critic guvernul, dar eu aș fi luat alte măsuri. Poate că unele ar fi fost bine să fie mai aranjate, dar nimeni în lumea asta, deocamdată, n-a găsit o soluție care să fie pe termen scurt, măcar fiabilă, pentru eliminarea efectelor crizei, măcar în ceea ce înseamnă inflație sau preț la carburant, nimeni.

Sunt încercări, e o lume care caută soluții. Din păcate, liderii lumii de astăzi sunt mai puțin pregătiți sau sunt mediocrii față de cei care au înființat Uniunea Europeană și alte organizații. Deci asta e epoca pe care o trăim acum.

Ce să vă spun? Noi am intrat în criză. În România încă nu se spune asta. Situația se prezintă așa, ca și cum suntem într-o perioadă în care am putea scăpa de criză. Sunt figuri care spun că România nu va avea nimic de suferit din cauza crizei alimentare, pentru că noi suntem mari producători de cereale, de legume, de fructe și așa mai departe de parte, de parcă noi am mânca semințe de grâu și de porumb. Dar pentru că n-avem industrie alimentară și pentru că importăm aproape 70% din mâncarea din fiecare zi a românilor, sigur că suntem afectați de criza alimentară.

Importul de produse alimentare înseamnă import de inflație și creșterea prețurilor la raft.

Autor: Prof. univ. dr. Mircea Coșea

Citiți și:
Mircea Coşea avertizează că România e la un pas de incapacitate de plată
Mesaj cutremurător al unui fost șef de serviciu secret din România: „Noi, toți cei care am domnit în ultimii 30 de ani, suntem principalii vinovați de dezastrul abătut asupra României!”

 

yogaesoteric
21 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More