De ce nu putem să avem presă independentă

Câteva din motive, într-o ordine oarecare.

Devalorizarea informației: nu poți convinge generațiile crescute cu aplicații gratuite, ziare gratuite, televiziune gratuită, muzică gratuită să plătească pentru conținut. Sunt generații care nu au avut obiceiul de a cumpăra reviste, discuri, n-au prins nici vremea când se închiriau casete video. Poate doar jocuri video și eventual bilete la spectacole. Conținut există în cantități mult mai mari decât poate fi consumat vreodată. Iar cât de curând va începe să fie produs și de inteligența artificială. Când au apărut canale plătite, gen HBO, Netflix, au fost tot cu mari corporații în spate.

Concentrarea capitalistă e un motiv care împiedică antreprenoriatul de orice fel. Cu puține excepții. Nișele încă deschise dispar pentru că modelul de business e asimilat de corporații. Costurile pentru deschiderea unei afaceri devin exorbitante, chiar pentru ceva ce era cândva afacere de familie ca micul comerț. Comerțul online e doar momentan accesibil, cât oferă informațiile necesare pentru a fi absorbit de Amazon, Emag. Cum s-a petrecut cu producătorii înlocuiți de supermarketuri cu produse „sub marcă proprie” se va petrece și cu magazinele virtuale.

Puține piețe sunt mai concentrate decât publicitatea. De unde rezultă o putere pentru câteva regii de publicitate similară cu a motoarelor de căutare. Foarte puțini apelează la altceva decât Google și decalajul tehnologic e vizibil. (Nu mai putem naviga în oceanul de informație fără sprijinul inteligenței artificiale și algoritmilor personalizați.) De aici rezultă că ești obligat să fii corporatist, pentru a putea fi acceptat. În secolul trecut, exista încă o economie privată cu adevărat independentă, care își putea permite să finanțeze ce dorea, inclusiv mișcări naționale sau „ofensatoare”.

Cenzura chiar funcționează. Teoria libertariană că o companie, care se comportă abuziv, va fi pedepsită de public sau va fi înlocuită de concurenți, s-a dovedit falsă. Epurarea de pe YouTube, Facebook, Twitter n-a produs rețele alternative decât marginale și haotic organizate. Publicul a rămas în rețelele mari și a continuat să se pasioneze de alte teme decât cele interzise. Iar cei eliminați au fost nevoiți să se ocupe doar sporadic de producerea de conținut. Ne amăgim degeaba cu mutarea pe Telegram, Gab, BitChute, Oysee, Rumble șamd. Și acele firme vor fi nevoite să se comporte ca niște corporații și să ajungă la aceeași problemă a publicității. Deocamdată rezultă doar camere de ecou: „predici pentru corul bisericii”, cum spun americanii.

Autocenzura funcționează. Departe de a produce acte de frondă și efectul contrar, epurările au dat semnalul că nu e voie să gândești într-un anumit fel. Oamenii se conformează chiar cu asupră de măsură, respectă și ce nu li se cere explicit să respecte. E motivul pentru care unele acte de cenzură sunt mediatizate (cum ar fi schimbarea unor algoritmi ai Facebook) sau scoaterea din emisiune a unui invitat, deschiderea unui dosar penal cuiva pentru un interviu, concedierea unei vedete. Cerberii sistemului vor să știi ce riști, sunt un fel de execuții în piața publică.

Conținutul costă mai mult decât pare. Și un profesor își pregătește lecția înainte să vină în fața clasei, un cântăreț sau un comic își exersează programul. Sunt elemente care par fără efort, dar nu sunt. Jurnalismul de calitate e foarte costisitor: echipe de producție, deplasări, investigații de durată, cultivarea unor contacte. Chiar și banala opinie implică un mare volum de informații digerate, cărți citite în tihnă, ani de pregătire în spate, ore de vizionare și reflecție. Sigur că pot fi înlocuite cu filmulețe făcute de amatori pe TikTok și statusuri pe Facebook. Acelea vor fi mereu în siajul marii prese, cu lideri de opinie și realizatori profesioniști, pe care și-i permit doar corporațiile media.

Publicul se plictisește repede. Consumatorul vrea un flux constant de divertisment, de infotainment, film, documentar, show. Aspecte care costă enorm. Din acest motiv, opinia va fi mereu atașată acestor fluxuri mari. Poate pentru scurtă vreme pot fi ținuți în fața unor live-uri de câteva persoane dăruite cu simțul spectacolului (voluntar sau involuntar). Dar asta nu ține mult.

Atenția e sporadică. Din același motiv este utopică ideea democrației directe. Oamenii au alte treburi. Nu stă nimeni să citească sute de legi pe an, totalizând zeci de mii de pagini. Vor face asta firmele de lobby pentru domeniul în care sunt plătite. În foarte puține momente de criză, omul devine atent la chestiuni publice, chiar disponibil să comenteze, să iasă în stradă la un protest. După care se întoarce la treburile lui. Cei care persistă devin suspecți.

Rețeta alternativă e clonată. Credibilitatea presei oficiale și a partidelor s-a prăbușit. O oportunitate de piață, putem spune. Doar că așa văd și oamenii sistemului. Oriunde apare o publicație alternativă, care face puțină vâlvă, fie va fi suprimată, fie va fi infiltrată cu securiști, cu oameni care au o anume agendă. Ei fie vor cârmi politica editorială la momentul oportun, fie vor păstra stilul alternativ, dar vor impune linii roșii, tabu-uri peste care să nu se treacă. „Nu vorbim de asta aici…”. Multă vreme, în România n-a existat o asemenea piață, adică nu merita deranjul pentru structurile de putere existente să infiltreze sau să inventeze false publicații rebele. Acum există un public puțin mai informat, așa că apar partide de opoziție controlată, site-uri și vedete pretins anti-sistem.

Oamenii vor să consume știri. Aceeași problemă ca a fluxului video, pe care îl presupune o televiziune sau un site modern. Mulți trăiesc cu ideea naivă că nu sunt manipulați, că își formează singuri opiniile. Și vor doar esența – titlu, paragraf, poză. Un șuvoi costisitor de noutăți, care iarăși înseamnă o cursă contra-cronometru. Suntem deja foarte sincronizați în această privință cu presa de limbă engleză. Cine își permite să fie agregator de știri decât tot presa corporatistă? Și e valabil și pentru media alternativă – presupune angajați, măcar colaboratori. Nu vor putea susține acest efort decât tot site-urile de alternativă controlată sau trusturile, care își fac propria secțiune pseudo-alternativă. Și aici cenzura a dat roade: verificatoarele de știri se mișcă în timp real mai repede decât presa alternativă, impunând propria verificare mincinoasă. Și ajung să fie distribuite tot sursele mainstream, marile ziare, agenții.

Puțini oameni gândesc. E un adevăr trist. Cu cât e mai tembel și mai de prost gust un conținut, cu atât are mai mare succes. Din cauza asta e ușor de discreditat conținutul alternativ prin tot felul de sonați, despre care nu poți să știi niciodată dacă o fac intenționat sau atâta pot. Consumatorii de junk vin din fața televizoarelor și, mai devreme sau mai târziu, tot acolo ajung.

Auto-marginalizarea. În termeni de marketing, ar rămâne nișa incorectă politic. Doar că asta te trimite într-o zonă extremistă fără să vrei. Pot să înțeleg raționamentul unei firme, care nu ar vrea să fie asociată cu așa ceva, chiar nu-i vorba doar de conspirație aici. Pentru că restul temelor sunt acoperite de presa corporatistă, te trezești că rămâi cu cele mai dubioase teme. Ceea ce nu-i OK pentru sănătatea conștiinței tale, pentru echilibrul interior, și te izolează poate pe bună dreptate.

Amatorii nu au o voce. În timpul pandemiei a fost un context unic. Sute de milioane de oameni închiși (nevinovați), căutând explicații și să-și ofere unii altora explicații. A fost o efervescență cu care nu ne vom mai întâlni. Cel mai mare iureș de oameni onești, idealiști, fiecare investiga atât cât putea, dădea peste un studiu stufos, un pasaj dintr-o carte a cuiva care anticipase ce trăiam, dezgropa o filmare neștiută. Cenzura era atât de brutală, că era o mare satisfacție să dai primul peste un căpătâi de știre, să traduci prima dată un material bun. Cum spuneam rețeta a fost rapid clonată de „portari ai conținutului”, care au susținere puternică, bugete, și vor dar primii mai toate știrile minus zonele pe care le au de apărat. N-ai cum să ții o platformă organizată profesionist decât cu spatele unui partid, al unui grup cu interese de putere, deseori internaționale. Cei care au făcut voluntariat în folosul comunității în pandemie, s-au întors la alte activități din care să trăiască.

Memoria e neîncăpătoare. Degeaba există miliarde de site-uri. Niciun om nu poate avea în atenție decât o mână de publicații și de personalități, pe care să le urmărească. Dacă un independent ar acumula suficientă influență, ar fi transformat în țintă de atac concertat. Ar fi ori cumpărat, arondat unui grup mai mare, ori discreditat. În lumea așa-zis liberă s-au folosit și metode extreme: procese, confiscări de donații, blocări de conturi bancare ș.a.

Citiți și:
«Cenzorul cel Bun» sau 1984 este… mâine? Google, Facebook, Twitter și Youtube pregătesc cenzura conținuturilor online incorecte politic…
Cum se poate interveni pentru spargerea monopolului informațional actual?

yogaesoteric
15 iunie 2022