De ieri, pentru… mâine

„Ieri” a plecat, iar pe „azi” îl trăim aşa cum vine. Avem însă o şansă: să ne pregătim împreună şi astfel, în unire, mâine să nu mai greşim.

Deci „azi” este răgazul pe care îl avem pentru a ne pregăti pentru un „mâine” nu pentru noi, ci pentru copiii noştri. Azi este răgazul când avem o şansă să înţelegem greşeala de ieri.

Atunci şi numai atunci legea iubirii ne poate ţine împreună, numai atunci putem face ceva, un fel de dar pentru noua generaţie… copiii noştri de azi. Măcar ei să nu mai aibă tot atâtea rătăciri şi neplăceri câte am îndurat noi, cei de ieri şi de azi. Acest exerciţiu are un „motor”: speranţa de a găsi calea.

Totuşi este dificil să trăieşti în ceaţa vieţii, numai în speranţă…, fără a te sprijini în toiagul nădejdii. Nădejdea este Adevărul înţeles ieri.

Cinicul a aruncat demult toiagul nădejdii, iar, prin dispreţ, s-a rupt de cei uniți în speranţa comună, deci în unire.

În singurătatea adusă de trufia că ai găsit o altă cale, ajungi să cunoşti tristeţea limitativă care zideşte inima omului. Mai e o şansă: să spargi zidurile tristeţii din inima ta întemniţată şi să te bucuri de căldura luminii. Şi încă un aspect: atunci, în singurătatea lui sine pentru sine, începi să aduni, şi să aduni, şi să aduni, iar viaţa ta intră în conjunctura verbului „a avea” şi treptat te desparţi de „a fi”. Atunci apare dezechilibrul! Bucuria lui „a avea” îţi aduce însingurarea, cea care îţi împietreşte inima.

Bucuria adevărată este o trăire complexă şi se cere a fi împărtăşită. Câtă fericire au cei de pe stadion, când echipa lor a câştigat! Ei se bucură împreună. Nu au câştigat nimic în verbul „a avea”, ci în „a fi” alături de campioni. Bucuria este în „a fi”.

Nu poţi fi fericit dacă nu ierți şi chiar după cele mai grele încercări în viaţă, nu te ridici deasupra rănilor. Un exemplu de om care a reușit aceasta este părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a ispășit 21 de ani în temnițele comuniste. Asta-i, să ne ridicăm deasupra rănilor, căci cerul este înalt!

Un alt exemplu pentru această mare lecţie este un alt luptător mărturisitor din închisorile comuniste: domnul Demostene Andronescu care vorbea despre taina comunicării adevărate a celor care s-au unit în suferinţă. El povestea cum se primeau şi se transmiteau mesaje în limbaj morse, realizat cu noduri pe firul de lână. Astfel, se des-împletea sau se des-tricota o mânecă de pulover şi aflai ceea ce stăpânii răi nu doreau să ştii.

Comunicarea este o constantă a universului, ca şi iubirea. Astronomii la început căutau mesajele cerului. Acum suntem mai interesaţi cum putem dezvolta verbul „a avea” prin exploatarea planetelor. Un fel nou de supra-cosmo-colonialism. Şi iar uităm că până şi firele de iarbă comunică între ele, pentru că s-a aflat de ce vacile pasc în zig-zag. Astfel ele evită toxinele eliberate de firele de iarbă înfrăţite care se simt ameninţate. Chiar şi copacii comunică între ei prin rădăcini.

Un aspect esenţial în firescul natural-universal şi sănătos: nu există „cancerul” de azi – fake news – cinic şi periculos, la toate nivelurile. Se pare că s-au adunat multe pete ale tristeţii pe inimile celor care-şi doresc în mod necuviincios verbul „a avea”. Aceste pete pe inimă şi pe sufletul lor îi fac necuraţi. Şi atunci, în loc de vestea cea bună şi adevărată, iată a apărut fake news, vestea necurată.

Să înţelegem şi să încercăm în unire – împreună să ne „spălăm” sufletul. Nu este expresie la nivel planetar mai sugestivă decât atunci când româneşte se spune „Necuratul”, desemnându-l pe cel rău şi mincinos.

Citiți și:

La ce icoane se închină acum noile generații: De la icoana Vlahernița la imaginile aproape omniprezente de pe Facebook!

Avem nevoie de genii – Interviu cu reputatul matematician Florian Colceag 

yogaesoteric
6 mai 2019